Nicolae Negru: Vorbind româneşte, pe malul unui iaz

– Domnule, vorbiţi româneşte?

Stăteam cu undiţa pe malul iazului din Căşuleni, în vecinătatea unor grajduri pustiite şi ai unor munţi de bălegar măcinaţi de ploi şi vânt. Urmăream, încă optimist, pluta portocalie de pe suprafaţa lichidului cenuşiu, dens, încremenit ca o imensă farfurie de răcitură între malurile ornate neglijent, dar nu fără artistism, de tradiţionala papură, viguroasă, şi tradiţionalele sălcii, pleoştite. Oglindindu-se, opac, pe suprafaţa apei, cerul un pic somnoros, dar curat, limpede, parcă spălat cu cel mai nou detergent, adăuga o notă impresionistă, de pitoresc sintetic, conceptual, întregului peisaj colhoznic de cândva.

Un peşte verzui cu aripioare roşietice

– Hei, vorbiţi româneşte, domnule?

Era un peştişor, unul verzui, cu aripioare roşietice, la câţiva paşi de mal, se uita la mine cu ochi reci, serioşi.

– De ce mă întrebi? Cunoşti şi alte limbi? Sprehen Sie Deutsch, de exemplu?

– Unii se supără dacă mă adresez româneşte. Înjură sau nu îmi răspund deloc. Eu nu fac politică, domnule. Vreau să vă sugerez să renunţaţi, să nu mai pescuiţi, dacă se poate.

– Şi de ce n-aş pescui?

– Imaginaţi-vă în situaţia noastră, domnule. Aninat de cârlig, zbătându-vă, sufocându-vă, tras implacabil spre mal…

– Sună oribil, dar e problema voastră, a peştilor, fiţi mai deştepţi, mai abili, nu vă lăsaţi prinşi… De altfel, nici soarta noastră, a oamenilor, nu e de invidiat… suntem vânaţi la fiecare pas, de insula Utoya ai auzit? ne pasc primejdii mult mai mari decât pe voi, nu mai avem loc în cimitire… ce să-i faci, nu-i vina nimănui, aşa e scrisă nemilostiva lege-a firii, sărutul otrăvit al brumii omoară toamna trandafiri… E o poezie de Goga Octavian, nu ai cum să-l ştii… Am dreptul să mă relaxez, la urma urmei…

– Tocmai ăsta e motivul pentru care v-am abordat, domnule pescar. Dvs vă relaxaţi, iar pentru noi e o chestiune de principii şi valori, cum s-ar spune, de viaţă şi de moarte.

– Păi, nu sunt eu responsabilul, nu eu am făcut această lume, universul nu e creaţia mea, pot să mă jur. Ca să nu mai spun că trebuie să ne hrănim şi noi cu ceva, nu-i aşa? Cum spunea un erou al lui Cehov, pe care iarăşi nu ai cum să-l fi citit, omul nu poate trăi fără hrană. Ne propui să paştem iarbă verde? Supărăm vacile şi oile….

– Eu vorbesc la modul serios, domnule, se enervă peştişorul. Dvs pescuiţi de plăcere, altfel nu aţi sta toată ziua şi v-aţi uita ca un tâmpit, mă scuzaţi de expresie, la această plută… Vă urmăresc de ceva timp. Nu daţi vina pe omenire, fiecare e responsabil pentru faptele sale…  Cum se vede, nu sunteţi receptiv, nu sunteţi sensibil, domnule, îmi reproşă peştişorul şi se scufundă.

– Stai! – strigai eu luat prin surprindere, nu reuşisem să-mi formulez replica. Vroiam să-i spun să fie şi ei mai deştepţi, să se-nveţe minte, să nu se lase prinşi în acelaşi cârlig.

De amorul artei

– De altfel, nici nu mă aşteptam că mă veţi înţelege… Pacea între specii e o chestie de viitor îndepărtat. O fac mai mult de amorul artei, îmi place să discut cu pescarii, unii confraţi mă consideră smintit din această cauză… – spuse peştişorul reapărând în câteva clipe. Mă scuzaţi că am dispărut subit, nu pot sta mult la aer, trebuie să mă scufund periodic, dar cred că v-aţi dat seama…

– Risc şi eu să-mi fie puse în discuţie capacităţile mintale, dacă voi scrie la Jurnal de Chişinău că am discutat cu un peştişor, cu un biban. Din fericire, nu sunt primul care discută cu peştii…

Altceva vroiam să pun în discuţie… De ce vă lăsaţi prinşi atât de primitiv, cu nişte cârlige, cu nişte plase, de ce nu elaboraţi un sistem de protecţie?… Am impresia, nu te supăra, că nu prea evoluaţi din acest punct de vedere….

Despre evoluţie

– Unii oameni sunt foarte naivi, eufemistic vorbind, domnule. Şi nu mă refer numai la pescari, la iaz vine lume de tot felul… Vorbiţi de evoluţie… Permiteţi-mi să vă întreb, cum se întâmplă că votaţi secera şi ciocanul, singurii în Europa! după ce comuniştii au omorât, au deportat şi au ţinut în închisori milioane de oameni, după ce v-au înfometat şi v-au nimicit elita? Aşa e şi cu noi, unora li se pare că e alt cârlig, că sunt alţi comunişti, cum spuneţi voi. Dacă ar fi alţii, s-ar numi altfel. Lucrurile sunt aşa cum se numesc, nu invers, căci la început a fost cuvântul, şi sper că nu comit o blasfemie spunând asta. Nu poţi numi cârlig un inel, nu-i aşa? S-ar descoperi imediat. Dacă te-ai numit comunist, nu poţi să fii om decent.

– În politică e puţin diferit, mi se pare mie, dar, în general, sunt de acord… Din păcate, la capitolul moral nu stăm bine, nici politicienii, care mint, nici alegătorii, care se fac că-i cred. E o conspiraţie a minciunii…

– E mai grav decât atât…

– Ce poate fi mai grav decât morala într-o societate?

O mare dezamăgire

– Morala derivă din evoluţie. Mai gravă e lipsa de evoluţie, pe care ne-o pretindeţi nouă. După 20 de ani de independenţă să mai votezi comuniştii, să discuţi denumirea limbii, ce prostie! Dacă ar depinde de mine, aş opta pentru reunificarea cu România. Oricum ai da, domnule, într-un iaz mai mare, şansele de supravieţuire sunt mai mari…. Aici ne mai salvează papura. Apropos, cum credeţi, face alianţă Filat cu comuniştii? Nu vă uitaţi mirat la mine, ascult şi eu radioul, din când în când, unii vin cu maşina pe malul iazului şi profit de ocazie pentru a fi la curent cu evenimentele politice şi culturale… „Moldova fără Voronin, Moldova fără comunişti…” În sfârşit, credeam, s-a găsit un politician care pune degetul pe rană, tranşant, dureros, dar necesar. Ca să spună acum că pericolul nu e în comunizare? Dar cine a construit sistemul mafiot, de unde s-au luat monopolurile şi Plahotniuc? La noi decomunizarea şi desovietizarea s-au poticnit la primul pas! Filat e o mare dezamăgire pentru mine.

– Sincer vorbind, mi-e greu să mă pronunţ, dar ai dreptate într-o privinţă: el pare fals, ilogic, nesincer, ascunde mereu ceva, uneori acţionează perfid, meschin.

– Dar nici Lupu şi nici Ghimpu nu sunt îngeri. Mereu acelaşi refren, aluzii, ameninţări, care ascund aceleaşi obsesii de a se vedea mai sus. Nu aveţi impresia că sunt nişte smintiţi toţi trei?

– E poate prea tare spus, e poate un fel de nesimţire, de lipsă de decenţă… Dar ai dreptul la opinie…

Nevoia de excavaţii, de reforme

– Fiindcă veni vorba, poate scrii şi la ziar despre asta…. am avea nevoie, în iaz, de nişte excavaţii, de nişte reforme, cum spuneţi voi, ar trebui să-l adâncim, s-a mâlit, în zilele cu arşiţă apa e o supă fierbinte…

– Aşteptăm să vedem ce va fi la toamnă, dar, dacă e să judecăm după comportamentul liderilor AIE de azi, şanse de schimbare sunt puţine. Ne vom bate în continuare ca peştele pe uscat, îmi cer iertare pentru această metaforă pescărească.

– Cu alte cuvinte, excavaţia iazului şi a societăţii se amână ca apusul de soare dintr-o piesă de Val Butnaru, ca să demonstrăm că ne interesăm şi de literatură. Mi-a făcut plăcere să stau de vorbă cu Dvs, domnule pescar. Din păcate, trebuie să plec. Duty call, cum spun americanii. Am obligaţii şi eu, chiar dacă par mic.

– Deloc nu pari mic, deloc, am minţit eu.

– Ştiu că pescarii apreciază peştii ca volum, nu ca intelect.

– Nu e chiar aşa în cazul meu, am minţit din nou, cu gândul că îmi voi schimba atitudinea.

– Sper să ne înţelegem până la urmă, căci vă văd un om rezonabil.

– Şi mie mi-a făcut plăcere să stau de vorbă cu un peşte inteligent, care se implică în… viaţa publică. Am să mă gândesc la ideea renunţării la pescuit. Nu promit, dar am să mă gândesc.

– Vă vom fi foarte recunoscători. La revedere, domnule. Şi să nu disperăm, căci nu aduce ziua cât aduce ceasul, nu-i aşa?

Coada iazului în ceaţa dimineţii

Peştişorul se înclină şi dispăru. Ca să-i fac plăcere, mi-am strâns undiţele şi am plecat, uitându-mă din când în când în urmă, cât se mai vedea coada iazului unduindu-se în aburii dimineţii. Sincer vorbind, aşteptam să mă strige, să-mi dea un semn că a observat şi că îmi apreciază gestul. Dar nu m-a strigat.

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)