Nicolae Negru: Anul 2009 ca o zi

Anul 2009 a fost, fără îndoială, unul istoric, de cutremur, de surprinzătoare mişcări tectonice în politica moldovenească. L-am putea numi şi un an al miracolului, căci în momentul când părea că nu mai există nicio speranţă, că regimul neocomunist s-a instaurat pe decenii înainte, substituind organismul statal şi sugrumând democraţia, paralizând ca un cancer voinţa de libertate a moldovenilor, s-a produs o răsturnare de situaţie.

Tinerii, care păreau indiferenţi, dezinteresaţi de realitate, plecaţi definitiv în spaţiul virtual sau rătăciţi prin baruri şi cafenele, au ieşit într-un număr mare în stradă să-şi exprime dezacordul cu rezultatele alegerilor din 5 aprilie, să spună „Nu” comuniştilor. Apariţia lor a şocat nu numai puterea, ci a prins pe picior greşit şi partidele de opoziţie, întreaga societate.

O zi cât un deceniu

Provocarea acţiunilor de vandalizare, distrugerea premeditată a sediilor Parlamentului şi Preşedinţiei, cu scopul de a-i compromite pe protestatari şi partidele de opoziţie, acţiunile răzbunătoare ale poliţiei după miezul nopţii din 7 spre 8 aprilie, când protestatarii s-au împrăştiat, vărsările de sânge, bătăile şi tortura sălbatice au  provocat stupoare generală. Lumea a văzut dintr-o dată că „regele e gol”, că „stabilitatea” moldovenească e falsă, amăgitoare, că dincolo de faţada siliconată a democraţiei neocomuniste, ridicată timp de opt ani de PCRM şi PPCD, se ascunde chipul hidos al autoritarismului, al tiraniei, al interesului de grup, că în spatele PCRM şi PPCD operează un clan pregătit să meargă la orice crime pentru a se menţine la putere.

Moldovenilor li s-a făcut ruşine, iar Occidentul a avut remuşcări, înţelegând că a fost dus de nas.

Protestatarii nu au putut prevedea faptul că acţiunea lor spontană, sinceră, nelipsită de romantism şi poezie – cu aprindere de lumânări în amurg –, va marca evoluţia de mai departe a RM. A fost o zi cât un deceniu. După 7 aprilie, politica moldovenească nu mai putea continua pe vechi. Deputaţii din opoziţie s-au văzut puşi în imposibilitatea morală de a mai negocia cu comuniştii împărţirea puterii. ?n pofida unor presiuni enorme, PL, PLDM şi AMN au refuzat acordarea „votului de aur” pentru alegerea unui preşedinte comunist. Şi ieşirea lui Marian Lupu din PCRM poate fi considerată drept o consecinţă a protestelor din 7 aprilie. Ele au hotărât soarta alegerilor din 29 aprilie şi au determinat crearea Alianţei pentru Integrarea Europeană de către PLDM, PL, PD şi AMN.

Actorii de dreapta

Pe lângă faptul că s-a reuşit transferul de putere, nu tocmai paşnic, nu tocmai deplin, dar, totuşi, legitim, democratic, hotărâtor, anul 2009 anunţă un început de reformatare, de redimensionare, de resetare a scenei politice din RM. Se observă o deplasare a electoratului spre dreapta, spre PL şi, în mai mare măsură, spre PLDM. ?ntr-o scurtă perioadă, ponderea electoratului de dreapta a sporit de la circa 30% la peste 40 la sută, şi acest proces nu s-a încheiat, fiind însoţit, pe de o parte de apariţia unei noi generaţii de politicieni, iar pe de altă parte de o mai bună organizare a muncii de partid în teritoriu, de adoptare a noi forme de comunicare cu alegătorii. Aceasta se referă, în primul rând, la PLDM, care îşi sporeşte competitivitatea şi are cele mai mari şanse de dezvoltare, mai cu seamă după ce liderul partidului Vlad Filat a ocupat funcţia de prim-ministru şi o exercită cu energie şi competenţă, redându-i statutul ce i se cuvine într-o republică parlamentară. PLDM ar putea fi singurul beneficiar de pe dreapta al efectului „carului triumfal”, atrăgând elementele oportuniste din partidele perdante, inclusiv PCRM (această „maree” a şi început). Filat munceşte cu migală asupra „construcţiei” de partid, ca „şef de echipă”, spre deosebire de alţi lideri, care preferă rolul paternalist, de „tătuc”, mizând pe „seducţia” personală şi pe circumstanţe. Punctul vulnerabil al actualului premier şi lider al PLDM rămâne strategia de comunicare, informarea populaţiei. Deşi e conştient de aceasta, el nu reuşeşte deocamdată să schimbe situaţia.

Din cauza că nu a efectuat la timp o rocadă între Mihai Ghimpu şi Dorin Chirtoacă,  PL, care a beneficiat de aşa zisul „fenomen Chirtoacă”, pare să fi atins vârful creşterii  sale, iar AMN, care s-a bazat în continuare pe capitalul politic al lui Serafim Urechean, acumulat în campania electorală din 2005, este în declin, fiind măcinat şi de lupte intestine.

Actorii de stânga

Pe stânga eşichierului politic am fost martorii unei „resurecţii” a PD, după ce Marian Lupu a părăsit rândurile comuniştilor şi a fost ales în fruntea acestei formaţiuni. Plecarea sa a fost ca o lovitură de teatru, cu intrigă, suspans şi… suspiciune, care nu s-a spulberat, în pofida declaraţiilor sale, nici după formarea Alianţei pentru Integrarea Europeană.

Din punct de vedere organizatoric, Lupu pare să meargă pe urmele lui Filat, şi, dacă tendinţa actuală se va menţine, există posibilitatea ca PLDM, pe dreapta, şi PD, pe stânga, să domine, după alegerile anticipate din 2010, scena politică din RM. Marian Lupu şi echipa sa nu pare să-şi fi epuizat încă potenţialul şi poate oferi surprize.

E prematur însă anunţul despre moartea PCRM, chiar dacă corabia comuniştilor a început să ia apă. Nu se ştie cât de mare va fi segmentul de alegători pe care îl vor putea atrage Ţurcan şi Stepaniuc, şi nici PD nu-i va putea prelua pe toţi migranţii din PCRM. Partea radicală, prorusă, a electoratului comunist va rămâne, probabil, cu partidul lui Voronin, care se va radicaliza şi mai mult, dacă, între timp, nu se formează o alternativă ademenitoare pentru această categorie de alegători.

Debutul tardiv în politică al lui Nicolae Ciornâi, vicepreşedintele companiei ruse Lukoil, ar putea să se încheie la fel de repede ca al lui Vasile Tarlev (de care s-a dezis înainte de 5 aprilie), dacă va miza doar pe propria persoană. Nu este exclus însă că revenirea sa la Chişinău să fi fost o reacţie a Moscovei la succesul electoral şi politic al liberal-democraţilor, în special al lui Vlad Filat. Dacă Nicolae Ciornâi îşi va pune în aplicare calităţile manageriale, partidul său ar putea strâmtora nu numai PCRM, dar şi PD.

Oricum, pentru comunişti vin vremuri grele, şi singura lor şansă rămâne Vladimir Voronin din al cărui rating muşcă tot mai mult Lupu şi, de la o vreme, de când a devenit premier, Filat. Dacă nu se vor certa între ei, înfrângerea lui Voronin, care pare să-şi fi pierdut capacitatea de a judeca, este inevitabilă.

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)