Norocu-i pasăre rară, azi o prinzi şi mâine zboară

DESTIN // „Altele trăiesc, se bucură, da’eu, femeie cinstită şi credincioasă, m-am bucurat doar câţiva ani de fericire”

A venit la redacţie cu ochii roşii de plâns. Şi a prins a-şi spune necazul printre lacrimi: „Drag mi-a fost să trăiesc pe lume, dar n-am avut cu cine. Cel dintâi a fost un beţiv, mă bătea până mă lăsa aproape moartă. Cel de-al doilea – pe care îl mai iubesc şi acum – s-a întors la prima lui soţie. Iar eu am rămas cu dorul de vorba lui bună, ce-mi alina durerile trăite în scurta mea viaţă de 43 de ani.

S-a măritat ca să scape de necazul din casa părintească

Nu de mult, într-un sat mare şi frumos din preajma Râşcanilor, un flăcău s-a îndrăgostit de o fată. Pe aceasta o chema Natalia, iar pe băiat Visarion. Fata, având un tată beţiv, era gata să se ducă la capătul lumii cu primul care o va cere de nevastă. Avea doar 17 ani. Purta părul strâns peste urechi şi rochii lipsite de eleganţă. Cu toate astea, într-o seară de toamnă, la club, Visarion i-a spus că e cea mai frumoasă şi că ar vrea să o aibă mireasă. Natalia avea farmecul cela care face şi pe o femeie urâtă stăpână pe bărbaţi. În timpul dansului, flăcăul a cuprins-o de mijloc şi a sărutat-o, şoptindu-i la ureche: „Te întreb serios, vrei să fii soţia mea?”. Emoţionată, Natalia i-a răspuns: „Cu cât mai repede, cu atât mai bine”.

Peste trei săptămâni, au făcut nunta, iar după aceasta tânăra nevastă a intrat cu bucurie în casa mamei soacră. Era fericită că a scăpat de iadul de acasă şi n-a băgat niciodată de seamă că în privirile lui Visarion se ascundea multă răutate. Avea să observe acest lucru abia după un an şi ceva, în clipa în care i-a spus că e însărcinată. În loc să o ia în braţe de bucurie, acesta i-a tras o mamă de bătaie de nu ştia ce să facă biata femeie.

Visarion nu şi-a dorit niciodată copii

Trebuie să vă spun că Visarion era de fapt un om rău, fără credinţă în Dumnezeu. Până a rămâne însărcinată, Visarion i-a zis Nataliei de câteva ori să nu-i facă copii, căci lui nu-i plac copiii. Şi, după ce a fost bătută bine, femeia a luat 500 de ruble şi a plecat la mama ei. A stat acolo vreo lună, până când, într-o dimineaţă, s-a trezit cu soţul în prag. Venise cu mii de scuze să-şi ia soţia acasă. S-a jurat că nu va mai pune un deget pe ea, însă nu mult după aceea bătăile au reînceput. O ameninţa în fiecare zi că, dacă nu avortează, ori o lasă, ori o omoară.

Natalia i-a răspuns de câteva ori: „Mă tem de păcat, bărbate! Mai bine să mor decât să fac omucidere”. Şi dacă a văzut că Natalia nu întrerupe sarcina, s-a apucat omul de băut. Sorbea tot banul pe care îl câştiga ca şofer în colhoz. Cheltuiala casei o ţinea Natalia din modestul ei câştig de femeie de serviciu la şcoală. Şi aşa, cu certuri şi bătăi, li s-a născut primul copil, al doilea, apoi al treilea. Într-o seară, capul familiei şi-a băut toţi banii pe care-i avea la suflet. Era cherchelit de-a binelea când a ajuns acasă. Şi pentru că Natalia nu a vrut să-i dea cinci ruble ca să-şi mai cumpere rachiu de la vecina de peste drum, călăul a snopit-o în bătăi.
După ce s-a săturat de dat în ea, a trecut la copii. Era iarnă. Cuprinsă de spaimă, biata femeie şi-a luat odraslele – unul în braţe, altul în spate şi al treilea de mânuţă – şi a fugit în galoşi, cale de vreo trei kilometri, din nou la maică-sa. Când a ajuns, era ora 1.00 noaptea. Îngheţată, cu picioarele ude, mamă-sa, în loc să o căineze, a luat-o la trei parale: „Iar mi-ai venit?! Să nu mai alergi la mine când te va bate bărbatu-tău! Stai cuminte la casa ta şi rabdă, aşa cum îl rabd eu pe tată-tău”. Dimineaţa, femeia şi-a luat copiii şi a plecat acasă. Trei luni nu şi-a putut veni în fire, iar când şi-a revenit a divorţat.

De la o casă la alta

Însărcinată în şase luni, cu trei copii după ea, Natalia a ieşit cu mâinile în buzunare din casă. Între timp, Visarion, fiind încurcat cu nişte ţigani, a vândut casa şi a plecat cu şătrarii la Moscova. Rămasă pe drumuri, femeia se adăpostea cu tot cu copii când la o soră, când la un frate, când la o femeie singură. Într-o zi, o profesoară de la şcoală, care tocmai îşi făcuse bagajele pentru Italia, i-a oferit casa cu toate comodităţile. Şi ar fi huzurit ea acolo dacă bărbatul profesoarei nu ar fi încercat de câteva ori să se culce cu ea. Femeia, cu frică de Dumnezeu şi de păcat, a plecat cu tot cu copii din acel loc călduţ într-o casă părăsită din marginea satului, o casă ca vai de ea în care fostul ei stăpân s-a spânzurat. Mureau de foame, nu aveau un ban pentru pâine.

Cere ajutor de la o comunitate religioasă

Văzând-o într-o astfel de situaţie, o prietenă i-a dat o adresă şi a implorat-o să scrie. Natalia povesteşte: „Era greu, din zi în zi tot mai greu. Veneau sărbătorile de iarnă şi nu aveam un bănuţ în casă. În plus, mai aveam şi probleme de sănătate. Deşi nu-mi place să trăiesc din mila cuiva, am scris o scrisoare la acea comunitate religioasă din Sofia. În momentul acela, la ei tocmai se aflau mai marii lor din Germania. Într-o duminică, m-am pomenit cu trei microbuze la poartă.

Oaspeţii din Germania m-au întrebat ce ştiu despre Dumnezeu. Eu am scos Biblia şi am pus-o pe masă. Au început să mă întrebe din cuprinsul mai multor versete (ca să nu se repete cuvântul Biblie) şi eu le răspundeam. După aceea, ei mi-au cântat cântece despre Dumnezeu. Între timp, nemţoaica a ieşit şi, peste câteva minute, a intrat cu cei rămaşi afară. Mi-au adus 50 de cutii cu haine, încălţăminte, produse alimentare. Mi-au dat şi o mie de lei pentru medicamente. Când am deschis cutiile, copiii plângeau de bucurie. Peste trei luni, au venit din nou şi aşa m-au ajutat mai bine de cinci ani. Prin mila şi ajutorul ce mi l-au acordat, m-au convins să ader la credinţa lor. Nu m-am împotrivit, căci m-au ajutat foarte mult.

Satul însă a început să se revolte, şi preotul era nemulţumit că am adus sectanţii în sat. Părintele mi-a zis: „Leapădă-te de ei, faci un mare păcat şi ai să dai seama la înfricoşătoarea judecată! Posteşte după puterea ta, roagă-te şi mergi la biserică. Prin aceste fapte bune, Dumnezeu n-o să te lase niciodată. Eu, care am avut permanent încrederea în Domnul, l-am ascultat”.

Natalia se recăsătoreşte

În mahalaua Nataliei locuia şi Simionică cu mama lui şi cu doi copii. Soţia îl părăsise de vreo şase ani, fugise cu un flăcău la Moscova şi nu dădea niciun semn. Plin de blândeţe, Simionică se oferea să o ajute cu ce putea. Azi îi tăia nişte lemne, mâine îi ducea la moară. Şi într-o zi, făcându-i-se milă de văduvă şi de cei patru copii ai ei, i-a zis: „Nătăliţă dragă, lasă casa asta care e gata să se dărâme şi hai la mine”. Şi femeia s-a dus. La început, soacra s-a cam împotrivit, dar pe urmă a îndrăgit-o pe noua ei noră. Având sufletul înobilat de suferinţă, Natalia manifesta dragoste pentru Simionică, pentru copiii lui, pentru mama soacră. Natalia i-a mai adus pe lume un băiat. Şi trăiau cu toţii fericiţi, în pace şi bucurie.

Simionică se întoarce la prima lui soţie

Simionică o mai purta în inimă pe Elena, prima lui nevastă. Se căsătorise cu ea din mare dragoste. Tocmai atunci când Natalia se credea cu pasărea norocului în mână, iată că a venit şi Elena din Rusia. Flăcăul cu care fugise o părăsise şi femeia venise să nască acasă. Frumoasă de la Dumnezeu, după treisprezece ani de despărţire, lui Simionică i s-a părut acum şi mai frumoasă. Dragostea de viaţă şi dorinţele fierbinţi s-au redeşteptat în el. Cele două jumătăţi, mistuite de dor, s-au regăsit. Spre bucuria admiratorilor şi spre pizma invidioşilor, viaţa lor şi-a reluat cursul firesc.

Nici pe Natalia nu au jignit-o. Au ajutat-o să-şi cumpere o căsuţă în satul vecin. Însă ce folos, dacă omul ei drag şi bun nu e lângă ea. „Altele trăiesc, se bucură, da eu, femeie cinstită şi credincioasă, m-am bucurat doar câţiva ani de fericire. De ce s-a întors la ea, doar l-a înşelat? Eu nu l-aş fi înşelat niciodată pe Simionică”, a suspinat la finalul întâlnirii noastre Natalia, ştergându-şi lacrima.

Nina Neculce

The following two tabs change content below.