Nina Neculce: ”Duce-m-aş şi nu m-aş duce de la soacra, poamă dulce ”

Ion, când s-a însurat cu Ana, era o fire evlavioasă, simplu şi bun, fără prea multă carte. Maică-sa murise de multă vreme şi băiatul, crescut numai cu tată, trecuse deja de 30 de ani. Ana, crescută numai cu mamă, era atunci o copilă de 16 ani. Locuiau şi unul şi celălalt în aceeaşi mahala a satului, cea bătrânească.
La şezători
La vremea când câmpurile şi casele se cufundau în albul zăpezilor, în mahalaua bătrânească porneau şezătorile. Până nu demult, oamenii din această parte a satului se adunau la şezători – obicei frumos care, cu părere de rău, e pe cale de dispariţie – şi  dezghiocau ştiuleţi de porumb, scărmănau lână, torceau, coseau, ţeseau, povesteau despre o mulţime de lucruri. Bătrânii înşiruiau fel de fel de întâmplări, iar tinerii îi ascultau cu gurile căscate. Cu plăcinte şi pahare de vin, închinate cu măsură, se glumea şi se cânta până la ziuă.
Multe şezători găzduise şi casa văduvei Veta, mama Anei. În acele seri de iarnă, Veta pregătea tot felul de gustări, un lighean cu plăcinte cu poalele-n brâu şi câteva ulcioare de vin din cel spumos. Şi noaptea trecea repede, iar sufletele celor prezenţi se umpleau de lumină şi căldură. Nelipsit de la astfel de petreceri era şi Ion. Toată lumea credea că el vine la şezătoare de dragul Vetei, căci era doar cu doi ani mai mic decât ea. Însă el, cum intra în casă, se aşeza într-un colţ şi o tot fura cu privirile pe  fiica gazdei, un drăcuşor de fată cu ochii albaştri şi cozile lăsate pe spate. Oricât de mult vroia să pară indiferentă, Ana roşea de fiecare dată când Ion se uita ţintă la ea. (E greu să nu roşeşti în asemenea clipe.) Şi cu cât mai des flăcăul o fura cu ochii, cu atât inima ei bătea mai tare, cu atât mai îngăduitoare şi mai bună se simţea.
Şi aşa, după o iarnă cu şezători şi o primăvară cu nopţi de vis sub clar de lună, după Paşte, Ion o ceru pe Ana în căsătorie. Nunta a fost foarte modestă, având ca nuntaşi doar rudele apropiate.
Purta fustă mini şi machiaj sofisticat…
Însurăţeii au petrecut luna de miere în casa Vetei, juruită la masa mare. Nici bătrânul tată al lui Ion, nici cocheta Veta nu tulburau fericirea cuplului pornit pe făgaşul vieţii de familie. Cu linişte, cu pace, cu bucurii, au convieţuit zece ani. În ciuda celor 16 ani, care îi despărţeau ca vârstă, ei deveniseră parcă un cuplu deplin. Ana îşi iubea soţul şi avea un respect aparte faţă de el. Înconjuraţi de dragoste părintească, creşteau şi cei doi băieţi ai lor.
Dar iată că, într-o zi, acum opt ani, Ana a lăsat pacea şi liniştea căminului şi a plecat la câştig în Italia, lăsându-şi copiii în grija mamei şi a soţului. Veta, cum vă spuneam, era doar cu doi ani mai mare decât Ion. Nu era nici pe departe o provincială  complexată. Purta fustă mini şi machiaj sofisticat. Se simţea sexy, irezistibilă. Cu alte cuvinte, îşi trăia din plin floarea vârstei şi avea aventuri cu duiumul. Petrecerile la care participa erau zgomotoase şi atât de diferite de grijile unei bunici pentru nepoţii ei de şase şi nouă ani.
Cu mare greu, a încercat să se conformeze situaţiei. Serile le petrecea mai mult acasă. Lua cina împreună cu ginerele şi nepoţeii, iar, după ce îi trimitea pe copii la culcare, stătea ore în şir la taclale cu Ion. Şi de la o vorbă la alta, de la o zi la alta, a constatat că ginerele avea un vino-ncoace pe care nu-l observase până atunci. Într-o învăluire de taină, se simţi atrasă de el. Sedus de soacra provocatoare, bărbatul, de altfel evlavios şi sfios din fire, nu rezistă ispitei. Un fel de dorinţă subconştientă se aprindea în sufletele celor doi. Şi iată că, după un an şi ceva de la plecarea Anei în Italia, sexualitatea dezinhibată a soacrei veni ca o binecuvântare peste trupul lui Ion. Eliberându-şi conştiinţa de frica de păcat şi de grijile de zi cu zi, într-o noapte de iarnă, după un păhărel de tărie, soacra şi ginerele s-au dat în dragoste. „Dorinţele noastre au vibrat într-o armonie absolută”, mi-a spus Veta. Am întrebat-o cum de a putut să facă un asemenea pas şi dacă nu are remuşcări. Mi-a predat o lecţie întreagă despre sexul magic, încheind: „Dacă eşti în armonie cu dorinţele partenerului tău nu e nimic amoral. Armonizarea lumii interioare a femeii cu cea a bărbatului în timpul actului sexual te aşază parcă în sânul lui Dumnezeu, te face să respiri divinitatea. Am întreţinut relaţii cu mulţi bărbaţi, dar cu niciunul trupurile şi spiritele noastre nu s-au împletit atât de armonios…”
Mama şi fiica s-au despărţit pentru totdeauna
Oricâte energii divine trezeau partidele de sex dintre ginere şi  soacră, această relaţie a lovit-o rău de tot pe Ana. Atunci când  cineva din sat i-a dus vestea în Italia, nu i-a venit să creadă. Şi-a zis: „Gura lumii. N-au ce face invidioşii şi scornesc tot felul de bârfe”. Dar, pe măsură ce timpul trecea, soţul ei era tot mai rece în discuţiile telefonice şi Ana simţea cu inima că frumuseţea şi armonia din familia ei e bântuită de furtuni neprevăzute. Avea să se convingă că anume aşa era peste câteva luni, când reveni acasă şi când mama, fără ocolişuri, i-a spus: „Draga mamei, Dumnezeu a încurcat nişte lucruri când ţi l-a trimis pe Ion să te ia în căsătorie. Dacă încă nu ai aflat, află că el deja e al meu. Nu te supăra, dar vreau să-ţi spun că ne iubim, ne dorim, ne bucurăm de viaţă cum nici nu am visat vreodată…”
Vorbele mamei au căzut ca un trăsnet peste inima Anei. Starea ei sufletească pendula între furie şi disperare. Era distrusă, plângea. Cu capul prins în palme se plimba prin cameră şi, încercând să-şi potolească suspinele, se tot întreba: „Cum ai putut, mamă, să faci asemenea prostie, cum ai putut?!”. Peste o lună, şi-a luat copiii şi s-a întors în Italia.
Dorul de copii îl duce pe Ion în Italia
Rămas fără copii, Ion îşi simţea zi de zi sufletul tot mai pustiit. „Sexul magic” cu soacra nu-i mai dădea aripi. Frământările sufleteşti îl doborau. Crescut şi educat în respect pentru sfânta Biserică, la un moment dat, simţi nevoia să meargă să se mărturisească unui preot. Şi a mers la o mănăstire. După ce i-a ascultat spovedania, preotul duhovnic l-a mustrat, sfătuindu-l: „Nu există cădere oricât de mare din care omul să nu se poată ridica. Căieşte-te pentru marele păcat în care te-a atras soacra şi pleacă la soţie şi la copii. Cere, în rugăciune, ajutorul Bisericii Cereşti, al Maicii Domnului, al Sfinţilor şi al Îngerilor. Crede în Domnul şi El te va răsplăti”. Şi s-a rugat Ion câteva luni cu frângere de inimă, dar când hotăra să o rupă din loc, privirile seducătoare ale soacrei îl opreau. Iar aceasta râdea de se prăpădea când îl vedea din nou alături de ea în pat. „N-ai să pleci nicăieri!”, îi zicea triumfător în acele clipe.
Ca să câştige lupta împotriva propriilor energii sexuale, Ion s-a retras pentru o lună la mănăstire, apoi a plecat în Italia. Atât doar că lecţia primită de la mama o făcuse pe Ana şi mai prudentă, şi mai discretă. Nici nu a dorit să audă de iertare. Cu toate acestea, Ion a rămas în Italia şi munceşte pentru copii, iar atunci când e liber iese cu ei la plimbare şi îi învaţă cum să-şi ferească inima şi mintea de gânduri rele.
De când a plecat aproape de copii, îl preocupă mai mult ca oricând aspectele spirituale ale existenţei şi interesul faţă de medicina naturistă. Ca un bărbat trist şi singur, navighează îndelung pe internet, selectând informaţii din aceste domenii. Deseori, meditează asupra vieţii parcurse de el. Atunci îşi muşcă coatele şi nu poate înţelege cum de a putut aşa de uşor să calce alăturea cu drumul, frapat de falsa frumuseţe a soacrei sale. Conştient că trebuie să găsească o ieşire din încurcătură, se roagă neîncetat Domnului să-l ajute. E convins că va veni ziua când va putea să-şi ia viaţa de la capăt.
The following two tabs change content below.