Notiţe subiective // „Te salut, generație-n blugi…”

Anul 1980 a fost pentru mine unul care m-a marcat sub multe aspecte. Eram la anul V, și am trăit cea mai fascinantă experiență din viața mea: cititul cărților românești împrumutate pentru o singură noapte! Cine a lansat „tradiția”, cine aducea cărțile, nu-mi pot explica până azi, dar au fost cele mai adevărate trăiri prin care am trecut. Astfel, am citit și „Delirul” lui Preda. În acel an, au plecat dintre noi mari artiști care au marcat existența generației mele: Marin Preda (16 mai), Vladimir Vîsoțki (25 iulie), Joe Dassin (20 august)…

În 1980, am absolvit facultatea, m-am căsătorit, mi-am început activitatea de muncă, la Radio Național… Tot în acel an, ne-am aplecat urechea la câteva emisiuni ce veneau de DINCOLO… „TOP-18”, emisiune de muzică populară la care i-am ascultat, topindu-mă, pe Sofia Vicoveanca, Valeria Peter Predescu, Mioara Velicu, Veta Biriș, Lucreția Ciobanu, duetul Ion Dolănescu – Irina Loghin, Gavriil Prunoiu, Frații Petreuș, Nicolae Furdui Iancu, Gheorghe Roșoga, Sava Negrean-Brudașcu… Unii dintre ei se lansau în muzică chiar atunci.

În același an, am început a asculta Cenaclul „Flacăra”, cu vocea inconfundabilă a lui Păunescu, cu versurile lui devastatoare și cu atmosfera incendiară din stadioanele din România unde mi-aș fi dorit să mă aflu și eu, și să cânt împreună cu cei de seama mea, „Te salut, tineret în „adidași”, te salut, generație-n blugi”, sau „Puștoaica”… Era fascinant să asculți o emisiune în direct, care uneori dura două ore, uneori patru…

Lui Adrian Păunescu îi datorez multe. În primul rând, acele seri de joi care aveau pentru mine un gust de noapte a Învierii, când ascultam cu sufletul la gură piesele atât de dragi și atât de bruiate, pe care, împreună cu Val, soțul meu, încercam să notăm cuvintele, descifrând sensuri și dimensiuni noi. Le fredonam toată săptămână, până joia viitoare, când așteptam înfrigurați să se repete unele piese ca să completăm frazele nedeslușite de noi în acel bruiaj acerb. Uneori, dibuiam câte un cuvânt neînțeles luni în șir… Serile, învățam acele texte ca pe rugăciuni, și nu erau clipe mai fericite decât să te întâlnești cu cineva care știe ceva despre „Flacăra”, și ascultă emisiunile de joi, și învață piesele, și le cântă… Totul era dintr-o lume de vis, inaccesibilă nouă. Tudor Gheorghe, Hrușcă și Șeicaru, Socaciu, Nicu Alifantis, „cântărețul orb” George Nicolescu (cu Foaie verde spic de pâine, Dacă aș ști că moartea-mi vine), Tatiana Stepa și Magda Pușcaș, Ducu Bertzi…

Atunci, să-mi fi pus cineva în față un text din cele cântate la cenaclul „Flacăra” sau o carte cu versurile lui Păunescu, ar fi fost cel mai prețios dar… Astăzi, mă simt răzbunată! Am în față o culegere cu textele lui Păunescu, dedicate Basarabiei, culegerea „Maluri de Prut”, ieșită de sub tipar cu câteva zile în urmă, la Editura Știința, cu o Addenda din cântece pe versurile lui Adrian Păunescu interpretate la Cenaclul „Flacăra”. Selectiv, dar ce cântece! „Rugă pentru părinți” (Enigmatici și cuminți, Terminându-și rostul lor, Lângă noi se sting și mor Dragii noștri dragi părinți), „Tata și caii” (Tropa-trop, prin oraș, Șchiopătatul galop, Un țăran și doi cai, Tropa-trop)… Sunt textele pe care le-am fredonat împreună cu tot Cenaclul „Flacăra”, și am plâns sincer pentru că le trăiam la cel mai direct mod…

Lecția de patriotism

„Trăiască România!” (Trăiască-n fericire și-n liniște poporul, Trăiască România, trăiască Tricolorul!), „Iancu la Țebea” (Trăiască Duhul lui Iancu, Trăiască moțul între moți, Câmpia Libertății spune Că Avram Iancu suntem toți.), „Lancea lui Horea” (Lancea lui Horea, Lancea lui Horea, Lancea lui Horea sus!), „Colindul Ardealului” (Tu, Ardeal, tu, Ardeal, Îți suntem oșteni, Templu sfânt, templu sfânt, Munții Apuseni), „Clopotul reîntregirii” (Cât flamura roș-galbenă-albastră Ne este prag și steag și ideal, Veniți, Români, veniți la Mecca noastră, Veniți la Alba-Iulia-n Ardeal), „Jurământ la Putna (Ridică-te, Ștefane, și vezi-ți fiii, că vremea și astăzi e grea, Credință veșnică Patriei noastre Jurăm, Măria Ta!), „Dor de Eminescu” (Într-o lume relativă, Mai avem un nume sfânt, Eminescu-i România, Tăinuită în cuvânt) – toate aceste superbe cântece patriotice ne-au servit drept o lecție întârziată de patriotism, care a venit să înlocuiască surogatele învățate la corul școlii sau la cel universitar: „Lenin vsegda jivoi, Lenin vsegda s toboi, V gore, v nadejde i v radosti…”, sau „Pole, russkoe pole…”, sau „Moi adres – ne dom i ne ulitsa, moi adres – Sovetski Soiuz…”.

Cenaclul „Flacăra” ne-a remodelat pe unii dintre noi (este adevărat că pe unii nu i-a atins deloc). Mai fredonăm și astăzi O, biet actor, O biet artist, Rolurile mor, Viața e un teatru trist („Actorul”), sau O, Charles Chaplin, Înger vagabond, Hai, bătrâne, vino De sub orizont, O, Charles Chaplin, hohot interzis, Redeschide teatrul Ce ni l-au închis („Charles Chaplin”), sau Bieți lampagii, în veacul greu, Noi, orice-ar fi, lucrăm mereu, Dăm foc, dăm foc felinarelor! („Bieți lampagii”).

Dar, pentru că eram foarte tineri, și pentru că și astăzi suntem tineri, ne regăseam cel mai mult (și ne mai regăsim cu nostalgie) în cântecele de dragoste, nemaipomenitele cântece păunesciene: „Aruncarea în valuri” (Iubita mea, să ne-aruncăm în valuri…), „Totuși iubirea” (Și, totuși, există iubire, Și, totuși, există blestem, Dau lumii, dau lumii de știre, Iubesc, am curaj și mă tem), „La adio” (Nici nu pot nimic să-ți spun, Pe curând sau rămas-bun, Apăru numai NU, La adio – TU), „Antiprimăvară” (Primăvară, care-ai fost, Nu veni, n-ai niciun rost, Poți să pleci, suntem reci, Iarnă ni-i pe veci), „Copaci fără pădure” (Spune-mi, pădure cu frunza rară, Unde-i iubirea de astă-vară? Nu știe iarna să se îndure De noi, copacii fără pădure.), „La nunta ta” (Dreptul la colind îl cer Dalbe flori și leru-i ler, Pentru ea, doar pentru ea, Măritata mea)…

Înșirându-le aici, am refredonat în gând toate aceste refrene, și am mulțumit autorilor și realizatorilor acestui proiect – Editura Ştiinţa (director Gh. Prini, lector – Mihai Papuc, corector – Mariana Belenciuc, redactor tehnic – Nina Duduciuc, concepție grafică – Vitalie Ichim, machetare – Anatol Andrițchi).

Toate piesele cântate la Cenaclul „Flacăra” au răzbătut prin sârma ghimpată și și-au găsit ecou, aici, în Basarabia lui Adrian Păunescu, pe care o părăsise când avea doar un an. Dar cel mai mult ne-am identificat cu Colindul gutuii din geam, sau Colindul s-a identificat cu noi… E ca preludiu al altei piese, cutremurătorul poem „Repetabila povară” (Cine are părinți, pe pământ, nu în gând, Mai aude și-n somn glasul mamei cântând. De am fost, de n-am fost, sau de vom fi cuminți Astăzi îmbătrânim, ne e dor de părinți. Ce părinți! Niște oameni acolo și ei, Care știu dureros ce e suta de lei…) Da, e chiar despre ei, despre părinții noștri, despre părinții fiecăruia dintre noi, și nu-i așa că ne-apucă o jale de tot, mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?… Pe atunci, nu știam cum arată Păunescu, nu știam că e născut la Orhei, dar el ne exprima inexplicabil de dureros…

Basarabeanul Păunescu

Cu o prefață de Gheorghe Duca, „Dor de Adrian Păunescu”, și o prezentare a lui Nicolae Dabija, „Păunescu și Basarabia”, și cu o „Notă asupra ediției” din partea editurii, lucrarea „Maluri de Prut” vine să completeze bibliotecile și necesitățiile noastre cu un florilegiu de versuri închinate Basarabiei și martirilor ei, scrise în mare parte în anii 1989-1995, când cel de-al doilea stat românesc își făcea drum spre lumină, și în perioada războiului de pe Nistru. Păunescu s-a solidarizat cu Basarabia închinându-i texte care nu și-au găsit până acum locul în alte volume ale poetului („Basarabia”, „Imn pentru Basarabia”, „Imnul Basarabiei”, „Plâns pentru Basarabia”, „Sentimentali cu Basarabia”, „Sora Basarabă”, „Basarabia pe cruce”, „Datoria față de Basarabia”, „Tu, iartă-ne, limbă română”, „Doamne, ocrotește-i pe români”, „Fratele meu de peste Prut”, „Maluri de Prut”, „Marșul Transnistriei”. Regăsim texte pentru Doina și Ion („Moartea prietenilor”, „Parastasul prietenilor”, „Scrisoare Doinei și lui Ion, dincolo”), pentru Grigore Vieru („Casa Vieru”, „Datoria față de Grigore”, „Iartă-ne, Grigore”), pentru Mircea Snegur („Scrisoare către Mircea Snegur”, „Scrisoare de solidaritate către Mircea Snegur”, „Cu Președintele Snegur”)…

Festivalul Internațional „Adrian Păunescu”, I ediție

Volumul „Maluri de Prut” a plecat spre Craiova, unde, chiar azi, începe Ediţia I a Festivalului Internaţional „Adrian Păunescu” (cu prilejul împlinirii a 70 de ani de la naşterea poetului). Festivalul va dura trei zile și va pune la dispoziția participanților poezie şi folk. La 21 iulie, în Piaţa Prefecturii (ora 20:00), membri ai cenaclului Flacăra vor ține un spectacol în memoria lui Păunescu. Vor participa: Nicu Alifantis, Emeric Imre, Victor Socaciu, Vasile Şeicaru, Andrei Păunescu – trupa „Totuși”, Mircea Vintilă (grupul „Brambura”), George Nicolescu, grupul RIFF, Zoia Alecu, Maria Gheorghiu, Magda Puşkaş și Vali Moldovan, Clubul Generaţia Folk.

Vor fi dezvelite două busturi ale poetului, se vor lansa volumele „Maluri de Prut”, „De la Bârca la Viena şi înapoi” şi albumul omagial „Adrian Păunescu”. În ultima zi a festivalului, numele lui Adrian Păunescu va fi atribuit unei străzi din Craiova.

La manifestări va participa și o delegație de intelectuali de la Chișinău. Editura „Știința” va fi reprezentată de Gheorghe Prini, director, și de redactorul volumului „Maluri de Prut”, Mihai Papuc.

P.S. Conform onomasticianului Albina Dumbrăveanu, „provenienţa numelui de familie PĂUNESCU este destul de transparentă. Provine de la numele de familie Păun sau de la apelativul păun cu sufixul onomastic –escu, tipic numelor de familie româneşti.”

Pentru mine, Adrian Păunescu s-a asociat tot timpul cu un Păun mare, stăpân pe teritoriul său și ocrotind acest spațiu cu vocea-i care poate cuprinde și reunifica cele două state românești.

Valentina BUTNARU