Nina Neculce // Enigma de dincolo de zid

Două jumătăţi dintr-un întreg – aşa se vorbeşte despre Vasile şi Margareta care sunt văzuţi peste tot împreună: la serviciu, cumpărături, evenimente culturale, mitinguri şi întruniri de ordin politic. Încremeniţi parcă în tinereţe, şi după 40 de ani de căsnicie arată proaspeţi şi plăcuţi la chip. Sunt medici binecunoscuţi în orăşel, dar viaţa lor de familie rămâne o enigmă pentru cei din jur.

În scrisoarea primită la redacţie, autoarea nota: „Casa lor e situată la marginea orăşelului. Izolată de noi, vecinii, dar şi de restul lumii, cu un zid înalt, casa aceasta ne intrigă şi ne face să ne întrebăm: oare ce s-o fi ascunzând după poartă, după foşnitoarele perdele de mătase de la ferestre? Căci în afară de rudele apropiate, la ei nu intră nimeni. La serviciu se bucură de stimă, el este un medic foarte apreciat de pacienţi. Nu i-am auzit niciodată certându-se ori vorbind de rău despre cineva. Bănuim că acest cuplu are o poveste frumoasă de viaţă pe care nimeni n-o ştie. Poate încercaţi dumneavoastră să o aflaţi…”

La sfârşitul lunii trecute, în zi de duminică, am ajuns în faţa casei cu pricina. Mânerul înalt al porţii, care părea zăvorâtă, s-a lăsat purtat de mâna mea şi poarta s-a deschis. O curte îngrijită, cu iarbă şi flori mi-a bucurat privirea. Toată casa – îmbrăcată în verdeaţă. Din umbra antreului, am auzit: „Veniţi încoace! Nu vă temeţi, câinele e legat”. Am mers până la uşă. O femeie înaltă, cu chipul senin, m-a invitat să intru. Din camera alăturată s-a auzit o voce de bărbat, era stăpânul casei. Şi în duminica ceea Margareta şi Vasile au avut amabilitatea să-mi spună povestea lor de iubire.

Povestea lor începe cu „Romeo şi Julieta”

S-au născut în acelaşi an, în acelaşi sat, în familii obişnuite de ţărani. La şcoală au învăţat în clase paralele. Ambii au fost eminenţi. Toate i se dădeau uşor lui Vasile din fragedă copilărie. Făcea pentru copiii din mahala tot felul de jucării din lemn: căluţi, scăunaşe, măsuţe, căsuţe, mori de vânt etc. De la 12 ani cânta la chitară, era un bun recitator. Desena frumos, cu alte cuvinte, era un copil deosebit. Chiar şi jumătatea şi-a întâlnit-o la vârsta când colegii nici nu se gândeau la dragoste. Întâmplarea sau destinul au făcut ca, la 14 ani, Vasile şi Margareta să aibă rolurile principale în piesa „Romeo şi Julieta”, jucată pe scena şcolii. Simpatia pentru drăguţa Margareta creştea de la o repetiţie la alta, intrase în rolul lui Romeo cu tot sufletul.

„Margareta era la acea vreme atât de gingaşă ca o zână din  basme. Păr blond, ochi albaştri, mijloc subţire. Era deosebită de   celelalte fete. Se pricepea la toate: la cusut, ţesut, cântat şi dansat, şi la învăţătură era prima. O iubeam copilăreşte. Şi ea  mă iubea suav, romantic, cum e dragostea unei fetiţe. Atunci ne-am jurat să fim împreună pe veci”, îşi aminteşte bărbatul.

Şi iată de atunci nu s-au mai despărţit. Cu fiecare an, sentimentele lor deveneau tot mai puternice. Au mers împreună la Institutul de Medicină. S-au căsătorit în timpul studiilor, după un an de căsătorie li s-a născut o fetiţă, iar după absolvire au rămas să lucreze la Chişinău.

O situaţie de criză în relaţia celor doi

Tineri, frumoşi, deştepţi, toată lumea le stătea la picioare la începutul carierei profesionale. Se bucurau de succes atât la serviciu, cât şi printre prietenii cu care se întâlneau mereu la tot felul de petreceri. Dar toate au fost în deplină armonie până la un timp. Într-o zi Margaretei i-a telefonat la serviciu o doamnă care o implora să i-l lase pe Vasile în pace, căci ea se iubeşte de mult cu el. Apoi, pe pereţii de la scara blocului în care locuiau cu chirie au început să se scrie tot felul de prostii ce lezau onoarea şi demnitatea familiei. Vasile le ştergea, iar a doua zi apăreau altele şi mai deocheate. A făcut omul o declaraţie la poliţie, dar în zadar. În cele din urmă, s-au văzut nevoiţi să se mute la altă gazdă. Şi dacă povestea cu scrisul pe pereţi s-a terminat, apoi cu telefonul – nu! Necunoscuta continua să-i toarne Margaretei gogoşi despre dragostea ei pătimaşă cu Vasile. Margareta n-a crezut cât n-a crezut, dar, până la urmă, a capitulat. Şi-a strâns lucrurile, a luat fetiţa şi a plecat la părinţi.

În aceeaşi zi, Vasile a ajuns-o din urmă: „M-ai făcut cel mai fericit dintre toţi fericiţii lumii şi acum vrei să mă faci cel mai nefericit dintre nefericiţi…” După o noapte încinsă, s-au  împăcat. Margareta a înţeles că nu face să-ţi distrugi familia din  cauza unor sunete de telefon ale unei persoane necunoscute. Din ziua aceea au hotărât să rămână pentru totdeauna mai aproape de părinţi. Din ziua aceea, şi mai mult au început să preţuiască fiecare clipă trăită împreună.

„Am făcut şi fac totul ca să-i fiu pe plac”

Aşa au ajuns Vasile şi Margareta în provincie după şase ani de muncă la Chişinău. S-au angajat la spitalul raional, şi-au zidit casă frumoasă la marginea orăşelului, au mai dat viaţă încă la doi copii.

Trecuse mai bine de două ore de când cei doi soţi îmi vorbeau despre viaţa lor. Povestea şi aburul cafelei mă ameţise un pic. În timp ce Margareta a dispărut pentru câteva clipe, Vasile a continuat: „Am făcut şi fac totul ca să-i fiu pe plac. Am vrut întotdeauna s-o uimesc cu ceva. Am făcut aşa ca să nu-i apară  dorinţa de altcineva, să nu-i pară rău că împarte zilele şi nopţile cu mine. Ca să ne ferim de rele, nu am organizat petreceri pompoase în această casa…”

Margareta a reapărut cu o prăjitură aromitoare pe tavă. A pus-o pe masă, reluând capătul de vorbă: „Am avut ca în orice familie şi furtuni, şi soare, dar când am avut de trecut prin încercări, nu am cedat în faţa greutăţilor, am luptat împreună până la capăt.

Avem trei copii care şi-au găsit rostul peste hotare. Eu continui să-i fiu soţului şi prietenă, şi soţie iubitoare. Şi să ştiţi că e o mare fericire să ai un lucru pe plac, să-ţi poţi consacra viaţa familiei, soţului pe care îl iubeşti”. „Dar tinereţea de pe chipuri de unde vine?”, am mai întrebat-o. „Din armonia relaţiilor noastre. Adevăr vorbeşte lumea, suntem două jumătăţi dintr-un întreg”.

The following two tabs change content below.