Nicoleta, ucigaşa de mamă (2)

La bătrâneţe, a avut nenorocul să aibă sprijin doar în unica fiică, bolnavă psihic

A aflat Eudochia, de la ginerele ei, că Nicoleta a vrut să-l omoare chiar în patul conjugal. Abia de a scăpat. „Uite aşa, din senin”, i-a spus el, „Mi-a pus perna pe cap în timp ce dormeam şi abia de-am scăpat din mâinile ei. E nebună”, zicea el, „curat de legat şi dusă într-un spital pentru câte zile va mai avea”. Fireşte că Eudochia nici gând nu avea să creadă ceea ce-i spusese ginerele. Nu putea să facă aşa ceva fiica ei. Mai ales bărbatului ei pe care zice că-l iubeşte la nebunie.

A vrut să-şi omoare bărbatul în noaptea nunţii

Din momentul acela trăiau în acelaşi apartament trei femei: bătrâna mamă şi bunică, care ajunsese la o vârstă destul de avansată, mama ei şi Nicoleta care, pe zi ce trecea, devenea tot mai capricioasă şi mai nemulţumită de ce se întâmpla în jurul ei. Vă spuneam că bătrâna era ţintuită la pat şi avea nevoie de îngrijiri permanente. De nevoile ei se ocupau fetele, fiica şi nepoata, adică. Dar iată-că, într-o zi, când Eudochia era plecată la serviciu, se trezeşte cu-n telefon de la Nicoleta prin care o anunţa că bunică-sa a murit.

„Ştii, mamă, i-a spus ea Eudochiei, n-o puteam linişti, era foarte agitată”. Şi aşa s-a zbătut până a murit. Dădea din mâini şi din picioare. Au chemat urgenţa şi pe cei de la medicina legală, care i-au spus Eudochiei că au îndoieli c-o fi murit bătrâna de moarte bună. Dar pentru că, vă spun, Eudochia era o persoană publică şi avea relaţii peste tot, în actul de deces s-a specificat că a murit bătrâna în urma unui stop cardiac.

A provocat moartea bunicii sale

Iată că au trecut ani şi ani. Nicoleta, pe care maică-sa o interna din când în când în Spitalul de psihiatrie în momente de mare criză, trecuse de mult de 40 de ani. Fireşte că nu s-a mai măritat. A pus punct pe cariera ei şi locuiau împreună: o pensionară şi un alienat psihic. Pentru rude moartea şi chinurile prin care a trecut Eudochia n-au fost o surpriză, căci dacă nu azi, apoi mâine, se gândeau ele, se poate întâmpla o nenorocire. Pentru că  nu poţi fi sigur că un bolnav psihic n-o să ajungă la o criză atunci când te aştepţi mai puţin.

Când maică-sa a căzut la pat, Nicoleta a încetat s-o mai hrănească. Zicea că e bătrână şi trebuie să slăbească. „Nu vezi că atârnă slănina pe tine?” Dacă încerca să zică ceva, femeia se trezea luată la pumni până o dureau mâinile pe fată. Din apartamentul lor se auzeau la vecini prin pereţii subţiri gemete, scâncete, plânsete şi deseori aceştia le sunau la uşă să întrebe: „Ce se întâmplă la voi?”. Nicoleta de fiecare dată le răspundea obraznic şi-i trimitea de unde au venit.

Au vândut apartamentul, luându-şi vilă şi casă la ţară

La un moment dat, nu se ştie a cui a fost ideea, au hotărât să vândă apartamentul şi să cumpere o casă la ţară, chiar în satul în care s-a născut bunica şi mama fetei. Ar fi luat-o ieftin, iar cu banii rămaşi ar fi putut trăi femeile până şi-ar fi dat obştescul sfârşit.

Aşa au şi făcut. S-au ales cu o casă la ţară şi cu o vilă nu departe de Chişinău. Anume la vilă s-au retras imediat ce şi-au vândut apartamentul, cu gândul că, într-o bună zi, o vor vinde şi pe aceasta, ca să locuiască la ţară. Mai avea Eudochia în sat nişte verişoare, rude mai îndepărtate, care, la nevoie, ar fi putut să-i ajute fiica, dacă ar fi rămas singură. Ce s-a întâmplat până la urmă, ştiţi. La o săptămână după mutarea la vilă, Nicoleta şi-a tot bătut joc de mamă-sa de nu mai ştia sărmana pe ce lume se află! Se întâmpla s-o alunge să doarmă pe terasă, căci, vezi bine, bolnava geme şi-i strică somnul.

Internată forţat în ospiciu

Nu-i dădea de mâncare pentru că-i grasă, zicea Nicoleta. Cei de la medicina legală şi poliţia municipală nu ştiau cum să califice decesul Eudochiei: moarte violentă, criminală sau un rezultat al subnutriţiei şi al îngrijirii proaste, pentru că, de fapt, la iveală erau toate semnele. Rudele încercau să acopere această stare de lucruri prin mărturii mincinoase. Nu voiau să facă puşcărie fata asta care şi aşa era pedepsită de Dumnezeu. În acelaşi timp, nici un cunoscut de al lor nu voia să ia tutelă asupra acestei bolnave. De frică…

Aşa s-a întâmplat că, după înmormântarea Eudochiei, direct de la cimitir, a fost arestată Nicoleta şi închisă pentru cercetări. Mai târziu, conform unei decizii judecătoreşti, forţat, a fost internată într-un spital specializat, în care se află şi acum.

The following two tabs change content below.
Lidia Bobână

Lidia Bobână