Nicolae Negru // Problema găgăuză

Găgăuzii s-au simţit ofensaţi când preşedintele Nicolae Timofti i-a menţionat, în discuţia cu omologul său turc, Abdullah Gul, la Istanbul, ca fiind neloiali statului Republica Moldova, ei preferând direcţia estică integrării europene. Presa de la Comrat a făcut tam-tam cu această ocazie, reproşându-i preşedintelui că nu-i stă bine unui şef de stat să se plângă de cetăţenii săi în faţa unui şef de stat străin. Aşa e. Cu singura obiecţie că RM nu e un stat ca toate celelalte.

Jocul ipocriziei

Formal, reproşul e corect, regulile jocului trebuie respectate, numai că criticii înşişi „joacă” fals, sunt ipocriţi. Ei, de altfel, ştiu foarte bine la ce se referă Timofti. Cei care îi dau lecţii de bună cuviinţă statală o fac nu pentru că ţin la acest stat, ci pentru că nu au un altul, la care să ţină mai mult. Găgăuzii porniseră propriul plan statal, au şi proclamat independenţa de RSSM, la 19 august 1990. Prăbuşindu-se URSS, ei au devenit de nevoie parte a RM. Dacă mâine Rusia ar reuşi să ne înghită, găgăuzii, în majoritatea lor, s-ar simţi perfect şi nu ar schiţa niciun gest de împotrivire. Dacă ar fi posibil, ei ar sări de pe puntea corăbiei numite RM, lăsând-o să meargă în UE fără ei, înotând spre ţărmul Rusiei. O spunem nu pentru a-i acuza, nici nu au cum să fie mari patrioţi ai RM într-un timp atât de scurt, mai purtând încă URSS și Rusia în suflet, ci doar constatăm un fapt. De ce am închide ochii la aceasta?

Preferinţa pentru PCRM

O dovadă e că alegătorii găgăuzi, în absoluta majoritate, preferă partidele proruse și se feresc ca dracul de tămâie de partidele proeuropene sau – ferească sfântul! – unioniste. Votând masiv cu PCRM în 2001 (80%), ei i-au retras sprijinul în 2005 (30%), în folosul unor formațiuni mai radicale – Blocul Electoral „Patria-Rodina” și mişcarea „Ravnoparavie”, când Voronin s-a certat cu Moscova, refuzând să semneze Memorandumul Kozak. I-au îmbrăţişat din nou pe comunişti în 2009 (70%), când s-a văzut că aceştia rămân credincioşi Rusiei, iar lozinca integrării europene este un paravan pentru a purta de nas Occidentul.

Tupeul politicienilor găgăuzi

Ca și politicienii ruși, politicienii găgăuzi au tupeul să ne învețe cum se numește limba noastră, presându-ne și chiar șantajându-ne să ne împăcăm cu minciunile propagandei imperiale, din teama că recunoașterea identității române ne va apropia de România, îndemnându-ne să fim „patrioți” (ca ei) ai trecutului sovietic. Nu e zi ca başcanul găgăuz, Mihail Formuzal, să nu descopere acţiuni subversive de „românizare” și atentate la statalitatea moldovenească. Nu demult el s-a declanșat împotriva manualelor de istorie a românilor, iar zilele trecute a fost deranjat foarte tare de un verdict al Curţii de Apel, ce obligă Ministerul Justiției să înregistreze statutul PNL, care şi-a fixat obiectivul reunirii RM cu România. În opinia sa, de apărător al limbii ruse şi intereselor rusești în regiune, judecătorii au comis o „trădare de stat”, au declanşat procesul de „lichidare a statalităţii moldoveneşti”. Lui i se pare normal ca basarabenii rupți, fără voia lor, de restul poporului român să nu aibă dreptul să pledeze, prin mijloace democratice, paşnice, pentru corectarea nedreptăţii ce li s-a făcut. În acelaşi timp, başcanul nu vede niciun pericol pentru RM în acţiunile nostalgicilor care aderă la proiectul lui Putin de refacere a URSS sub forma Uniunii Eurasiatice. Primul caz, consideră bașcanul, demonstrează „caracterul antinaţional” al guvernării actuale, iar cel de-al doilea… Cel de-al doilea demonstrează tendenţiozitatea și reflexele prorusești ale liderilor găgăuzi. Bineînţeles, există şi excepţii care confirmă regula.

Între Est şi Vest

Spre deosebire de restul teritoriului RM, găgăuzii nu par sfâşiaţi între Est şi Vest. Nu pe terenul orientării geopolitice se produc ciocnirile între politicienii de la Comrat. Influența politică a Turciei, dorită de Chișinău, e ca și inexistentă, și dl Timofti a pus corect degetul pe rană. Mai pe șleau, în marea majoritate, găgăuzii sunt „masa de manevră” a strategilor imperiali. Ei nu sunt coloana a cincea, dar luptă alături de ea, pentru a ne reţine în zona influenţei ruseşti, pentru a bloca drumul spre Europa, ca să nu mai vorbim de România.

 

Deşi luptă cu „românizarea”, congresele mondiale ale găgăuzilor sunt convocate de către Comrat pe 19 august, ziua proclamării independenţei aşa-zisei „republici găgăuze”. La Comrat se vorbeşte în continuare despre „statalitatea găgăuză”, pe care însă o marchează nu atunci când au obținut autonomia. Aceasta vorbește despre ceva. Că separatismul mai pâlpâie în sufletele unor găgăuzi. Dezintegrarea URSS i-a separat pe cei 157 mii de găgăuzi din RM de cei 34 mii de găgăuzi din Ucraina (conform vicebaşcanului UTA „Gagauz-Yeri”, Valeri Ianioglo), ceea ce pentru un popor atât de puţin numeros e o dramă. Liderii găgăuzi se gândesc că Rusia i-ar putea uni din nou, dar nu le trece prin cap că lucrul acesta se poate face mai uşor în cadrul UE, dacă intră RM şi Ucraina. Date fiind şansele limbii găgăuze, e firesc ca ei să mizeze în continuare pe limba rusă. Periculoase sunt obsesiile. Găgăuzii, spre deosebire de alţi moldoveni, par să nu se poată obişnui cu ideea că se poate trăi şi în afara Rusiei, că există şi alte oportunităţi de dezvoltare, pe care le ratăm visând la „vremurile de altădată” .

Un gest de prietenie

Politicienii noștri în marea majoritate acționează ca și cum problema găgăuză nu ar exista, fiind convinși că aceasta a fost rezolvată, de bine de rău, în 1994, odată cu formarea Unității Teritoriale Autonome „Gagauz-Yeri”. Și nu putem să nu le dăm, într-un sens, dreptate. S-a spus uneori că autonomia teritorială este un act generos din partea majorității, și aceasta ar merita niște semne de recunoștință. Nicăieri în lume, nici măcar în Bulgaria, patria lor istorică, găgăuzii nu au reușit să dispună nici măcar de autonomie culturală, pierzându-și până și numele. De altfel, printre deputații primului parlament moldav se vorbea că „nașii” autonomiei găgăuze ar fi cu „pufușor pe botișor”, răsplătiți de Moscova, care amenințase anterior că RSSM va fi împărțită în trei republici, dacă nu aderă la tratatul unional, propus de Gorbaciov. Oricum, e mai bine să părem generoși, pragmatici, decât corupți sau victime ale conspirației rusești. Privită în context istoric, demografic, politic, „Gagauz-Yeri”, ca și „Județul Taraclia” reflectă o dorință de deschidere, un gest de prietenie, o mână întinsă către găgăuzi și bulgari.

Europa, un exemplu mai bun

Aceasta trebuie să rămână în continuare deschisă. Nu e nimic de făcut, decât să ne păstrăm calmul, să nu ne lăsăm pradă emoţiilor, chiar dacă ni se pare că liderii de la Comrat sunt un pic anacronici, că nostalgia le întunecă raţiunea. Să încercăm să dialogăm cât mai des, să durăm noi punţi de comunicare, să-i implicăm în problemele care privesc întreaga RM. Şi, cu siguranţă, vom ajunge să ne înţelegem. În acest sens, Europa e un exemplu mult mai bun decât URSS.

 

 

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)