Note pe marginea unui articol de M.V. Ciobanu

Într-un editorial recent din JdC („Aveți grijă de voi”), scriitorul M.V. Ciobanu îi îndeamnă pe analiști și comentatori, dar și pe cititori să nu caute „semnificații” în faptele și în vorbele politicienilor „inepți” și “mediocri”. De acord că scrutarea prelungită și zeloasă a abisului te face, mai devreme sau mai târziu, victima sigură a acestuia, dar problema nu constă în a-i atribui sau nu o semnificație, ci în a trasa frontiera care ar trebui să despartă societatea normală de politicienii „cretini”, corupți, rău-intenționați etc. Și granița transpare de fiecare dată când comentatorii se detașează de acești politicieni, chiar dacă le tratează cu generozitate inteligența și perspicacitatea.

Este adevărat că, uneori, comentariul politic ia prea în serios gesturile necugetate ale guvernanților, identificând în acestea un sens adânc, licărul unei inteligențe superioare, reflexul unei strategii. Analiștii care procedează astfel sunt fie naivi, fie optimiști: dacă acțiunile și declarațiile unor guvernanți ar avea, scolastic vorbind, o ultimă ratio, derivele lor ar putea fi preîntâmpinate, iar dialogul între clasa politică și societate ar deveni posibil. Speranță deșartă, întrucât aceste acțiuni și declarații nu ascultă decât de o singură logică, cea a conjuncturii. Prin urmare, doar cei ce cunosc foarte bine conjunctura și oportunitățile sau primejdiile pe care le ascunde aceasta pot explica comportamentul clasei politice și, astfel, atribui un „sens” (nu și un rost!) mai nimerit manevrelor și moravurilor ei schimbătoare.

M.V. Ciobanu afirmă că dezbaterile din media și internet – uneori, la limita… umanității – pe care le provoacă această căutare tenace a „sensului” seamănă cu o „păruială a slugilor” asmuțite de stăpâni. O gâlceavă din care se alimentează vampirii politici și care substituie adevărata dezbatere, imposibilă din cauza deturnării atenției generale de la fondul chestiunii. Drept exemplu e invocat schimbul dur de replici și invective între bloggerii și cititorii care s-au pronunţat pe marginea tragediei aviatice de la Soci. Bucuria celor care au văzut în prăbușirea avionului rusesc o pedeapsă a providenței pentru crimele săvârșite de Rusia în Ucraina și în Siria este, bineînțeles, dezgustătoare, întrucât neglijează senin „conținutul” uman al acelui transport propagandistic.

Dar mai ales ilustrează felul în care se deturnează atenția de la adevărata problemă. Care nu este, în cazul de față, nici măcelul din Donbas, nici raidurile din Alep, nici karma transcendentă a războiului, nici decizia lui Putin de a-și băga matahala militară în Orientul Apropiat și nici măcar carcasa ruginită și răblăgită a acesteia. Ci natura însăși a regimului, criminală și mincinoasă, care a făcut posibile toate aceste lucruri.

Deși ne sfătuie, în concluzie, să „avem grijă de noi”, adică să nu ne implicăm în acest joc al puterii, ideea principală a articolului citat e în altă parte, și anume în aserțiunea că „lucrurile încep să ia o turnură proastă” atunci când „gândurile-ideile” comentatorilor care caută și găsesc „semnificații” în prostiile politicienilor sunt „multiplicate de oamenii simpli”. Raționament greșit din mai multe puncte de vedere.

În primul rând, nu orice idee analitică, bună sau proastă, poate fi multiplicată de mase și, chiar dacă este, nu conduce întotdeauna la urmări grave. În al doilea rând, unele gânduri bune, coerente nu sunt înțelese până la capăt sau sunt distorsionate în conștiința oamenilor simpli și atunci vina nu este a ideilor, ci a capetelor în care acestea pătrund. În al treilea rând, unele fapte și vorbe ale politicienilor au „semnificație”, întrucât nu toți politicienii sunt la fel – autorul însuși începe prin a se referi la toți politicienii, de la Trump la brexiteri, dar își construiește argumentul, grosso modo, pe referința la guvernanții postsovietici.

În al patrulea rând, gesturile motivate de conjunctură (vezi mai sus) sunt, astfel, „semnificate” de aceasta, chiar dacă „semnificația” ce rezultă de aici nu e una intențională, ca într-un discurs științific, de exemplu. În al cincilea rând, dacă analiștii ar înceta să mai caute un sens în ceea ce fac și spun politicienii, după cum ne sugerează articolul, există o foarte mare șansă ca oamenii simpli să-l descopere singuri și atunci nu se știe cum e mai bine.

Căutarea unui sens e mai bună decât renunțarea la acesta dintr-un spirit critic absolut: R. Nixon nu știa, de exemplu, că trupele sovietice și cele americane s-au întâlnit în 1945 pe Elba, povestește E. Evtușenko, dar aceasta nu l-a împiedicat să ducă o politică consecventă față de URSS, al cărei sens s-a văzut cu anii.

The following two tabs change content below.
Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Ultimele articole de Adrian Ciubotaru (vezi toate)