Notițe subiective // Elogiu omeniei (1)

Un controversat maestru spiritual spunea că lumea e plină de cerşetori, oameni care îşi cerşesc iubire unii altora

Nu demult, o prietenă îmi spunea că am mare noroc că mă aflu des printre oamenii aleși… M-am gândit bine și i-am dat dreptate. Cunosc o sumedenie de oameni deosebiți, mă văd zilnic cu oameni dintr-o bucată, am bucuria să comunic cu oameni aleși.

Am încercat să răspund la întrebarea firească: de ce am acest noroc?

Am tot depănat amintiri, argumente, motivații și am realizat încă o dată lucruri simple, dar geniale. Cum ar fi – noi alegem cu cine să ne întreținem, noi alegem încotro să mergem, noi alegem genul de comunicare cu care să ne răsfățăm sau să ne pedepsim auzul și sufletul. Deci, noi alegem cu cine vrem să stăm… Și suntem aleși de cineva care vrea să stea cu noi. Deci, viața noastră – bună sau rea – este alegerea noastră, este o sumă de alegeri, mai inspirate sau mai puțin reușite, sau, cum citisem la Vasile Andru, viața noastră poate fi un cumul de erori sau unul de fapte bune… Până aici, lucruri simple, extrem de cunoscute…

În aceeași ordine de idei, am mai realizat ceva. Au trecut ceva ani de când viața mea este indispensabilă de cea a Societății Limba Noastră cea Română. În acești ani, am tot făcut bilanțuri – la sfârșit de an, la 17 martie, de ziua Societății, la 31 August… Sunt convinsă că prea puțini colegi de-ai mei au urmărit aceste bilanțuri sau au avut nevoie de ele. Dar am continuat să le fac. Pentru mine. Ca să pot merge mai departe… Astfel, au trecut 23 de ani. Încerc să-mi dau seama ce lecții am învățat în anii care s-au scurs. Multe. Ca să nu le uit pe cele mai importante, am hotărât să le împărtășesc aici. Deci, încă un bilanț. Un bilanț al omeniei și al dragostei de neam, pe care le învăț zilnic de la oameni ordinari în aparență, dar știți că aparențele înșală.

Dragostea de neam se învăță din copilărie, în foarte multe feluri. De la bunica, ascultându-i poveștile. De la mama, ascultându-i rugile. De la un om sărac care sare în ajutorul celui mai sărman ca el. De la omul cărturar care împarte cu semenii săi din cele învățate din cărți… Dragostea de neam poate fi deprinsă observând anumite minuni care se întâmplă chiar lângă noi…

Voi începe cu Familia Țenu din Pogănești, deși pot începe cu multe nume…

Vasile Țenu reprezintă filiala Societăţii la Pogănești. Consătenii îl cunosc în câteva ipostaze – de profesor, de director de școală, de primar… Noi îl cunoaștem ca pe unul dintre cei mai devotați și modești luptători pentru Limba Română. Profesorii Eugenia și Vasile Țenu au avut trei copii. Dintre toți, Marina s-a născut cu anumite deficiențe și viața ei a devenit un calvar. Deși a fost o luptătoare și a încercat să învingă boala și prejudecățile, n-a reușit. S-a stins cu doi ani în urmă, la 29 de ani. Reușise să colecteze o anumită sumă de bani pentru a merge la tratamente în Germania. Ultima ei dorința a fost ca acești bani să fie donați unui copil care are nevoie de ei. Asta a fost și dorința familiei.

Exact peste o jumătate de an, Vasile Țenu din Pogănești se întâlnește, în Chișinău, cu Vladimir Vlah, tatăl lui Gheorghiță din Ștefan-Vodă. Gheorghiță se născuse cu un defect la inimă și avea nevoie urgentă de operație. Vasile Țenu a scos banii din bancă și i-a transmis direct lui Vladimir Vlah. În aceeași seară, mama lui Gheorghiță a plecat cu el la Kiev, unde micuțul a fost supus intervenției chirurgicale salvatoare. Peste un an, de Paștele Blajinilor, familia Vlah din Ștefan-Vodă a mers în ospeție la familia Țenu din Pogănești. Au mers cu toții la mormântul Marinei și i-au mulțumit pentru viața lui Gheorghiță…

Eugen Holban, compatriotul nostru din Cărpineni, fiul lui Ștefan Holban, membru al Sfatului Țării, este pentru mulți o legendă… Soarta l-a purtat mult pe drumuri până s-a stabilit la Paris, unde stă de mai bine de 30 de ani. Și-a consacrat toată viața Basarabiei și Limbii Române. A fondat editura CĂPRIANA la care și-a scos cărțile, monografiile, traducerile. În 1994, împreună cu alți compatrioți din diasporă, a iniţiat Concursul MOȘTENIRE care a ajuns la a 20-cea ediție. În acești 20 de ani, mii de tineri basarabeni au devenit membri ai familiei de moștenitori, și alte câteva sute au beneficiat de premii generoase. Toți împreună, au beneficiat de o șansă unică – șansa pentru cercetare și adevăr istoric.

Tatiana Sonic și Mariana Mândru sunt două tinere din Chișinău care azi sunt stabilite la Londra. Ambele au făcut parte din Societatea Limba Noastră cea Română dedicând tot timpul lor liber unor experiențe care le-au marcat pentru totdeauna: conferințele Societății, lansările de carte, festivalurile de romanțe, atelierele și taberele de creație, clăcile la Cimitirul Central din Chișinău, deplasările cu donații de carte prin școlile noastre sătești, vizitele în familiile social vulnerabile și la orfelinate – cu cadouri de Crăciun sau, la început de an școlar, cu rechizite cumpărate din banii proprii… Mariana și Tatiana s-au regăsit, peste ani, la Londra, fiecare cu viața și cu misiunea ei, și au decis să promoveze tot ce au învățat la Societate. Au ales să ajute familii vulnerabile și copii cu handicap din Basarabia. Au adunat mai mulți tineri basarabeni în jurul acestei idei și, periodic, cotizează și fac colecte pentru anumite cazuri. Astfel, au reușit să susțină copiii cu părinții plecați peste hotare, din Borogani și din Pogănești, copii de la școli-internat, de la orfelinate și de la grădinițe din Chișinău și din Orhei. În prezent, monitorizează un băiețel de şase ani, Bogdănel din Chișinău, care suferă de o maladie necruțătoare…

Ecaterina Odagiu, Maria Basarab, Maria Velicoglo, Sofia Răileanu, Ecaterina Jalbă – sunt o mână de profesoare din Borogani care și-au asumat de bună voie să asigure funcționalitatea tuturor proiectelor culturale și sociale din localitate. La nivel de filială a Societății Limba Noastră cea Română, au fondat un muzeu al istoriei localității, antrenând în activitatea muzeografică elevi dornici de cercetare care au colindat satul și au colectat tot ce poate fi mai valoros. Intervievând bătrânii satului – bunici, rude, vecini – despre viața și preocupările borogănenilor din trecutul relativ apropiat, au adunat straie tradiționale, unelte agricole, obiecte de mobilier, icoane vechi, monede, fotografii, dar și amintiri și povești prețioase din prima sursă. La inaugurarea muzeului, fiecare tânăr ghid și-a prezentat munca proprie.

De atunci, au trecut ceva ani și s-au schimbat câteva generații de ghizi, la fel de conștiincioși ca și primii – toți discipolii profesoarei de istorie și președintă a filialei Societății, Ecaterina Odagiu. Mai târziu, pe lângă muzeu, a fost lansat și un cenaclu al Societății – cenaclul „Antonie Plămădeală”, la care participanții vin cu creație proprie și sunt îndrumați de profesorii lor, dar și de scriitori și ziariști de la Chișinău, care vin în vizită periodic. Tot aici, își citește poeziile inimoasa învățătoare pensionară Ecaterina Jalbă, model de demnitate, de voință și de dragoste de carte. De mai mulți ani, doamna Ecaterina abia de se poate mișca și se deplasează cu ajutorul a două bastoane. Dar necazurile personale n-au încrâncenat-o, dimpotrivă, au determinat-o să-și consacre puținul timp liber lecturilor pentru copii, de fapt lecturilor pe iarbă… Vara, copiii din sat vin la ea acasă și ea le citește afară, pe iarbă…

Dar cel mai cutremurător eveniment din Borogani rămâne a fi, pentru mine, cazul Maxim Terzi, un tânăr cu probleme locomotorii. Ar fi putut rămâne analfabet, pentru că nu putea să meargă la școală. La rugămintea mamei lui Maxim, Maria Terzi, profesoara Ecaterina Odagiu, acompaniată de Maria Basarab și de Maria Velicoglo, au decis să meagă la el acasă, pe rând, să-l ajute să însuşească programa școlară. Datorită lor, Maxim a absolvit 9 clase și astăzi este un tânăr total adecvat vârstei sale.

Aș putea continua această înșiruire de fapte demne de oameni frumoși fără riscul de a vă plictisi. Voi preciza doar că pe 17 martie, de ziua Societății, mesajele de solidarizare prin Limba Română au curs din toate colțurile lumii: de la Angela și Vlad Spânu din SUA, Mariana Mândru și Tatiana Sonic de la Londra, Gheorghe Furdui și Dumitru Vicol de la Paris, Maria Tonu din Canada, Alexandra Hanganu din Italia; din România: Lidia Reniță, Nicolae Mătcaș și Elena Bărăscu de la București, Ioan Seni de la Năsăud, Miron Simedrea de la Orăștie, Radu Gavrilă de la Dej; din Basarabia: Vasile Țenu de la Pogănești, Ecaterina Odagiu și Maria Velicoglo de la Borogani, Nadia și Gheorghe Pruteanu de la Bravicea, Veronica și Isidor Roșca de la Mereni, Natalia Cangea din Criuleni, Ioana Axente de la Cahul, și o sumedenie de prieteni și susținători din Chișinău.

N-aș pleca niciodată de aici, pentru că știu că nicăieri în lume n-aș regăsi atmosfera de la Societatea Limba Noastră cea Română și oamenii ei minunați. Ce noroc să fiu zilnic printre oameni aleşi de Dumnezeu să aducă lumină altora! Lumina omeniei, prin Limba Română.

Valentina BUTNARU

 

The following two tabs change content below.