Nicolae Negru: Resetarea PLDM

Anunţatul, pentru 11 decembrie 2011, congres al PLDM ne oferă un prilej să vorbim o dată în plus despre parcursul acestui partid important de pe scena noastră politică. Atât de important, încât de „sănătatea” şi influenţa sa depinde la etapa actuală climatul general al politicii moldoveneşti: va fi acesta propice în continuare democraţiei şi aspiraţiilor europene sau va degenera din nou, ca până la 7 aprilie 2009, în simulare, incertitudine şi abuz. PL fiind limitat în posibilităţile sale, iar PD afectat de prezenţa lui Plahotniuc, PLDM rămâne singura formaţiune care poate concura cu PCRM şi de modul cum se va dezvolta – ca partid european în sensul adevărat al cuvântului sau ca partid al unei singure persoane, atârnă soarta RM, mişcarea ei în viitorii câţiva ani.

Promisiune neîndeplinită

Orice ar spune Filat, promisiunea sa nu este îndeplinită în privinţa comuniştilor. Pericolul revenirii lor la putere se menţine, şi e vorba despre un pericol mai mare decât l-au prezentat comuniştii în 2001 şi 2005. Doar PLDM poate învinge PCRM, marginalizându-l, şi lucrul acesta îl vom afla în curând după acţiunile lui Filat: va continua el să meargă pe calea multor altor lideri, care şi-au supus partidele hatârurilor lor, sau va alege să revină la conceptul iniţial al PLDM, ca partid al unei echipe de oameni care împărtăşesc aceleaşi idei în privinţa cum trebuie guvernată şi încotro trebuie să meargă RM.

Liderul contează

Să nu fim înţeleşi greşit, departe de noi ideea că persoana liderului de partid contează mai puţin decât a echipei pe care o adună în jurul său. Contează şi contează foarte mult, oriunde. Dar un lider oricât de bun fără o echipă care să îl sprijine în ideile sale e ca un general de armată fără un stat major şi ofiţeri-comandanţi de unităţi bine instruiţi. Fără o echipă de adepţi, un lider de partid se transformă într-un stalin.

Evoluţie spectaculoasă

Format în decembrie 2007, PLDM a evoluat spectaculos, obţinând al treilea rezultat în alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009 (12,43%), al doilea în alegerile anticipate din 29 iulie 2009 (16,57%), iar la alegerile anticipate din 28 noiembrie 2010 îmbunătăţindu-şi rezultatul cu aproape 13 la sută – 29,42%, devenind astfel un partid comparabil ca mărime cu PCRM (39,34%). După cum s-a mai spus, avantajul PLDM faţă de alte partide nou-apărute în RM era echipa sa alcătuită din persoane tinere, dar afirmate în diverse domenii ale vieţii publice. De menţionat că Vlad Filat, fost membru şi deputat PD, ales preşedinte, nu era cel mai vizibil dintre ei, dar cel mai cu experienţă în culisele politicii moldoveneşti. La început, sondajele arătau o încredere scăzută faţă de proaspătul preşedinte liberal-democrat, comparativ cu încrederea acordată echipei PLDM în întregime. Pe parcurs însă el a obţinut recunoaşterea statutului său de lider şi a devenit „motorul” real al formaţiunii pe care o conducea.

PLDM a obţinut într-un termen foarte scurt statutul de observator în Partidul Popular European, care dispune în prezent de cea mai mare reprezentare în Parlamentul European. Sprijinul european acordat guvernului Filat, atenţia cu care Europa urmăreşte „istoria de succes” din RM nu e lipsită de conotaţii „familiale”.

Un semnal de alarmă

Un semnal de alarmă pentru PLDM a sunat în alegerile locale din iunie 2011. În consiliile raionale şi municipale, alese pe liste de partid, liberal-democraţii au adunat 22,62% din voturi, cu mult sub aşteptările generate de alegerile parlamentare din noiembrie 2010. Deosebit de scăzut a fost rezultatul din Municipiul Chişinău, care nu poate fi pus în întregime pe seama faptului că PLDM nu a avut candidat la postul de primar general.

Între timp, partidul fusese părăsit de mai multe persoane, dar cea mai grea pierdere a fost plecarea lui Alexandru Tănase şi Mihai Godea, prim-vicepreşedinţii partidului, care au vorbit despre înclinaţiile autoritariste ale liderului PLDM. Nu excludem o diversiune împotriva PLDM, există mai multe semne că unele plecări au fost finanţate şi regizate de cineva. Însuşi faptul plecării sincronizate, în timpul campaniei electorale, a lui Tănase şi Godea, dă de bănuit, dar noi vorbim acum despre altceva: că imaginea de partid-echipă a PLDM-ului a avut de suferit şi Filat nu a făcut nimic pentru a o redresa.

Revenirea la principii

Deşi în partid au mai rămas persoane cunoscute, cu destulă autoritate, în faţă ies de cele mai multe ori doar Vlad Filat şi Valeriu Streleţ. Din acest punct de vedere, PCRM se prezintă mai bine, căci dispune în primele rânduri de mai multe persoane vizibile. E adevărat, în opt ani de guvernare, Voronin a avut timp să selecteze şi să „cultive” nişte „voroninişti” pe placul său. De la Filat însă se aşteaptă altceva. Nu e nevoie de opt ani pentru a găsi persoane care să-i înlocuiască pe Tănase şi Godea. Trebuie doar să revină la principiile cu care a pornit construcţia partidului, să se asigure funcţionarea procedurilor democratice în partid. La modul real, nu formal. Altfel partidul se va anchiloza şi va sucomba. După accederea la guvernare viaţa de partid în PLDM abia pâlpâie, de parcă toţi membrii s-au pus pe rezolvat probleme de stat şi nu au timp să mai discute, să mai dialogheze cu colegii lor. Şi aripa tânără, condusă de un tânăr deputat cu potenţial, George Mocanu, trebuie să-şi găsească un rol pentru a fi nu mai puţin prezentă pe scena politică decât atunci când partidul se afla în opoziţie.

„Tânărul tătuc”

Sigur, e mai simplu să dai ordine decât să afli opinia colegilor şi, cu atât mau mult, să ţii cont de aceasta. Unora chiar le place stilul de „tânăr tătuc” al RM, pe care îl adoptă Filat, în urma lui Voronin. Dar odată şi odată partidele noastre trebuie să păşească pe drumul corect. Şi ar fi în interesul RM dacă primul pe această cale ar porni PLDM.

Peledemiştii par să nu înţeleagă un lucru simplu: partidul lor nu mai concurează acum cu PL sau PD, care sunt din altă categorie de greutate, ci cu PCRM. Insuccesul AIE va lovi în PLDM în primul rând. Ca să învingă PCRM, e nevoie de reforme interne în partid şi de reforme externe în RM. PLDM trebuie resetat şi repus pe baza sa conceptuală de partid-echipă, de partid european.

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)