Nimic nu e ce pare

Val-Butnaru

Săptămâna aceasta, în ziua în care a fost pronunțată sentința în cazul Filat, apare un domn, Mihail Gofman, un fost responsabil de la CNA de prevenirea spălărilor de bani, și face un șir de dezvăluiri legate de jaful miliardului. Dacă e să stăm strâmb și să judecăm limpede, Gofman n-a spus nimic nou din cele pe care le știam cu toții. Banii au fost furați de Plahotniuc, Șor, Filat și Platon. Plahotniuc a stat în umbră și a „coordonat” prin intermediul unei „borsetce”.

Singurul amănunt-bombă este că în 2013 premierul Leancă a dat o dispoziție de creare a unei comisii secrete privind activitățile bancare suspecte din acea vreme. Peste o lună de zile, zice Gofman, comisia a scos la iveală întreg mecanismul de fraudare. Partea senzațională a acestei afirmații este că, peste puțin timp, membrii acelei comisii, dar și cei care erau la curent cu activitatea ei, au prins a se sinucide pe bandă rulantă sau a muri cu întreaga familie în circumstanțe mai mult decât ciudate. Cei care au ales să trăiască au fost înlăturați din sistem. O declarație foarte tare, să recunoaștem!

A doua zi, apare Leancă și spune că asupra lui se întreprind atacuri murdare cu scopul de a-l împiedica să devină președinte al R. Moldova. Oricine a văzut sau a citit declarațiile lui Gofman înțelege că Leancă aberează, în cel mai bun caz. Nu e vorba de niciun atac, bineînțeles. Declarația a fost făcută pentru jurnaliștii corupți care s-o comenteze și s-o umfle. În vasta și fantasmagorica descriere gofmaniană, Leancă este pomenit de două ori: o dată în legătură cu comisia secretă și a doua oară când fostul șef de la CNA a spus că următorul în scandalul miliardului furat va fi arestat Leancă.

În privința arestării simplului prim-ministru nu mă pot pronunța în nicio măsură, dar cât privește misterioasa comisie secretă, ar fi de spus ceva. Leancă a declarat că n-a dat niciun fel de dispoziție de creare a unei comisii secrete. De aici rezultă că unul dintre cei doi minte. Să admitem că minte Gofman și acea comisie n-a existat. Dar nu s-a gândit el oare că Leancă îl va acuza pe loc de minciună? Ba da. Acest lucru e simplu de prevăzut. Și atunci, de ce să spui un lucru neadevărat și, mai ales, ușor de demonstrat? Mai mult, Gofman descrie cu lux de amănunte activitatea comisiei și, fără să dea nume, creionează portretele celor care au descoperit ingineria financiară. A inventat totul și în acest caz?
A existat, așadar, sau n-a existat acea comisie? Întrebat direct, CNA-ul n-a confirmat, dar nici n-a infirmat informația. Cum vă place? Vă spun: ei se joacă cu noi ca pisica cu șoarecele. Să nu credeți nimic din cele ce vi se spune sau vi se arată. Mai ales să nu-i credeți pe jurnaliștii corupți public.

În cazul lui Gofman, e adevărat, am câteva mari îndoieli. În primul rând, nu el este persoana care să ne țină lecții de luptă cu corupția. Jurnaliștii onești au scris mult despre afacerile dubioase ale personajului în cauză. În al doilea rând, nu cred că e o coincidență faptul că Gofman a apărut în ziua în care a fost pronunțată sentința lui Filat. Nu cred în coincidențe. De ce a tăcut până acum? S-a temut? Dar acum, când a vorbit, nu se mai teme? Încă o dată: nu știu ce se pune la cale, dar nu cred în nimeni. Colac peste pupăză, a doua zi, apare pe fb Sergiu Sagaidac, un fost responsabil de prevenire a spălării de bani de la Banca Socială, care descrie, doar pe o jumătate de pagină, întregul mecanism prin care Șor a pus la cale frauda de miliarde. Aceeași întrebare: de ce aceste dezvăluiri apar doar acum, când Șor este arestat, și nu în perioada în care se derula procesul lui Filat? Am încercat să-l contactăm pe Sagaidac, să ne dea detalii, fie și telefonic, dar am fost tratați cu un refuz categoric. Motivul a fost ușor previzibil: frica. Dar acum, după ce a făcut aceste dezvăluiri pe o rețea de socializare, nu se mai teme? – iată întrebarea mea.

E foarte posibil ca să fi greșit undeva în raționamentele mele. Dar atâta timp cât există unele întrebări, nu le pot ignora. Nimic nu e ce pare.

Val Butnaru

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)