Nicolae Negru: Un partizan-criminal de război

Recent, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a emis un verdict în cazul „partizanului roşu” Vasili Kononov, care a fost judecat de instanţele letone pentru crime de război.

Vasili Kononov era de fapt un diversionist, ca toţi partizanii trimişi să acţioneze în spatele frontului german. Ei aveau sarcina să realizeze strategia „pământului pârjolit”, să facă „să ardă pământul de sub picioarele nemţilor”. Printr-un ordin al lui Stalin, din 17 noiembrie 1941, diversioniştilor li se cerea „să distrugă şi să ardă până-n temelie toate localităţile din spatele armatei germane pe distanţa de 40-60 de kilometri de la linia frontului şi 20-30 de kilometri de ambele părţi ale drumurilor”. Aceste obiective nu puteau să fie pe plac populaţiei rămase pe teritoriile ocupate de germani în urma retragerii dezordonate a armatei sovietice. Este notoriu cazul Zoiei Kosmodemianskaia, care a fost prinsă şi predată nemţilor chiar de un rus, pentru că a incendiat nişte case din satul lor.

Iată cum este prezentată istoria lui Kononov pe siteul CEDO: În februarie 1944, armata germană descoperise şi nimicise un grup de partizani conduşi de maiorul Ciugunov, care se ascundeau în ambarul lui Meikuls Krupniks din cătunul Mazie Bati. Kononov şi unitatea sa i-au suspectat pe săteni că ar fi spionat pentru germani şi că i-ar fi trădat pe oamenii lui Ciugunov nemţilor. Ei au decis să-i pedepsească pe săteni. Pe 27 mai 1944, unitatea de partizani a lui Kononov, înarmată şi îmbrăcată în uniformele wermachtului, a intrat în Mazie Bati. Separându-se în grupuri mici, au atacat câte o casă, la ordinul lui Kononov. Câţiva partizani au pătruns în casa fermierului Modests Krupniks, au luat armele pe care le-au găsit acolo şi i-au ordonat proprietarului să iasă în curte. El i-a rugat să nu-l ucidă în faţa copiilor săi. Partizanii i-au ordonat să fugă spre pădure şi au deschis focul asupra lui, rănindu-l grav. A fost lăsat la marginea pădurii, unde a şi murit spre dimineaţă.

Alte două grupuri de partizani au atacat casele altor doi fermieri, Meikuls Krupniks şi Ambrozs Buļs. Meikuls Krupniks a fost găsit în baie şi bătut crunt. La casa lui Krupniks l-au adus pe Ambrozs Buļs şi armele pe care le-au găsit în casa acestuia. Au tras câteva rafale spre Ambrozs Buļs, Meikuls Krupniks şi mama lui Krupniks, rănindu-i grav pe ultimii doi. Apoi au stropit casa şi clădirile fermei cu gaz şi le-au dat foc. Soţia lui Krupniks, care era gravidă în a noua lună, a reuşit să scape, dar a fost prinsă de partizani şi împinsă pe fereastră în casa arzândă. A doua zi, sătenii care au supravieţuit au găsit rămăşiţile carbonizate a patru victime. Corpul doamnei Krupniks a fost identificat după scheletul unui bebeluş de alături.

Al patrulea grup de partizani a pătruns în casa lui Vladislavs Šķirmant, pe care l-a găsit în pat, alături de fiul său de un an. După ce au descoperit o armă şi două grenade într-un dulap, i-au poruncit să iasă în curte. Acolo l-au împuşcat. Al cincilea grup a atacat casa lui Juliāns Šķirmants, pe care l-a împuşcat lângă hambar, după ce au găsit o armă şi două grenade. Al şaselea grup a atacat casa lui Bernards Šķirmants, l-a ucis pe stăpân, a rănit-o pe soţia sa şi a incendiat ferma. Soţia lui Šķirmants a ars de vie împreună cu bărbatul ei mort.
Deşi procuratura a pretins că partizanii au prădat satul (furând îmbrăcăminte şi mâncare), Curtea Supremă s-a referit doar la acapararea armelor, şi nu la însuşirea prin furt a oricăror lucruri.

Kononov a contestat concluziile justiţiei lituaniene, spunând că toţi sătenii ucişi erau colaboratori-poliţişti şi trădători, care ar fi dezinformat detaşamentul lui Ciugunov (în componenţa căruia erau şi câteva femei şi un copil mic), minţindu-l că unităţile germane se aflau la distanţă şi că ar fi fost răsplătiţi de nemţi pentru aceasta cu lemne, zahăr, alcool şi o sumă de bani. El a mai spus că un tribunal militar ad hoc i-ar fi condamnat pe sătenii implicaţi în trădarea lui Ciugunov şi că lui i s-a ordonat să-i aducă pe cei 6 „poliţişti”… în faţa tribunalului. Dezvinovăţindu-se, Kononov a afirmat că refuzase să conducă operaţiunea, deoarece, fiind din partea locului, sătenii îl cunoşteau din copilărie şi se temea pentru securitatea părinţilor săi, care locuiau în satul vecin.

După război, Kononov a rămas în Letonia. El a fost decorat pentru acţiunile sale militare cu Ordinul Lenin. În noiembrie 1946, a intrat în PCUS. În 1957, a absolvit Academia de Interne a URSS. Până în 1988, când s-a pensionat, a lucrat în miliţia sovietică.
La 22 august 1996, Parlamentul Letoniei a adoptat „Declaraţia privind Ocupaţia Letoniei”, în care a calificat anexarea teritoriului leton de către URSS, în 1940, drept „ocupaţie militară”, şi „încorporare ilegală”, iar evenimentele de după cel de-al doilea război mondial drept „restabilire a unui regim de ocupaţie”. În 1998, Vasili Kononov a fost acuzat de crime de război. După o achitare, el a fost acuzat din nou şi judecat, în 2004, la un an şi opt luni de închisoare. El s-a adresat la CEDO, pretinzând că Letonia a încălcat articolul 7 al Convenţiei Europene pentru drepturile omului, care spune că „Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acţiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost săvârşită, nu constituia o infracţiune, potrivit dreptului naţional sau internaţional”.

Printr-o decizie istorică, Marea Cameră a CEDO a hotărât că Letonia nu a încălcat în acest caz Convenţia Europeană pentru drepturile omului, judecându-l pe Kononov pentru crime de război.

Ministerul rus de Externe a declarat cu acest prilej că astfel CEDO a comis un „precedent foarte periculos”, şi că Moscova consideră verdictul în cauză drept o „încercare de a pune la îndoială un şir întreg de principii politice şi juridice, formate în baza rezultatelor celui de-al doilea război mondial”. MID-ul a ameninţat că va analiza decizia CEDO şi va trage concluzii privind viitorul relaţiei Rusiei cu CEDO şi cu Consiliul Europei.

Decizia CEDO în cazul lui Kononov a avut un ecou în toată Europa. Cu excepţia Republicii Moldova, „fireşte”. Din cei 17 judecători, care au format Marea Cameră a CEDO, doar 3 au exprimat opinii separate, dându-i dreptate lui Kononov. Printre aceştia se numără şi Mihai Poalelungi, ales din partea Republicii Moldova.

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)