Norocul rătăcitorul

GHINION // „Acum am un copil din flori şi o nevastă care nu mi-i dragă…”

În ziua aceea, baba Grăchina a adunat păstăile din grădină şi le-a pus pe prispă la uscat. Apoi a închis uşa casei, poarta şi s-a dus în sat. Trăia la marginea localităţii, după grădina ei începea pădurea. A plecat în sat la soră-sa. S-a întors acasă noaptea târziu, puţin aghesmuită, că tocmai în ziua aceea cumnatu-său făcuse nişte ţuică din prune. A adormit buştean. Dar iată că, după miezul nopţii, a auzit un scâncet.

„Vreo pisică în călduri”, s-a gândit ea. Nu-i venea să se ridice din culcuşul cald, să alunge motanul, însă scâncetul cela nu înceta şi gata! S-a ridicat supărată din pat şi a ieşit afară. Miorlăitul venea din fasolea de pe prispă. Când a căutat mai bine, a văzut un ghemotoc de rufe. Era un copil. Un prunc lăsat de nu se ştie cine pe maldărul de păstăi. L-a luat în casă, a aprins lumina şi a desfăcut ghemul de rufe. Era o fetiţă, să fi avut câteva ore de când s-a născut. Scâncea de foame mititica, era nespălată după naştere. Bine că îi era legat buricul ca lumea. Ce să facă bătrâna? Ţinea o căpriţă şi i-a prins bine. Cu chiu, cu vai, a hrănit copila, a schimbat-o, şi, până în ziuă, n-a mai închis un ochi. Avea 60 de ani, a fost măritată, dar copii Domnul nu i-a dat. „Ce-ar fi să o cresc eu? E un semn că n-ar trebui să fiu singură. Va fi mila mea copilul acesta şi poate îmi fac şi o pomană că ridic un om.”

Copilul i-a schimbat viaţa babei

A doua zi dimineaţă, a înfăşat copilul în nişte basmale şi fuga la sovietul sătesc. „Tovarăşe preşedinte, am găsit pe prispa mea un copil şi aş vrea să mi-l lăsaţi să-l cresc. Ştii că-s singură, n-am pe nimeni şi sufletul acesta îmi va îndulci viaţa…” Toţi au rămas prostiţi de aşa noutate. Tot atunci au chemat sectoristul, acesta a anchetat cazul, iar bătrâna Grăchina cu tot cu copil a fost pusă la evidenţă la spitalul din sat. A fost greu de tot să îi facă actele copilei şi să obţină dreptul de a o creşte. Trăia singură, era bătrână şi nici paharul nu-l ducea la ureche. Femeile din localitate, mai ales cele cu prunci, au făcut cale bătută la casa babei. I-au adus pelinci, hăinuţe, biberoane şi i-au dat sfaturi ce să-i facă pruncului dacă îl dor urechile, burtica…

Ce înseamnă un copil la casa omului! I-a schimbat definitiv viaţa babei. I-a pus numele Margareta. Fata creştea ca din apă. Când se ducea la spital, lumea o oprea pe drum să vadă fata. Uite că a împlinit copilul anul, a venit şi timpul să o dea la şcoală, probleme peste probleme pe capul bătrânei.

Întâi de toate, Grăchina nu întinerea. A apucat-o nu ştiu cum o teamă că ar putea să moară şi fata… S-a dus la medicul-şef din sat să îl roage să o examineze, să vadă cât mai are de trăit. Şi între timp să le pună pe toate la calea lor. Şi pe soră-sa a chemat-o la ea, i-a arătat ce are de moarte şi a rugat-o, dacă se întâmplă ceva cu ea, să aibă grijă de Margareta. „Jură-te pe sufletul copiilor tăi, Ioană!” Margareta nici nu bănuia ce griji are mama ei. Ca toţi copiii, era pusă mereu pe şotii, unele chiar o necăjeau pe Grăchina. Într-o zi, copila a tăiat o bucată de perdea din casa mare, să-i facă o rochie păpuşei. Atunci a bătut-o prima dată mama. Iar noaptea târziu, după ce adormise copila, bătrâna s-a pus pe plâns de nu se putea ogoi. „Proastă-s, Doamne, pentru o bucată de petică, am ridicat mâna la fată…”

Căsătoria Margaretei

Anii treceau. Când era copila prin clasa a şaptea, în jurul gardului Grăchinei au şi început a se plimba flăcăii. Altă năpastă pe capul mamei, cum să o ferească pe Margareta de ispitele iubirii. Se temea să nu fie prea aspră şi să fugă fata de la ea. Nu avea Margareta 18 ani împliniţi când un flăcău din satul vecin a furat-o într-o seară de la club şi i-a dus-o maică-si pe cuptor. Îi era dragă fata şi nu se îndura să mai aştepte, să nu i-o sufle cineva.
Nu era gata de nuntă baba Grăchina şi n-ar fi vrut să se despartă atât de repede de Margareta. Visa să o mărite în satul lor, dar cu soarta nu te pui. S-a dus la înţelegere cu viitorii cuscri şi au hotărât să facă nunta în toamnă. Tocmai când Margareta trebuia să împlinească 18 ani. Dar n-a fost să fie. S-a trezit într-o zi bătrâna cu fata acasă. A fugit de la mirele ei pentru că pe cât îi era de dragă flăcăului, pe atât de nesuferită le era socrilor ei. Îi căutau nod în papură la tot pasul.

Margareta a născut un băiat

Peste două luni, fata şi-a dat seama că a rămas gravidă. Mamă-sa o ruga să se întâlnească cu tatăl copilului. „Cum ai să te descurci de una singură? Nu lucrezi, nu ai terminat şcoala, eu sunt bătrână…” Dar Margareta s-a încăpăţânat, nu vroia să ştie de bărbatul care, în timpul cât a trăit în gospodăria părinţilor lui, o dată nu i-a luat apărarea. Peste alte două luni, Grigore, tatăl copilului şi fostul mire al Margaretei, a jucat nuntă mare cu o fată din satul lui.
Iar în primăvară Margareta a născut un băiat şi l-a numit Ştefan, ca pe răposatul soţ al Grăchinei. Când s-a făcut mai măricel, fata a lăsat copilul cu bătrâna, iar ea s-a dus la lucru. S-a angajat bibliotecară la şcoală. Umbla la serviciu şi totodată la lecţii. Directorul şcolii a convins-o să-şi continue studiile. „Eşti tânără şi trebuie să ai o specialitate.” Tot el a mai îndemnat-o să facă pedagogie la secţia frecvenţă redusă şi i-a promis chiar să o ajute.
Când a aflat Grigore că Margareta i-a născut un băiat, a venit să îl vadă. Plângea ca o muiere pe prispa babei Grăchina. „Dacă mi-ai fi spus măcar mata, nu m-aş mai fi însurat cu fata ceea. Am făcut-o din răzbunare că Margareta a fugit de la mine şi râdea satul. Acum, am un copil din flori şi o nevastă care nu mi-i dragă…”

P.S. Astăzi, Margareta e învăţătoare într-un sat din raionul Ungheni. E măritată şi mai are doi copii.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău