Nu aduce anul cât aduce ceasul

Ecoul războiului şi o frumoasă poveste de iubire

Alina a crescut în casa bunicii. Sărbătorile în casa ei erau cele mai frumoase din lume. N-o să uite niciodată cuptorul cald în care se coceau colaci împletiţi în opt, învârtite cu brânză de oi, cozonac cu nucă, biscuiţi crocanţi pudraţi cu zahăr. Nu poate uita nici ziua aceea de Ispas, când bunica l-a poftit în casă pe flăcăul neamţ, care căuta mormântul bunelului căzut în război. L-a aşezat la masa de sărbătoare, îndemnându-l să guste din toate bunătăţile pregătite de ea. Era o gospodină grozavă bunică-sa şi ştia să se pregătească de sărbători ca nimeni alta.

„Dacă ne e sortit să ne mai vedem, ne vom vedea”

Fata stătea la masă în faţa oaspetelui – un german frumos, înalt, cu ochii albaştri şi foarte îndrăzneţ, care se uita la ea cu dragoste. Rupea bine germana Alina, căci o studiase cu mama şi se putea înţelege destul de bine cu neamţul. După ce a terminat de mâncat, bunică-sa i-a dat de pomană oaspetelui cel mai frumos colac, împodobit cu mere, nuci şi biscuiţi.

I-a zis: „Primeşte mata de sufletul lui Ioachim, care s-a prăpădit aproape de Berlin cu câteva zile înainte de sfârşitul războiului”. Acesta i-a mulţumit şi a rugat-o să-i permită nepoatei să se plimbe cu el o oră. Alina avea 17 ani şi visa să vadă Berlinul şi alte oraşe din Germania. Tânărul venit din Frankfurt a cucerit-o prin dezinvoltură, prin naturaleţe, prin felul lui de a vedea frumuseţea lucrurilor simple. I-a spus fetei că, prin înţelegerea lucrurilor simple, putem ajunge acolo unde dorim. Au mai vorbit despre armonia cu Universul, despre faptul că Dumnezeu este lângă noi indiferent de rugăciunile pe care le spunem.

Plimbarea le-a făcut bine la amândoi. Aşa au aflat mai multe unul despre altul. Timpul petrecut alături de acest tânăr venit din altă lume, cu un alt mod de gândire, i-a creat Alinei senzaţia că trece prin alte dimensiuni. După prea scurta lor plimbare, Karl, aşa îl chema pe tânăr, a condus-o acasă, i-a mulţumit bunicii pentru ospitalitate, iar la despărţire a spus: „Oamenii se întâlnesc atunci când trebuie să se întâlnească. Dacă ne e sortit să ne mai vedem, ne vom vedea”.

Îi spunea să-l uite

Ce-o fi însemnat aceste cuvinte? O prezicere, o amintire din ce-ţi rămâne când un om care ţi-a tulburat sufletul pleacă atât de departe? Cert e că cu acest neamţ şi scrisorile lui aveau să se numere zilele de mai departe ale fetei. Se îndrăgostise. Iubea suav şi romantic, ca prima oară.

Karl i-a spus cuvinte care i-au atins codul sufletului şi i-a dăruit, în amintirea întâlnirii, un mic ursuleţ de pluş. Iar bunica îi tot spunea să-l uite că ea nu va fi niciodată soţia lui, pentru că el locuieşte într-o ţară, ea în alta, şi nimeni n-o să-i permită niciodată ei să plece încolo, iar el nici picat cu lumânarea nu va dori să vină aici. Era încă pe timpul cortinei de fier. Trebuie să vă mai spun că Alina se născuse într-o familie de intelectuali care luau totul în serios.

Tatăl era militar, mama avea facultatea de limbi străine, era casnică, dădea lecţii particulare de germană. Mama era cea care ducea casa, iar tatăl era cel care aducea banul şi era foarte strict. Frumoasă şi talentată, mama devenise umbra Alinei.

O însoţea şi la orele de dans şi la cele de muzică, făcea zilnic germana cu ea, deoarece tatăl dorea ca fiica lor să fie prima peste tot. Şi Alina exersa mereu ca să fie prima. „Când exersezi, îi repeta întruna tată-său, te pregăteşti pentru ce se află în faţa ta”. Fiica îl asculta pe tatăl său, dar îi plăcea să fie condusă de mama, avea încredere în ea şi n-o contrazicea niciodată.

Atât mama, cât şi fiica visau să ajungă în Germania. Berlinul şi alte oraşe coborau în casa lor la orele de germană. Erau în RM, dar se simţeau în Germania. Într-o seară, înainte de a pleca cu tata la concert, mama şi-a îmbrăţişat fiica nu ştiu cum mai altfel ca alte dăţi. A fost ultima îmbrăţişare a mamei pe care n-o poate uita. În seara ceea, Alina a rămas orfană de ambii părinţi… Muriseră ambii la spital după un groaznic accident rutier.

Întâlnirea cu Karl

Şi, cum vă spuneam, Alina îşi număra zilele cu scrisorile primite de la Karl. Le-a tot numărat mai bine de şase ani. În 1980, la absolvirea facultăţii, a capitulat în faţa iubirii pentru german. S-a căsătorit cu un coleg de grupă. Dar căsătoria n-a rezistat pentru că, chiar imediat după nuntă, Alina şi-a dat seama că nu se potrivesc. Au ţinut căsătoria cu dinţii trei ani, după care au divorţat.

Între timp, şi Karl îşi crease familia sa şi, odată cu acest eveniment, a întrerupt corespondenţa cu Alina. Zece ani femeia tânără şi frumoasă a stat singură, mângâindu-şi sufletul cu scrisorile primite de la Karl. Se gândea cu tristeţe că niciodată drumurile lor nu se vor mai întâlni.

Dar nu aduce anul cât aduce ceasul. Aşa se face că, în 1994, visul Alinei de a ajunge în Germania s-a împlinit. A plecat într-o excursie demult râvnită. Trecea dintr-un oraş în altul şi îi mulţumea Domnului că i-a îngăduit să facă această călătorie.

Se gândea la Karl, dar nu voia să se întâlnească cu el, să-i răscolească şi să-şi răscolească amintirile. Există însă lucruri în viaţa asta care sunt dictate de raţiuni pe care nu le ştim. Au vizitat oraşul Hanovra tocmai în zilele în care se desfăşura renumitul Târg Internaţional. Grupul de turişti din care făcea parte Alina a mers să vadă inovaţiile industriale din cadrul acestei prestigioase expoziţii. Acolo avea să-l întâlnească pe Karl. Era foarte trist. Se afla în proces de divorţ.

Alina, care trecuse deja printr-o asemenea experienţă, a încercat să-l consoleze, zicându-i: „Nu fi trist! Va trece şi îţi vei reveni”. Aşa s-a reînnodat relaţia. De această dată nu doar prin scrisori.

Au format o familie frumoasă

Peste un an, Alina era deja soţia legitimă a lui Karl. În ziua cununiei civile, Karl, sărutându-i mâinile, a rostit: „Mulţumesc destinului că mi-a îngăduit să te reîntâlnesc tocmai în clipa în care aveam cea mai mare nevoie de tine. Până la urmă, accept ideea că oamenii se întâlnesc atunci când trebuie să se întâlnească. Să-i mulţumim vieţii pentru că a ştiut să unească două suflete ce rătăceau prin Univers în diferite puncte geografice. Dar nu ştiu de ce a trebuit să ne ţină la distanţă atâta amar de vreme. Poate că ar fi un singur motiv ca să ne facă să preţuim iubirea”.

Alina şi Karl consideră că sunt acolo unde trebuie să fie. Ea munceşte în calitate de profesoară de engleză şi rusă, iar el e medic. Au o fiică, fac ceea ce-şi doresc şi se roagă Domnului să le ocrotească şi să le întărească familia.

Nina Neculce

 

The following two tabs change content below.