Nicolae Negru: Ștefan cel Mare: „Soldaţi români, vă ordon: treceţi Prutul!”

Azi nu se mai poate discuta despre istorie, decât așa cum îi place Moscovei. E un delict să interpretezi evenimentele trecutului altfel decât le interpretează Kremlinul, care urmăreşte vigilent orice „schimonosire” a adevărului istoric în varianta sovietică. Orice abatere de la „norma” instituită de Putin atrage imediat un răcnet, o somație de pe zidurile crenelate, care se aude la mii de kilometri distanţă. Vigilenţa (şi vocea) cerberilor trece mult dincolo de hotarele Rusiei.

Exerciţiu de analiză

Zilele trecute, un val de înjurături s-a abătut asupra preşedintelui Băsescu pentru că și-a permis să emită niște opinii circumstanţiale cu privire la participarea României în războiul împotriva Uniunii Sovietice. Într-o discuţie pe marginea evenimentelor de acum 70 de ani, s-a pus întrebarea dacă, judecând lucrurile din acel moment istoric, Ion Antonescu a procedat corect poruncind soldaţilor români să treacă Prutul. Dacă aveam condiţiile de atunci probabil că aş fi făcut la fel, a răspuns Băsescu. „Da, pentru că aveam un aliat şi aveam de recuperat un teritoriu”, a explicat el, precizând că îl consideră vinovat pe mareşal de genocidul evreilor şi ţiganilor.

Era vorba despre un exercițiu de analiză a unor circumstanțe geopolitice: Uniunea Sovietică încheiase, la 23 august 1939, un pact cu Germania de împărțire a sferelor de influență în Europa, după care a urmat ocupația succesivă a Poloniei de către trupele naziste și sovietice, apoi atacarea Finlandei, ocuparea ţărilor baltice, a Basarabiei și Bucovinei de către URSS. Se știa deja despre masacrarea în masă a ofițerilor polonezi la Katyn (în aprilie 1940), despre mii de basarabeni nimiciți în beciurile NKVD-ului și aruncați în gropi comune, pentru că fuseseră primari, avocați, membri ai partidelor „burgheze”, despre deportările în masă ale basarabenilor în noaptea de 12 spre 13 iunie 1940, cu separarea bărbaților de soțiile și copiii lor…

Având și un aliat ca Germania, cine ar fi ratat șansa recuperării Basarabiei și a salvării basarabenilor de teroarea roșie? Să fi fost Ștefan cel Mare în locul lui Băsescu, probabil spunea același lucru, ordona, de la Putna sau Suceava, readucerea în hotarele țării a cetăților de pe Nistru, construite de domnitorii moldoveni. A lupta pentru „moșie” mai era o obligație sfântă. De altfel, Băsescu nu a spus că aprobă și trecerea Nistrului, așa că separatiștii transnistreni se agită pe gratis.

Cutremur de aer

Moscovei îi repugnă alierea lui Antonescu cu Hitler, dar nu și cârdăşia lui Stalin cu Fuhrerul. Ea aminteşte despre pierderile și suferinţele URSS din acel război, dar ignoră  suferinţele și morţii noştri, de care se face vinovată armata roşie şi regimul sovietic.

Din motive obiectiv-subiective, românii și rușii nu pot privi ziua de 22 iunie 1940 în mod identic, după cum nu poate coincide, de exemplu, semnificaţia bătăliei de la râul Kalka pentru tătari și ucraineni sau a războiului ruso-georgian din august 2008 pentru Moscova și Tbilisi. S-a mai spus: a impune o interpretare univocă a istoriei este o încercare zadarnică, stupidă. Reacţia Moscovei denotă nişte reflexe, care, până la urmă, se rezumă la cutremur de aer. Da, mai poate fi folosită arma economică, dar aceasta e ca un bumerang. Demnitatea rămâne în picioare.

Ţistuiala intelectualilor

Și mai bizară ni s-a părut ţistuiala lui Băsescu în România. Un stimat, până nu demult, reprezentant al „societății civile” a spus că 22 iunie 1941 înseamnă doar Holocaust și nimic mai mult. Nici pentru el morții noștri nu contează. În zelul de a-l învăţa minte pe Băsescu un reputat jurnalist i-a recomandat să ia exemplu de la polonezi cum să construiască în mod pragmatic relațiile cu rușii. Un îndemn nici că se poate mai nimerit, doar că în sens opus: polonezii nu-și uită morții lor de dragul prieteniei cu Rusia. Pragmatism nu înseamnă să ții gura închisă și să repeți ce îți dictează altcineva.

Colegul Constantin Tănase vorbea în legătură cu reacția unor intelectuali bucureșteni la spusele lui Băsescu despre „frica de ruși”, îndemnându-i pe aceștia să treacă Prutul. Din punctul nostru de vedere, nu e vorba nici măcar despre frică (după războiul din Cecenia, cine se mai teme de ruși?), aceasta se numește nesimțire și este inutil să li se vorbească unor nesimțiți despre suferințele și victimele de după 1944, despre foametea organizată în 1946, cu cele 300 mii de trupuri lăsate pe drumurile basarabene, despre alte valuri de deportări…

Lampa memoriei

În memoriile sale intitulate „Prețul unei ființe umane”, Eufrosinia Kersnovskaia, moșiereasă basarabeană,  povestește un detaliu cutremurător despre ziua de 13 iunie 1941, când a fost adusă la gara Florești pentru a fi deportată în Siberia. Printre cei arestați ea văzu o familie de „oieri” („ovțevodî”), o femeie, cu un băiat și două fete (bărbatul fiind dus în altă parte). „Femeia s-a pierdut cu firea într-atât încât luase cu ea un ghiveci cu flori de mușcată, iar fiică-sa – o lampă aprinsă”, scrie Kersnovskaia. E un episod de neuitat. Acel ghiveci cu flori de mușcată, acea lampă aprinsă ar trebui să lumineze sufletele și mințile unor intelectuali nu numai bucureșteni, dar și chișinăueni. (Fiindcă veni vorba despre cine și cum s-a comportat în acele momente, tatăl meu îmi povestea că, auzind verdictul de deportare „pe vecie”, el a urcat în pod și a coborât cu un tobultoc mare de porumb. Văzându-l, un soldat l-a împins, strigând: „Tî kuda, papașa!” („Încotro, tataie!”) „Papașa” nu împlinise nici 30 de ani și-i era gândul la cei trei copii ai săi, dintre care unul de 1,5 luni.)

Morții noștri și morții lor

De ce am pretinde să ardă acea lampă la București, dacă nu luminează nici la Chișinău? De ce ne-ar mira nesimțirea unor bucureșteni, dacă dl Marian Lupu, președintele interimar al RM, nu a binevoit să fie prezent la mitingul de comemorare a victimelor celui de-al doilea val de deportări, din 6 iulie 1949? Ca și pentru Medvedev, victimele „eliberatorilor” sovietici sunt pentru Lupu inferioare victimelor fascismului. Zilele trecute, un ziar de limbă rusă se revolta că printre fotografiile de la expoziția memorială dedicată deportărilor din 1941, prezentând basarabeni în Gulag, sunt și imagini din lagărele naziste. Această apropiere îl șochează pe autor. Astfel, crede el, se exagerează crimele sovietice. Ar fi de râs, dacă nu ar fi de plâns. Morții noștri nu au loc alături de morţii lor. Deocamdată.

 

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)