„Nu eu am ales să fiu singură”

OPINIE // „Nu suntem sortite să stăm toată viaţa singure, dar nici să ne aventurăm în relaţii în care nu ne simţim împlinite”

Mergând spre serviciu, observ multe feţe triste, mai ales, feţe triste de femei frumoase. Când ies să mă plimb cu rolele prin parc sau merg la cinema, văd alte feţe triste de femei frumoase, femei foarte frumoase şi singure. De ce sunt singure aceste femei? Chiar nu există nimeni care să le ţină de mână atunci când îşi doresc? Nu există bărbaţi care să le spună în fiecare dimineaţă că sunt frumoase, să le sărute, să le ţină în braţe în fiecare noapte şi să le şteargă lacrimile adunate în bărbie? Se pare că nu.
Bărbatul ideal: pasional, dulce şi tandru

Elena, 30 de ani, account manager, îmi spune că nu ea a ales să fie singură, ci soarta. Şi nici măcar nu este o femeie pretenţioasă: „Tot ceea ce-mi doresc este un bărbat frumos, înalt şi foarte inteligent. Trebuie neapărat să aibă o casă, pentru că eu am una, o maşină, pentru că nu îmi place să merg cu RATB-ul şi trebuie să mă adore şi să îmi spună că mă iubeşte în fiecare secundă. În niciun caz, bărbatul pe care îl aleg nu trebuie să privească alte femei, nu trebuie să se gândească la alte femei, dar nici nu trebuie să fie neinteresant sau plictisitor.

Trebuie să fie pasional, dulce şi tandru, ferm şi delicat şi, mai presus de toate, trebuie să îmi poată ţine piept şi să mă domine. Trebuie să intuiască ce simt, ce vreau, astfel încât să fim mereu pe aceeaşi lungime de undă, fără ca, totuşi, să îmi dea senzaţia că avem acelaşi creier sau că iubesc imaginea mea proiectată în oglindă. Şi atunci de ce mai sunt singură?

Glumesc… vreau să fie inteligent, înalt, cu ochi albaştri, ochelari, să poarte aceeaşi cămaşă albastră în fiecare zi şi să mă placă la rândul lui… aşa cum sunt. Cer prea mult?”.

Singurătatea, o moarte lentă

Şi tu ţi-ai pus această întrebare, nu-i aşa? „Ce îmi lipseşte de sunt singură şi nu-mi găsesc un bărbat care să mă iubească pentru ceea ce sunt?” Cum de ai ajuns să te simţi atât de singură? „Pentru mine, singurătatea este o moarte lentă”, îmi spune Maria, o prietenă în vârstă de 27 de ani. „Nimic nu mi se pare mai trist decât să mă duc acasă şi să adorm într-un pat gol şi rece şi să mă trezesc la fel.

După ce m-am despărţit de iubitul meu, mi-am dorit câteva zile de singurătate, să îmi fac ordine în minte, dar după o perioadă scurtă de timp mi-am dat seama că nu mă pot suporta singură, să îmi aud gândurile”. După ceva săptămâni, Maria simţea o nevoie nebună să fie implicată într-o relaţie serioasă. Dar nu a fost să fie… „Am avut ‘norocul’ să dau numai peste bărbaţi nepotriviţi şi superficiali, care nu au făcut decât să îmi adâncească suferinţa şi să îmi demonstreze cât de nedemni sunt de mine.

Am avut momente de disperare în care plângeam până rămâneam fără lacrimi în care îmi spuneam că sunt urâtă, proastă şi că voi fi singură pe vecie. Sunt singură de aproape un an şi, în tot acest timp, m-am obişnuit şi cu patul gol şi rece, dar ştiu sigur că nu va fi aşa pe vecie. Sunt sigură că nu toţi bărbaţii sunt superficiali şi lipsiţi de sentimente. Îţi trebuie doar răbdare, iar timpul le rezolvă pe toate”, adaugă Maria, încrezătoare.

Nu se simt împlinite

Acestea sunt doar două femei frumoase şi singure, dar sunt sigură că sunt mai multe. Nu ele au ales această postură, nu ele au ales să fie aşa, nu ele şi-au dorit singurătatea… Au fost nişte circumstanţe care nu le-au fost favorabile şi au trăit sau trăiesc astfel de perioade crunte de singurătate.

Mai „defecte” din fire, multe femei se simt împlinite cu adevărat dacă au şi o relaţie de dragoste fericită, dacă se simt iubite şi adorate. Până la urmă, este o dorinţă normală şi justificată.

Un lucru este cert: nu suntem sortite să stăm toată viaţa singure, dar nici să ne aventurăm în relaţii în care nu ne simţim împlinite. Trebuie să găsim puterea să ne ridicăm, să mergem mai departe şi să luptăm pentru ceea ce este mai bun pentru noi!

Ionela