„Nu e corect să dăm vina pe criză”

Interviu cu Sava Cebotari, actor la Teatrul „Eugene Ionesco”
– Cum crezi, Sava Cebotari, în secolul XXI, mai e atractivă arta teatrală pentru public sau e una demodată?
– De regulă, oamenii vin la teatru să se distreze, să se mai dezmorţească şi ei puţin. Despre acest lucru ne vorbeşte şi Eduardo de Filippo în piesa „Arta Comediei”, scrisă acum 50 de ani… La ce bun să vii la teatru, să îţi pui creierul în mişcare sau, culmea, să nu dea Dumnezeu să nimereşti la un spectacol despre tine însuţi! Asta ar fi plicticos şi revoltător. Cum să vii la spectacol şi să revezi în scenă, pe viu, problemele ţării tale sau cele ale oamenilor care te înconjoară, ne ajung şi ştirile de zi cu zi. Azi spectatorul, când are o jumătate de oră liberă, stă în faţa televizorului… Asta e… Iar la teatru lumea vine să vadă doar „strâmbăciunile” actorilor, să râdă.
Deseori, aud replici de genul: „Da’ ce, mă rog, e atât de greu să fii actor? Ai învăţat textul, ai ieşit în scenă, te-ai strâmbat de două-trei ori şi gata”. Oamenii refuză să înţeleagă că arta dramatică e o profesie la fel de grea şi la fel de necesară societăţii ca şi celelalte profesii. Înainte de a intra la facultate, eram convins că ştiu ce înseamnă teatrul şi cum trebuie să fie el. Însă, pe parcursul a patru ani de studii, mi-am dat seama că nu doar nu ştiu ce înseamnă, ci cu cât mai multe aflu, cu atât mai puţine cunosc.
– Cum pot convieţui pe scenă artiştii tineri cu cei mai puţini tineri?
– Dacă e să vorbesc despre Teatrul „Eugene Ionesco”, noi, cei proaspăt veniţi în trupă, acumulăm profesionalism de la actorii cu experienţă. Îmi plac artiştii adevăraţi care rămân la fel de ambiţioşi la orice vârstă, care nu se resemnează, cred în ceea ce fac şi nu-şi vor trăda niciodată meseria.
– Un actor are nevoie de o biografie dramatică, zbuciumată pentru a realiza roluri profunde în teatru?
– Unii afirmă că actorul trebuie neapărat să sufere cumplit în viaţă ca să realizeze ceva frumos în scenă. Nu împărtăşesc această opinie. Exemple: Robert de Niro, Al Pacino, Anthony Hopkins… şi mulţi alţi mari actori… Cu siguranţă, ei nu mor de foame şi nu au stat în puşcării sau în spitale de psihiatrie, nu au ucis oameni, dar au făcut roluri strălucite de criminali sau de victime. Important e că au talentul de a se transfigura, de a crea personaje credibile. Pe scurt, nu trebuie să te spânzuri ca să joci un spânzurat.
– Ce s-a întâmplat cu primul tău spectacol – „Dar ce s-a întâmplat cu femeia?” după Kiss Csaba – pe care l-ai montat la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice? Unde poate fi văzut acesta?
– Petru Vutcărău, directorul artistic al Teatrului „Eugene Ionesco”, a vizionat acest spectacol de licenţă acum un an la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice. Dumnealui a spus că, probabil, „Dar ce s-a întâmplat cu femeia?” de Csaba Kiss după nuvelele lui A.P. Cehov se va juca la Teatrul „Eugene Ionesco”. Şi cred că se va juca. Va fi prezentat ca spectacol de laborator, experimental… Aceasta se poate întâmpla la primăvară. Se apropie Festivalul Internaţional BITEI, trupa e foarte ocupată. Totuşi, doresc din tot sufletul să jucăm „Dar ce s-a întâmplat cu femeia?”.
– Premiera „Arta comediei” de Eduardo de Filippo, în regia lui Vitalie Drucec, lansată recent la Teatrul „Eugene Ionesco”, se bucură de succes la public. Rolul medicului din „Arta comediei” ţi l-ai construit singur sau ai urmat nişte indicaţii stricte ale regizorului? În ce relaţii eşti cu partenerii de scenă?
– Regizorul Vitalie Drucec a ales un text superb pentru montare şi lucrul la acest text a fost o plăcere. Când am început repetiţiile la spectacol, mi-am spus că voi fi ca un elev din clasa întâi. Mă bucur că în „Arta comediei” am fost distribuit în rolul doctorului Quinto Bassetti. Bucătăria pregătirii spectacolului a fost destul de complicată, aveam întrebări, nedumeriri. Sigur că aveam nevoie de indicaţiile regizorului, fără ele n-ar fi ieşit spectacolul.Referitor la partenerii de scenă, unii îmi sunt colegi de facultate, chiar prieteni.
Actorii cu experienţă din Teatrul „Eugene Ionesco” ne-au ajutat foarte mult pe noi, începătorii. Sunt fericit că am debutat în „Arta comediei”. Din păcate, absolvenţii Facultăţii de Arte Dramatice aşteaptă multişor până li se dă un rol. Noi însă am avut noroc.
– Promoţia 2009 a Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice vine cu un mesaj, cu un program al său în contextul mişcării teatrale din R. Moldova?
– E devreme să răspund la această întrebare, abia am absolvit Academia. Generaţia mea nu vine deocamdată cu un manifest, timpul va arăta de ce suntem în stare. Acum pot să vă spun doar că actorii tineri au elan, entuziasm, au minte liberă şi doresc din tot sufletul să realizeze ceva în domeniul teatrului.
– Care e părerea ta despre viaţa teatrală din Chişinău?
Lucrurile nu stau bine deloc, ceva scârţâie. E foarte trist că la Chişinău se montează un spectacol cu adevărat bun o dată la trei ani. De aceea, nu putem vorbi de educarea publicului, de cultivarea gustului pentru teatrul de calitate. Nu e corect să dăm vina pe criză. Arta se poate dezvolta oricând şi oricum, cu bani, fără bani… Se ştie că în vremuri de război, anume teatrul, muzica, arta au oferit oamenilor refugiul de care aveau nevoie.
– Într-un clip publicitar, realizat recent, apari în alb. Cineva îţi dă nişte baloane magice şi, la un moment dat, îţi iei zborul. O să te mai filmezi în clipuri?
– Recunosc că, în anii studenţiei, refuzam astfel de invitaţii. Nu am nimic împotriva publicităţii, dimpotrivă filmarea clipurilor publicitare e o artă dificilă şi trebuie cunoscută. Există mulţi regizori care îşi încep cariera cu reclame, apoi fac filme artistice cu care câştigă premii la festivaluri internaţionale. Până acum, am evitat să mă filmez în clipuri, dar oferta cu baloanele „magice” am analizat-o şi mi-am zis că poate acum e momentul. Aşa că am acceptat să mă filmez în reclamă. Până la urmă, cine nu doreşte să zboare? Toţi visăm să zburăm, eu nu fac o excepţie.
– Mulţumesc pentru deschidere!
The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit

Irina Nechit

Ultimele articole de Irina Nechit (vezi toate)