Nicolae Negru: Strategia lui Ghimpu și strategia lui Filat

În cei opt ani de guvernare comunistă, politicienii și partidele democratice (dar și presa) ar fi trebuit să însușească un lucru foarte important: că aflarea la putere e preferabilă în condițiile noastre mai mult decât în Europa, unde nu există riscul ca vreun partid să folosească instituțiile statului pentru a-și asigura o dominație ideologică și a restrânge libertățile democratice. Și fiindcă, după cum scria Cristian Canțîr, e puțin probabil că PCRM se va europeniza, trebuie depuse toate eforturile pentru a nu admite revenirea sa la putere. Iar lucrul acesta nu este posibil fără unele ajustări și compromisuri în ce privește programele și obiectivele partidelor guvernante de azi. De aceea nu sunt justificate unele reproșuri la adresa lui Filat și PLDM că ar fi „uitat” de unele valori și că adoptă o poziție apropiată agrarienilor.

Timp de opt ani, în spatele fațadei democratice, comuniștii au lucrat cu perseverență asupra restabilirii unui regim autoritarist, care se deosebea foarte puțin de cel sovietic. PCRM nu putea înlătura „fațada”, căci ar fi intrat în conflict cu Occidentul, de la care lua bani, dar „umbla” discret la fundament, la structura și instituțiile de stat, în așa fel încât să devină un partid-stat și să transforme RM într-un RSSM „proeuropean”. Nu-i rămăsese mult până la aceasta.

Tactica pașilor mici

Tactica lui Voronin era a „pașilor mici”, insidioși, care până la urmă, trebuie să recunoaștem, s-a dovedit a fi foarte eficientă. Atunci când a fost posibil, el a evitat conflictele, dar nu cu orice preț. Să ne amintim cum a pus mâna pe televiziunea și radioul național, transformându-le în instrumente ale propagandei de partid: dacă a văzut că jurnaliștii de acolo nu se supun, că protestează și organizează greve, el i-a măturat sub pretextul reorganizării companiei în instituţie publică. Legea respectivă, de altfel, a fost trimisă spre avizare la Consiliul Europei. Până la urmă, la Moldova 1 nu a mai rămas niciun prezentator sau reporter care să îndrăznească să spună „limba română” sau „Basarabia”. Le-a fost închis accesul și scriitorilor, istoricilor, care ar fi putut folosi sintagma „limba română”, deschizându-se în schimb ușa pentru analfabeţi și mediocrităţi românofobe. La fel s-a procedat și în cazul eliminării manualelor de istorie a românilor din școli: dacă s-a văzut că nu se reușește prin decizie de guvern, s-a mers pe calea manualelor de „istorie integrată”. Înainte de aceasta fuseseră rupte relațiile de colaborare cu România în domeniul educației, sub pretextul că statul român oferă prea multe burse pentru moldoveni. Antiromânismul a devenit ideologie de stat, fixată în „concepția politicii naționale”, adoptată de parlament. Încet dar sigur s-a purces la pionierizarea și comsomolizarea școlilor, la resovietizarea conștiinței tinerilor. Neavând acces decât la câteva televiziuni cu acoperire limitată, opoziția nu putea să facă mare lucru. Procesul de integrare europeană era mimat, în schimb cel de refacere a RSSM devenise o realitate tot mai evidentă.

Ce a scăpat PCRM din vedere

Ceea ce au scăpat din vedere comuniștii a fost internetul. Înainte de a ieși în stradă, pe 7 aprilie, mișcarea anticomunistă a tinerilor s-a născut și s-a dezvoltat (răspândit) prin internet. Aceasta a fost o surpriză doar pentru cei care nu accesau forumurile și rețelele de socializare. Niciun partid nu-și poate atribui vreun merit pentru protestul tinerilor.

Puterea a fost recucerită de la comuniști la limită. Ei au mizat pe antiromânism și au pierdut. Căci există o categorie, deloc neglijabilă ca număr, de alegători, care nu pune preț pe orientarea geopolitică, pe România sau Rusia. Ei votează cu cei care le garantează azi un venit puțin mai mare decât ieri, chiar dacă adaosul îl mănâncă inflația. După opt ani de așteptare că mâine vor trăi mai bine, până la urmă comuniștii i-au dezamăgit, și s-au decis să „încerce” ce pot face alte partide, înclinând balanța în folosul AIE. (Tot ei ar putea reveni în alegerile locale, dezamăgiți, la PCRM.)

Prioritatea PL și PLDM

Și Ghimpu și Filat au mers în alegerile din 5 aprilie 2009, apoi și în cele din 29 iulie 2009 cu înțelegerea faptului că nu „adevărurile”, ci puterea era prioritară în acel moment. (De altfel, și Dorin Chirtoacă a câștigat alegerile din 2007 evitând să se refere la „adevăruri”). Ulterior însă, în pofida faptului că pericolul revenirii comuniștilor la putere nu era înlăturat, între liderii PL și PLDM s-a declanșat o acerbă concurență, și Ghimpu, simțindu-se eclipsat, nu a rezistat în fața tentației de a spune „adevărurile” pe care le tăcuse până atunci în scopuri tactice. Aceasta l-a costat voturile alegătorilor unioniști care au considerat că astfel Ghimpu ar putea readuce comuniștii la putere. E adevărat că există și o categorie de alegători – vreo 10 la sută – maximaliști, care vor totul sau nimic, care îi pot asigura PL-ului accesul în Parlament, dar șansele acestui partid de a deveni majoritar nu mai sunt reale.

În schimb, șansele PLDM de a concura cu PCRM pentru electoratul menționat mai sus se mențin. (Nu ne referim la șansele PD, care e un caz aparte.) Filat s-a arătat mai flexibil, mai perspicace, deși s-au făcut presiuni și asupra PLDM ca să meargă pe calea PL. Nu este exclus că realul Filat să fie cel de azi, nu cel de ieri, că el se simte mai apropiat democraților decât liberalilor. Dar rolul PLDM în asigurarea democrației și a cursului proeuropean rămâne și nici nu e nevoie să spunem de ce. O spun cei din Occident. O spune expresia de pe fața Rusiei.

Între un politician care nu are alte capacități decât a spune „adevăruri” și altul care e capabil și de altceva, majoritatea îl va alege pe cel de-al doilea. Printre aceștia vor fi și unioniștii care înțeleg că puterea contează, că numai aflându-se la putere pot asigura respectarea „adevărurilor” și promovarea unor politici de apropiere de România și Europa. Politica pașilor mici ar fi cea optimă. De aceea PLDM va fi preferat PL.

Meritul lui Filat, deloc neglijabil, proporțional cu pericolul revenirii PCRM la putere, este umbrit desigur de faptul că, după cum dă de înțeles Alexandru Tănase, PLDM nu este mai evoluat din punct de vedere al democrației interne, decât celelalte partide. Aroganța și apucăturile liderului PLDM dezamăgesc tot mai mult. Filat se comportă ca un animal politic perfect, rapace, nestăpânit, când nu-l amenință nimic, și rațional, temperat, prudent – în fața primejdiei de a fi pedepsit. El nu-și dă seama că starea de permanentă confruntare, ceartă displace alegătorilor. El nu pare a fi un vizionar și nu are capacități de lider național, fiind mereu gata să-și adjudece superioritatea în chestii mărunte. Reflexele îl domină. Mintea fiindu-i mereu ocupată de tot felul de stratageme şi „şmecherii”, pentru a-şi umbri partenerii, când să se mai gândească la strategii de eliminare totală a comuniştilor de pe scena politică?

Totuși trebuie să se țină cont și de relativa sa tinerețe. Cu experiența ar putea veni și echilibrul și viziunile necesare. Să nu ne grăbim să-l declarăm pierdut, să nu aruncăm şi pruncul cu apa din albie.

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)