Nicolae Negru: Rusia făţarnică şi stupidă

Rusia a mutat frontul războiului ideologic din Ucraina în RM. A spus-o franc un deputat rus. Declaraţiile vehemente, ameninţătoare, necivilizate ale MID-ului şi ale Dumei Ruse în legătură cu decretul lui Mihai Ghimpu trebuie privite ca acţiuni ce fac parte din strategia Moscovei de restabilire, în fostul spaţiu postsovietic, a viziunii sovietice asupra istoriei, pregătind terenul dacă nu pentru refacerea URSS, cel puţin pentru refacerea sferei de influenţă a Rusiei. Cetăţenii ruşi care nu respectă „canonul” istoric stabilit de Kremlin pot fi băgaţi la închisoare.

În străinătate se aplică arma economică, mediatică, politică. Nu întâmplător ameninţările MID şi ale Dumei s-au sincronizat cu acţiunile odiosului Rospotrebnadzor împotriva vinurilor noastre. Nu mai poate fi negat faptul că această instituţie îşi aminteşte de calitatea vinurilor moldoveneşti ori de câte ori la Chişinău se spun lucruri neplăcute pentru Moscova.

Timp de cinci ani, Rusia s-a războit în mod exemplar cu Ucraina pentru a o opri să nu rescrie manualele de istorie din perioada sovietică.

Kremlinul s-a implicat în cel mai direct mod în afacerile interne ale Ucrainei, atunci când Iuşcenko a decis să-i ridice monument lui Ivan Mazepa, un hatman care, dorind independenţa Ucrainei, s-a aliat cu suedezii împotriva Rusiei. Pentru aceasta a fost declarat trădător de Petru I şi anatemizat pe nedrept de Biserica Ortodoxă Rusă, devenind un nume tabu pentru ucraineni, atât în perioada ţaristă, cât şi în cea sovietică.

Orice încercare de a privi biografia lui din alt unghi de vedere, decât cel rus, era taxată drept „naţionalism burhez ucrainean” cu toate consecinţele ce derivau din aceasta. Abia după independenţa din 1991, despre Mazepa s-a putut spune că a fost primul hatman care s-a răsculat împotriva ţarului rus pentru că acesta nu respecta prevederile tratatului de la Pereiaslav în ce priveşte statutul Ucrainei.

Cu venirea lui Putin la putere, încercarea ucrainenilor independenţi de a-l „reabilita” pe Mazepa a început să fie privită la Moscova drept o acţiune antirusească. Deşi sondajele de opinie relevau, în aprilie 2009, că autorităţile ucrainene nu inventează o problemă din nimic, 30 la sută din ucraineni considerând că Mazepa a fost un luptător pentru independenţa Ucrainei (iar 28 la sută – că a fost un trădător, care s-a aliat cu trupele duşmane), MAE al Rusiei a intervenit, în mai 2009, cu o declaraţie în care a caracterizat pregătirile Kievului pentru marcarea a 300 de ani de la lupta de la Poltava şi inaugurarea unui monument lui Mazepa drept „încercări de confruntare artificială, pe termen lung, cu Rusia”. „Am vrea să le amintim liderilor Ucrainei că jocurile cu istoria, în special cu motive naţionaliste ascunse nu au dus niciodată la bine”, avertiza
Moscova. La fel, Moscova s-a opus decernării titlului de Erou al Ucrainei lui Stepan Bandera, un controversat lider al Organizaţiei Naţionaliştilor Ucraineni, care a luptat pentru independenţa Ucrainei, împotriva trupelor sovietice.

Reuşind să-l răstoarne pe Iuşcenko, Moscova s-a apucat de capul lui Ghimpu, aplicând asupra decretului privind ziua de 28 iunie 1940 acelaşi tipar imperial. “Consider că nu avem dreptul moral să trecem cu vederea această decizie criminală, îndreptată nu doar împotriva Rusiei şi a Moldovei, dar şi a comunităţii internaţionale, pentru că ea continuă încă o dată logica celor care falsifică istoria, care reexaminează rezultatele celui de-al Doilea Război Mondial”, a declarat un deputat rus, exprimând, în „sinceritatea” sa naturală, obsesia Rusiei, pregătirea ei de a contracara orice manifestare de „disidenţă” istoriografică în spaţiul postsovietic, chiar cu preţul de a părea ridicolă, un fel de unter Prişibeev. Într-un comunicat al Ministerului rus de Externe, decretul a fost calificat drept un „un element al unei campanii politice planificate, îndreptată împotriva parteneriatului moldo-rus”.

De unde şi până unde această interpretare „geopolitică”? De ce nu poţi fi prieten cu Rusia, dacă spui că URSS a ocupat, în 1940, Basarabia? Nu e prietenă Franţa cu Germania, făcând abstracţie de manualele de istorie? Nu încearcă întreaga Europă să se unească în pofida trecutului marcat de permanente războaie între vecini, nu toate declanşate din intenţii nobile? Pretenţiile mesianice ale Rusiei dau mari bătăi de cap nu numai fostelor republici sovietice, dar şi Rusiei însăşi, căci o împiedică să se relaxeze, să privească lumea cu calm şi s-o lase în pace. Supărarea pe faptul că i se spune că a fost cândva ocupantă este culmea făţărniciei şi a stupidităţii. E ca şi cum lupii ar pretinde că nu sunt prădători, ci sanitari ai pădurii.

Cu siguranţă, Moscova ar reacţiona cu mai multă reţinere la demersurile istoriografice din jurul său, dacă nu ar exista forţe politice interne în „străinătatea apropiată” care să profite de aceasta. Partidele proruse din RM şi alte state postsovietice alimentează speranţa iluzorie că roata istoriei poate fi întoarsă înapoi. La rândul lor, prin „cicăleală” permanentă, prin reacţiile mărunte, disproporţionate ale Moscovei, liderii politici sprijiniţi de ea îşi întreţin iluzia atotputerniciei şi „veşniciei” politice. Până vine un 7 aprilie să-i măture de pe piedestale.

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)