„Nu cred în arta celor ce detestă actorii”

Alina ŢurcanuInterviu cu actriţa, regizoarea de teatru şi film şi profesoara Alina Lungu-Ţurcanu

– Stimată doamnă Alina Ţurcanu, pe ce scene jucaţi în prezent?

Am jucat pe scene din Italia, Japonia, Polonia, Franţa, Marea Britanie, România, Rusia și, bineînțeles, acasă, în R. Moldova. În ultimul timp, lucrez la televiziune şi teatrele unde sunt invitată în calitate de regizor, cum ar fi Teatrul „B.P. Hasdeu”, Teatrul Republican de Păpuşi „Licurici”, Casa Actorului, la Radioul Naţional. Între timp, am avut ocazii să mă manifest și ca regizor de estradă pe scena Palatului Naţional, Palatului Republicii, Filarmonicii Naționale, Academiei de Arte. Aceste trei specialități sau împletit armonios pe parcursul anilor, completându-se reciproc.
Regia este una dintre cele două profesii de bază însuşite de mine în cei cinci ani de studii la Institutul de Arte. Am plecat din teatru, însă ce mi-a oferit Petru Vutcărău şi echipa de actori, bunii mei colegi, pe parcursul anilor, a fost un dar dumnezeiesc, la care ai putea numai visa şi pentru care le voi fi recunoscătoare toată viaţa. Am colindat lumea în lung şi în lat, am avut parte de emoţii nemaipomenite, întâmplări haioase, roluri puţine, dar bune şi multă experienţă. Am fost o familie, şi ei, cei de la Teatrul „Eugene Ionesco”, au rămas în continuare familia mea.

– Formarea Dvs. ca actriţă în cadrul Teatrului „Eugene Ionesco” are reflectare şi în creaţia de azi?

Evident, acolo m-am format ca actriţă, dar am luat şi lecţii de regie. Tot ce am acumulat în acea perioadă îmi dă curaj şi încredere să vin în faţa studenţilor de la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice şi să le predau disciplina arta actorului. Însă meseria de regizor o înveţi dacă îţi este foarte dragă, şi nu pentru că ai avut un mentor talentat. Mai întâi, este o artă complicată, care necesită dorinţa de cunoaştere, descoperire, curaj şi cea mai importantă calitate – curiozitatea.

– Ce aţi realizat în ultimii ani în calitate de regizor?

După ce am ales calea pribegiei, a artistului liber profesionist, abia atunci a început adevărata luptă pentru rezistenţă. Spun rezistenţă, având în vedere rezistenţa de a supravieţui în domeniul nostru. Primul spectacol a fost „Facerea Lumii” după Tudor Arghezi, dramatizat de Valeriu Ţurcanu. L-am realizat ca monospectacol, lucrând ca mânuitor de păpuşi şi creând personaje pe viu. A fost un început chinuitor, montând şi jucând, dar a dat roade frumoase, căci am fost apreciată cu premiul UNITEM „Cea mai bună actriţă în teatru de păpuşi”.

Apoi a urmat spectacolul „Mitică-i omul nostru” de Mihaela Perciun – o producţie susţinută de Uniunea Teatrală, Transparensy International, Centru Naţional Anticorupţie. Apreciez jocul actoricesc profund, transfigurarea actorului în rol, care mă cutremură. Era un spectacol despre tinerii care nimereau în mreaja drogurilor şi a persoanelor interesate să facă bani de pe urma lor.

Apoi am montat câteva spectacole radiofonice. Spectacolul „Prinţ şi cerşetor” după romanul lui Mark Twain m-a adus mai aproape de teatrul radiofonic. Cu un an în urmă, am montat la Teatrul din Cahul o versiune nouă a spectacolului „Facerea Lumii”, în care am implicat toată trupa.

Iniţial, acest spectacol a fost hârtia de turnesol pentru mine. După mulţi ani de lucru la acest subiect despre crearea lumii (râde), care mă fascinează şi mă ademeneşte ca pe un fluture spre lumina soarelui, am revenit la el cu mai mult curaj şi cunoaştere de cauză. Am avut şi un debut în film, în calitate de actriţă, în care am interpretat rolul unei mame. A fost o experienţă nemaipomenită, jucând alături de o echipă de actori foarte buni, atât din Moldova, cât şi din străinătate. Filmul „Toţi copii domnului” a fost nominalizat la premiile Oscar, ca film străin.

– Cum găsiţi posibilitatea de a face şi roluri în filme pentru copii, de a le sonoriza? Cine vă invită?

Colaborarea mea cu TRM 1 durează de ani buni. Plecând din teatru, am găsit la televiziune posibilitatea să rămân actriţă. Dincolo de ecran, mă simt bine. E acolo un fel de chimie în care se împletesc mai multe abilităţi formate pe parcursul anilor de muncă: viteză în vorbire, dicţie, pronunţarea corectă a sunetelor şi, desigur, mobilitatea timbrului vocal. Sunt personaje de diferite vârste şi caractere, filme de comedie şi drame filozofice, thrillere şi desene animate.
E o întreagă gamă de emoţii, pe care trebuie să reuşeşti să le redai delicat fără a schimonosi jocul actorului de pe ecran. Mulţi au încercat să facă acest lucru, dar au rămas puţini la pupitru. E plăcut când te recunosc după voce persoane necunoscute. Iar reacţiile copilului meu, atunci când priveşte desene animate la televizor, mă motivează să continui.
De televiziune mă leagă multe activităţi. Chiar din băncile şcolii, fiind selectată pentru emisiunea lui Emil Loteanu „Se caută o stea”, am păşit pragul acestei instituţii. Datorită acestei emisiuni, am fost admisă la Liceul Teatral din Chişinău. Apoi au urmat recitalurile de poezie pe versurile lui Mihai Eminescu, Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Lucian Blaga regizate inspirat de dna Margareta Reabcov.

– Cum trebuie să-i educăm pe copii în epoca internetului?

Măsura este cuvântul-cheie. Ei trebuie să cunoască, să descopere. Nu avem dreptul să-i interzicem şi nici puterea s-o facem, dar controlul strict din partea părinţilor este necesar.

– Cum poate rezista un artist într-un mediu ca al nostru?

Depinde de artist! Ce doreşte să realizeze în viaţă şi ce căi alege pentru asta. Primordial pentru mine este Omul. Omul este frumos! Omul este bun! Omul este un univers complex şi fascinant! El este centrul universului şi, pentru el, mă strădui să realizez spectacole. Nu cred în arta celor ce detestă actorii. Nu cred că poţi crea spectacole valoroase, ţinând în mâini biciul, iar în inimă – ranchiuna. E uşor numai atunci când crezi oamenilor, fiind conştient de riscul dezamăgirii.

Mă ţin departe de tot ce ar putea să distrugă concepţia mea despre lume şi asta mă ajută să rămân optimistă. Nu sunt indiferentă şi nu-mi pun ochelari roz. Dimpotrivă, aduc la lumina rampei spectacole care abordează probleme sociale, dure, dureroase, dar nu mă las dominată de realităţile crude. Sunt o luptătoare. Încerc să descopăr frumosul acolo unde oamenii văd doar hidosul, urâtul. Am alături o armată de actori minunaţi, artişti de estradă, studenţi, copii. Cum poţi rezista? Iubind!

– Greutăţile, sărăcia de aici nu vă trezeşte gândul de a emigra?

Nu sunt săracă. Am casă, copii, un soţ iubitor, am cărţi, lumină în casă, căldură, pâine, chiar şi maşină am (râde). Am avut şi ani grei, nu pot să mint, dar am rezistat. Valeriu este o persoană dedicată meseriei sale şi a reuşit să ne facă pe mine şi pe feciorul mai mare să fim constanţi în acţiuni, consecvenţi şi să relizăm ceea ce ne-am propus iniţial. El mai este numit enciclopedie ambulantă (rîde), este uşor să ai astfel de soţ, ce te susţine şi te încurajează să mergi înainte.

– Ce predaţi la AMTAP şi cât de motivaţi sunt studenţii de azi de a studia?

Predau arta actorului, dar am avut şi un curs de regie, de care sunt mândră. Toţi sunt angajaţi în domeniu şi rezistă în pofida greutăţilor meseriei.

– Ce şanse au absolvenţii AMTAP de a-şi găsi un loc de muncă?

Şanse sunt întotdeauna. Toţi avem un loc sub soare. Noi, adică eu şi Valeriu, am făcut tot posibilul ca studenţii noştri să comunice cu tineri de la alte catedre, pentru a colabora, a se împrieteni. Le-am oferit posibilitatea de a monta spectacole de estradă chiar din anul trei, pentru a căpăta experienţă de lucru. Şi asta a dat roade. Timpul va arăta dacă au fost destul de ambiţioşi şi îndrăgostiţi de această meserie.Zoom

Despre copii şi internet

„Măsura este cuvântul-cheie. Ei trebuie să cunoască, să descopere. Nu avem dreptul să-i interzicem şi nici puterea s-o facem, dar controlul strict din partea părinţilor este necesar.”

The following two tabs change content below.