Noua guvernare investighează, iar PDM şterge urmele

Legislativul a anulat votul mixt și a demarat investigarea furtului miliardului 

8 iunie 2019, Chișinău. Ambasadori UE la ședința Parlamentului R. Moldova în care a fost învestit Guvernul Maia Sandu

Parlamentul a adoptat o serie de hotărâri importante privind anularea votului mixt, formarea unei comisii de investigare a fraudei bancare, modificări la Legea cu privire la procuratură. De asemenea, Parlamentul a demis directorii Serviciului de Informații și Securitate și Centrului Național Anticorupție.

Sâmbătă, 8 iunie, PSRM și blocul politic ACUM au semnat un acord, „Înțelegere Politică Temporară”, care și-a asumat niște obligații în vederea deblocării situației politice în Parlament. Deputații din ambele fracțiuni au votat alegerea deputatei socialiste Zinaida Greceanîi în funcția de speaker, cu 56 de voturi.

După aceasta, președintele Igor Dodon a făcut public decretul său cu privire la desemnarea Maiei Sandu în calitate de prim-ministru pentru formarea noului guvern. De asemenea, Parlamentul a votat demiterea directorilor Serviciului de Informații și Securitate și Centrului Național Anticorupție. Ședința a avut loc în obscuritate deoarece Secretariatul a interzis angajaților săi să vină la serviciu.

O nouă comisie de investigare a furtului miliardului

În cadrul Parlamentului a fost constituită, la 10 iunie, o Comisie de anchetă pentru investigarea furtului miliardului. În decurs de 60 de zile, această comisie urmează să audieze părțile și persoanele implicate și să raporteze Parlamentului. Conform documentului, membrii comisiei urmează să aibă acces total la raportul Kroll 2.

Comisia este alcătuită din nouă deputați: Vladimir Țurcan, Vladimir Golovatiuc, Adrian Lebedinschi (PSRM), Alexandru Slusari, Dumitru Alaiba, Lilian Carp (Blocul politic ACUM). Alți trei deputați urmează să fie delegați de fracțiunea PDM. Președinte al comisiei a fost ales Alexandru Slusari, vicepreședinte – Vladimir Golovatiuc, secretar – Lilian Carp.

Comisia va avea la dispoziție un termen de trei luni pentru a audia părțile și persoanele implicate. Andrei Nastase a declarat presei după ședința Parlamentului că va fi cerută publicarea Raportului Kroll 2 și va fi cerut sprijinul instituțiilor internaționale de drept din UE și SUA pentru a asigura o anchetă de calitate a furtului miliardului de dolari din cele trei bănci devalizate.

Dodon și Slusari: „Dispar documente din instituțiile de stat”

În decursul următoarelor zile, șeful statului a semnalat că în mai multe instituții ale statului, în special la Centrul Național Anticorupție, s-ar distruge documente privind frauda bancară. De cealaltă parte, reprezentanții PDM au evitat să comenteze aceste acuzații.

Miercuri, 12 iunie, același Slusari a spus în cadrul legislativului că procesul de distrugere a documentelor importante, mai ales a celor legate de furtul miliardului, continuă. El a precizat în ședința de miercuri a Legislativului că este vorba de documentele Comisiei parlamentare conduse de Oleg Reidman.

„Toate documentele lipsesc. Au fost dosite sau pierdute. Nu este clar. Toată țara trebuie să știe acest lucru”, a declarat Slusari.

Parlamentul a adoptat în primă lectură revenirea la sistemul vechi de votare în baza listelor de partid. Proiectul de document amendează patru acte legislative: Codul Electoral, Legea privind statutul deputatului, Legea privind partidele politice și Codul contravențional.

Votul mixt a fost anulat

Deputații au examinat mai multe amendamente, inclusiv facilitarea participării alegătorilor din străinătate, trecerea la votul electronic, limitarea cuantumului donațiilor și transparentizarea finanțării partidelor și a campaniilor electorale; reprezentarea candidaților la alegerile parlamentare a raioanelor; excluderea certificatelor de integritate; excluderea agitației electorale în ziua alegerilor; excluderea interdicției pentru diasporă de a vota cu pașapoarte expirate și cu buletine de identitate.

Proiectul a fost discutat în contradictoriu, mai ales în ce privește modificarea sistemului de distribuire a voturilor concurenților electorali care nu au acces în Parlament. Acest proiect de lege urmează să fie examinat în lectura a doua.

Sistemul mixt de alegere a deputaților a fost adoptat în 2017, cu votul deputaților socialiști, democrați și popular-europeni din fostul legislativ. Decizia a fost criticată de Comisia de la Veneția, Uniunea Europeană și Statele Unite. Sistemul mixt a fost aplicat la alegerile din 24 februarie, 51 de deputați fiind aleși pe liste de partid, iar 50 – în circumscripții uninominale.

Relevăm că PSRM este formațiunea care a votat la 20 iulie 2017 pentru votul mixt. Actualmente, aceeași formațiune a votat pentru revenirea la votul proporțional, invocând angajamentul politic cu blocul ACUM.

Modificări la Legea Procuraturii

Deputații au adoptat la 11 iunie modificări la Legea cu privire la procuratură. Pentru funcția de procuror general vor putea să candideze persoane care nu dețin cetățenia Republicii Moldova, conform uneia dintre prevederile unui nou proiect de lege cu privire la procuratură votat marți, de Parlament în prima lectură. Acest proiect de lege face parte din pachetul de legi privind dezoligarhizarea Republicii Moldova.

„Deși în februarie 2016 a fost votată o Lege a Procuraturii, situația nu s-a schimbat. Procuratura Generală este în continuare sub control politic”, a declarat deputatul blocului politic ACUM, Sergiu Litvinenco, unul dintre autorii acestui proiect.

Proiectul își propune să reglementeze interimatul funcției de procuror general, Consiliul Superior al Procurorilor urmând să desemneze un procuror până la organizarea concursului pentru ocuparea acestei funcții.

Concursul respectiv va fi organizat de către o comisie independentă constituită de Consiliul Superior al Procurorilor, în care ar intra exponenți ai societății civile, precum și experți internaționali.

Potrivit autorilor, aceste modificări au drept scop să facă procedura de selecție imparțială și corectă. Proiectul prevede de asemenea extinderea numărului de membri ai Consiliului Superior al Procurorilor, urmând să includă mai mulți reprezentanți ai societății civile.

Prim-ministra Maia Sandu și șeful statului, Igor Dodon, au făcut un apel către cetățeni să participe duminică, 16 iunie, la un miting pașnic în fața Parlamentului. Igor Dodon a invitat angajații instituțiilor de stat să treacă de partea Guvernului învestit deoarece astfel transmiterea puterii va avea loc pașnic și mai repede.

The following two tabs change content below.