Norocul e o floare rară

Fatalitate // Femeile urâte sunt născute pentru chin şi necaz, cele frumoase însă – pentru plăcerea ochilor şi trupului

Tatăl Inesei atunci când şi-a văzut fiica la maternitate şi-a spus în gândul lui: „Uite că s-a născut un pui de om fără noroc”. Poate că bărbatul avea dreptate. Ochii copiliţei erau mici şi adânciţi în cap, nasul coroiat şi mare. Indiferent ce schimbări va suporta chipul Inesei peste ani, aceasta nu va fi niciodată frumoasă.

Şi pentru că fetiţa nu avea chip atrăgător, nici el nu ţinea destul de mult la ea. I-a mai născut nevastă-sa doi băieţi, aşa că s-a împăcat cu ideea că nu va avea nepoţi de la fată. O astfel de pocitanie nu se mai mărită în vecii vecilor. Feciorii se vor însura şi îl vor bucura cu urmaşi. Ori de câte ori se uita la fetiţa lui, îl cuprindea un soi de milă. Mama fetei însă o iubea pe Inesa, că era trup din trupul ei. Se căina doar că s-a aruncat copila în neamul bărbatului ei. Toţi din neamul acestuia erau urâţi de mama focului.

Au trecut anii. Inesa, chiar dacă nu era ruptă din soare, era o fire blajină şi înţelegătoare care te făcea să uiţi de sluţenia ei. Fata era veselă, harnică şi nemaipomenit de agreabilă. Avea prieteni mulţi pentru că era săritoare la nevoie. Bucuria părinţilor era că Inesa învăţa bine la şcoală. La adunările părinţilor se mândreau că au un copil atât de dezgheţat.

După facultate, s-a angajat la un spital. Şi aici treburile îi mergeau strună. Colegii vorbeau cu răutate de reuşitele Inesei: „Dacă nu are familie, gospodărie, sigur că o să îi curgă mucii numai la serviciu!”. E adevărat. Îşi petrecea timpul liber la spital sau slugărindu-şi cumnatele. O foloseau toţi care aveau nevoie de ceva. De parcă aşa şi trebuia să fie! Niciunul dintre fraţi sau rudele fetei nu s-a gândit o dată la ea ca la un om. La sărbătorile familiei o invitau pentru că aveau nevoie de ea să stea cu copiii, să le facă ordine în casă, o trimiteau să facă cumpărături. Stătea rar cu neamurile la masă pentru că era mereu ocupată cu altceva. Inesa s-a obişnuit cu starea asta de lucruri, încât tot ce se întâmpla le lua drept treburi fireşti. Doar mamei îi sângera sufletul. Nu credea că fata asta a ei nu o să aibă partea ei de fericire. Are profesie bună, se gândea mama, face şi doctoratul.

Pocitania familiei

Întâmplarea a fost să vină la părinţii ei acasă un coleg de lucru al lui taică-său. Să fi avut bărbatul cela vreo 40 de ani. A venit omul cu o rugăminte. Nevastă-sa, plecată de mai mulţi ani în Italia, l-a rugat să găsească pe cineva să stea cu cei trei copii ai lor şi să plece şi el la ea. Spunea că i-a găsit un loc de lucru bine plătit într-un trust de construcţie. Şi uite că venise el la tatăl Inesei în speranţa că soţia moşului ar fi putut avea grijă de cei trei copii. „Nu o să fie pe degeaba, bade. Ne înţelegem, că suntem oameni şi ne cunoaştem de multă vreme.”
Mama Inesei, femeie muncită şi cam bolnavă, nu se grăbea cu răspunsul. Aveau nevoie de bani, nici vorbă, dar a cam uitat ea a îngriji de copii. Inesa, care era de faţă la discuţia asta, o îndemnă pe mamă-sa: „Acceptă, am să te ajut şi eu. În două o vom scoate la capăt!”

Vă daţi seama că toată povara a căzut pe umerii Inesei. În primul rând, tânăra a trecut cu traiul în apartamentul lui Slavic ca să le fie copiilor mai uşor. În al doilea, se mai gândea că dacă îi telefonează părinţii pe copii, aceştia ar trebui să fie prin preajmă. Că era o muncă grea, puţin spus. Inesa însă, obişnuită cu treburi de astea, o scotea în capăt destul de bine. Mamă-sa, de fapt, stătea cu copiii când Inesa era în tura de noapte. Şi-a pus în gând să treacă cu lucrul la o catedră, ca să-şi continue activitatea ştiinţifică.

De la slugă la sfătuitoare şi prietenă

La început, părinţii copiilor le sunau destul de des. Mai ales tatăl, care câştiga destul de bine. Trimiteau acasă bani şi cadouri pentru cei care îngrijeau de copiii lor. Însă, la un an, o veste proastă a ajuns la Chişinău – Slavic a suportat un accident de muncă. Soţia acestuia a prevenit-o pe Inesa că ar putea fi adus acasă şi că o să aibă nevoie de îngrijiri. „Găseşte-mi o soră medicală. O plătesc cât nu face.” S-a întors Slavic din Italia fără un picior şi cu moralul la pământ. În prima lună, l-a îngrijit chiar Inesa. Şi-a luat concediu şi, împreună cu mamă-sa, a făcut tot ce i-a fost în putere ca să îi uşureze bărbatului durerea. În familie era o atmosferă apăsătoare, Slavic nu vroia să vadă pe nimeni şi nu avea nevoie de nimic.

Elena, soţia sa, parcă dispăruse. Nici bani nu mai primeau din străinătate. Mama Inesei era cam supărată. Nu era plătită de trei luni şi rezervele pe care şi le făcuse pentru zile negre au fost cheltuite în familia lui Slavic. Aici mergea şi o parte din salariul Inesei. Dar, mă rog, era o situaţie ieşită din comun. Abia peste jumătate de an, Slavic a ieşit din starea ceea de deznădejde. A început să-şi caute de lucru. Ceea ce trebuie să ştiţi e că în toată această perioadă Inesa i-a fost nu numai medic, ci prieten şi sfătuitor în diverse situaţii.

Fericirea Inesei

Peste vreun an de zile, a dat de veste în sfârşit şi nevasta lui Slavic. A venit un avocat din Italia, plătit pesemne chiar de dânsa, cu propunerea ca, în schimbul unei sume de bani, Slavic să semneze actele de divorţ. Fireşte că soţia sa îl mai ruga să aibă grijă de copii până ajung aceştia la maturitate. Ea îi va trimite lunar o anumită sumă de bani drept pensie alimentară. Fetiţa cea mai mare a femeii împlinise în primăvara ceea 14 ani. Cel mic avea zece… Iată că, la 43 de ani, Slavic a rămas singur, cu trei copii minori şi fără un picior. „Are dreptate”, îi spunea el Inesei. „Cui îi trebuie un calic ca mine. Vera a vrut întotdeauna să trăiască bine şi să se distreze. Ai văzut ce nevastă frumoasă am avut…” Deşi n-au mai vorbit după aceea despre divorţul bărbatului, după toate semnele, el suferea mult. Mereu încruntat, tăcut, a pornit să bea. Inesa şi-a zis că dacă o să-i lase să se descurce singuri, familia lor nu o să-şi mai revină niciodată. Într-o bună zi a plecat cu treburi de serviciu la Iaşi. Vă spuneam că îşi făcea doctoratul. A revenit peste o lună şi maică-sa din prag i-a spus: „Telefonează-l pe Slavic. Te caută de o săptămână”. Inesa l-a telefonat peste câteva săptămâni ca să-l felicite cu ziua de naştere. Şi de atunci sunt împreună. Încă nu fac o familie, dar spre asta merg.

The following two tabs change content below.
Lidia Bobână

Lidia Bobână