Nicolae Negru: Reguli de comunicare peste Prut

Ceva nu e corect în relaţiile noastre cu România, în felul cum comunicăm peste apa Prutului.

Un exemplu recent e şi cel al acordului privind micul trafic de frontieră. Abia intrat în vigoare, a provocat imediat reacţii inflamate, catastrofiste la Chişinău, pe alocuri chiar ofensatoare la adresa României. Presa a sărit furioasă în capul Bucureştiului, nu numai absolvind de orice vină Chişinăul, ci chiar prezentându-i pe liderii AIE drept nişte victime inocente ale politicienilor dâmboviţeni „făţarnici şi perfizi”. Funcţionarii moldoveni erau înfăţişaţi drept nişte romantici ai cauzei naţionale căzuţi pradă unor lupi ai conjuncturii româneşti şi general europene.

Pe celălalt mal al Prutului se aud strigăte de groază în faţa posibilei invazii a basarabenilor din stepele mongole.

Îngeri şi demoni

Când Chişinăul dă dovadă de nesimţire, de bădărănie, sunt vinovaţi românofobii, agenţii imperiali, nostalgicii, cosmopoliţii, iar când un birocrat sau un politician român ne strică dispoziţia, e vinovată întreaga naţiune română. Noi pretindem să ni se ierte totul, să fim trataţi ca nişte fii rătăciţi sau ca nişte convalescenţi, în schimb ne simţim obligaţi să nu iertăm nimic din ceea ce ne vizează personal.
Orice greşeală, orice neînţelegere, orice lapsus le ridicăm imediat la nivel de catastrofă panromânească, orice piedică ocazională o transformăm în problemă globală cu clarificări dramatice, cu crize de gelozie, cu referinţe obligatorii la anul 1940.

Alb şi negru

Or, realitatea nu e deloc atât de clar colorată: albă pe partea stângă a Prutului, şi neagră pe partea dreaptă. În cazul dat, trebuie să spunem sincer că, din anumite considerente, s-a creat în RM o aşteptare mult prea disproporţionată în legătură cu acest acord. Poate fiindcă a fost „proiectul de suflet” al liderilor noştri, ne-am autoamăgit sau ne-am lăsat amăgiţi şi acum arătăm cu degetul în altă parte. Şi noi, presa, am contribuit la supralicitarea temei respective, făcând jocul celor care adunau capital politic, crezând la modul serios în toate promisiunile, interpretând greşit prudenţa exprimată de unii funcţionari de la Bucureşti, dar şi de la Bruxelles.

Dacă ne-am fi dat silinţa să citim acordul semnat de Filat şi Boc, am fi văzut că, înainte de a deveni „mic traficant de frontieră”, cetăţeanul RM va trebui să prezinte nişte documente. Că noi nu ne-am interesat – e o scăpare din partea presei, că autorităţile noastre nu au avut grijă să negocieze aceste condiţii – e semn de neglijenţă, e lipsă de responsabilitate în activitatea lor. Premierul Filat, de altfel, a reacţionat în mod adecvat la situaţia creată, dispunând ca miniştrii Catan, Leancă, Olenic „să se întrunească şi să găsească soluţii pentru simplificarea procedurii de obţinere a permisului de mic trafic la frontieră. „Am fost azi la consulat şi mi-am dat seama că mai avem de muncit”, a declarat Filat la şedinţa guvernului. El nu a spus că „partea română” are de lucru.

Între zis şi făcut

Noi cu toţii mai avem de lucru, cei de aici şi cei de dincolo de Prut. Ambele părţi trebuie să se implice să scoată barierele existente, ca peste un milion de cetăţeni ai Republicii Moldova să poată circula liber în România.

Fără să se simtă „trădat” ca în 1940, Filat i-a telefonat premierului României Emil Boc şi acesta, la rândul său, nu s-a supărat deloc, ci a mandatat Ministerul Afacerilor Externe să emită un nou formular simplificat de obţinere a permisului de mic trafic la frontieră. Asta nu înseamnă că, de azi înainte, totul e rezolvat, că trebuie să abandonăm tema. Între zis şi făcut e o distanţă la români, nu numai la cei din Bucureşti. S-ar putea că această distanţă să fie pe malul Bâcului chiar mult mai mare.
Dar e o dovadă că e posibilă şi o altă abordare, că e bine ca, înainte de a da vina pe funcţionarii de la Bucureşti, să nu uităm să-i deranjăm şi pe cei de la Chişinău. Ca măcar să fie la curent cu problemele noastre.

Egoismul fără frontiere

În general, egoismul nostru în relaţiile cu România nu are limită. Îi cerem ca ea să ne dorească mai mult decât o dorim noi pe ea. Şi ar fi natural într-o măsură oarecare, dar să nu exagerăm. Unii i-ar cere Bucureştiului să renunţe la UE de dragul Basarabiei. Ca să nu mai vorbim despre spaţiul Schengen.

Pe de altă parte, ne e greu să înţelegem că Basarabia a devenit un factor politic la Bucureşti, cu toate plusurile, dar şi minusurile ce derivă de aici. Pretindem dreptul de a ne implica în viaţa politică din România, dar nu ne place să suportăm şi consecinţele, nu totdeauna plăcute ale acestei implicări. Dacă ai intrat în horă, trebuie să te aştepţi că poţi fi călcat pe picior, dacă te implici într-o bătaie (politică), trebuie să te aştepţi că ai putea fi lovit de cineva. Perioada duioasă, când abia ne revăzusem, când ne cunoşteam doar de la distanţă, a trecut. Făcând abstracţie de aspectul juridic al chestiunii, faptul că un istoric ca Florin Constantiniu ajunge să le ceară basarabenilor să se abţină de la participarea la vot în alegerile din România sugerează că relaţiile noastre necesită o clarificare sau cel puţin o discuţie. Noi însă nu discutăm, ci trimitem reproşuri şi chiar sudălmi peste Prut.

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)