Nicolae Osmochescu: „Dacă acuzarea nu îi va înaintată dlui Chirtoacă în următoarele trei luni, acesta trebuie să revină la Primărie!”

„Suspendarea nu poate să dureze mai mult de nouă luni, pentru că după acest termen trebuie eliberat oricine. Interimatul rămâne până va fi prezentată acuzarea dlui Chirtoacă. Dacă în această perioadă nu va fi emisă nicio sentinţă, primarul se întoarce în funcţia sa”, a declarat pentru JURNAL de Chişinău profesorul de Drept Constituţional Nicolae Osmochescu.

„Am fost ferm convins că va eşua acest referendum, dar el a arătat totodată care este electoratul real al socialiştilor. În acelaşi timp, aş vrea să subliniez că această cotă de participare de 33% este una ireală. Nu pot fi referendumuri locale cu o asemenea cotă, ele trebuie să aibă 60–70% de cotă de participare. Altfel iese că 13% din electoratul oraşului decid soarta întregii urbe”, a observat Osmochescu.

„Consider că referendumul, în special cel local, este un exerciţiu foarte bun şi necesar care trebuie practicat cât mai larg. Acest fapt este indiscutabil. Dacă referendumurile naţionale sunt probabile, la cele locale trebuie recurs cât mai des”, a adăugat el.

Amintim că primarul Dorin Chirtoacă a fost arestat la 27 mai curent în cazul parcărilor cu plată.