Nicolae Negru: Presa cu medalie la gât

După ce a răsturnat un sac de ordine şi medalii asupra Ministerului Agriculturii (căci, deh, la agricultură îi batem pe toţi), preşedintele interimar Mihai Ghimpu a mai răsturnat unul în ajunul Crăciunului asupra presei: 12 jurnalişti au fost decoraţi cu cea mai înaltă distincţie a RM „Ordinul Republicii” „în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite în afirmarea libertăţii de exprimare, pentru contribuţie substanţială la procesul de renaştere naţională şi la promovarea democraţiei şi a valorilor general umane”. Un alt jurnalist, care fusese decorat cu „Ordinul Republicii” de un alt preşedinte (în 1997), a fost distins, din aceleaşi considerente, „doar” cu Ordinul de Onoare.

Nu punem în discuţie valoarea şi contribuţia celor decoraţi. Din punctul nostru de vedere, sunt cu toţii persoane merituoase (chiar dacă ne amintim cu acest prilej că unii dintre ei au fost, în anumite perioade, în relaţii foarte bune cu PCRM, au publicat articole elogioase la adresa lui Voronin, când le-a convenit, iar alţii au servit nu atât democraţia, cât pe unii lideri de partide). Oricum, orice decoraţie trebuie privită ca rezultat al unei combinaţii de circumstanţe apreciate în mod subiectiv de cel care semnează decretul, de aceea, facem abstracţie de aspectul juridic al gestului dlui Ghimpu. Deşi numărul cam mare de deţinători ai ordinului suprem îi scade prestigiul, poate provoca – a şi provocat de fapt, dacă sumăm şi cele 70 de „Ordine al Republicii” acordate de Voronin – o inflaţie „merictocratică” în societatea moldovenească.

Ceea ce deranjează şi nu putem accepta este motivaţia politică, ideologică, a gestului prezidenţial. Decorarea „cu hurta”, punând în mod voit pe aceeaşi treaptă persoane cu contribuţie mult prea inegală în „afirmarea libertăţii de exprimare”, vrea să transmită societăţii un mesaj deosebit de cel dacă ar fi fost decorată doar o singură persoană.
Impresia de care nu se poate face abstracţie este că dl Ghimpu a premiat nu prestaţia jurnalistică în sine (din acest punct de vedere, repetăm, unora dintre cei decoraţi li s-ar putea reproşa câte ceva), ci, mai întâi de toate, poziţia lor politică din ultima vreme. Acest gest se va solda, volens-nolens, cu nişte efecte străine de cele declarate. Conştient sau poate inconştient, dl Ghimpu păşeşte pe urmele lui Vladimir Voronin, care duc spre aservirea presei, nu spre libertatea ei. ホn spatele „dreptăţii”, a recunoaşterii meritelor unui grup de jurnalişti, se ascund coarnele unei atitudini proprii regimului comunist şi mai puţin democraţiei.

Ca acţiune politică, decretul dlui Ghimpu poate şi trebuie analizat şi comentat. Cu toate că în decret se face referire la „libertatea de exprimare” în general, se vede de la o poştă că e vorba de o anumită „libertate de exprimare”, fiind apreciată în mod evident doar un anumit tip de opinie.  Ceea ce nu este corect din punctul nostru de vedere. Dacă ne considerăm liberali şi democraţi, ar trebui să încurajăm toate opiniile, nu doar pe cele care ne convin.

De exemplu, de ce nu au fost decoraţi jurnaliştii de la „Kommersant plus”, care au publicat suficiente articole critice la adresa PCRM, dar şi la adresa partidelor de opoziţie.  Doar pentru că „baricada” lor nu coincidea întru totul cu „baricada” noastră?  ホn cazul acesta, nu este clar de ce au rămas în afara atenţiei  „Contrafort” sau „Sud-Est Cultural”? Poate din cauza unor dificultăţi de limbaj?  Dar de ce nu a fost luată în seamă şefii de ziare şi editorialiştii din presa locală? De altfel, unele din ziarele locale au avut un tiraj mai mare decât cele din Chişinău? Mă refer la „SP” din Bălţi (ziar de limbă rusă), la „Unghiul” din Ungheni, la „Cuvântul” din Rezina…

Dacă dl Ghimpu a dorit să stimuleze jurnalismul de calitate în general, de ce nu i-a menţionat pe jurnaliştii de investigaţie, fără de care editorialele nu ar fi avut niciun sens. La un număr atât de mare de decoraţii, altele 3-4 nu ridicau vreo problemă.  Ceea ce demonstrează încă o dată că dl Ghimpu nu s-a gândit la dezvoltarea presei independente, ci la „răsplătirea” unui anumit fel de atitudine. Modul în care a procedat preşedintele interimar ridică semne de întrebare asupra imparţialităţii şi obiectivităţii sale, compromite mai degrabă decât încurajează independenţa presei, libertatea de exprimare.  Cel puţin, pune jurnaliştii decoraţi, presa în general, într-o situaţie incomodă, jenantă.

Poate, fără să vrea, dl Ghimpu a comis un gest care se potriveşte mai curând unei dorinţe de înregimentare a presei, nu de stimulare a independenţei acesteia. Tentaţia de a se comporta ca un Moş Crăciun vine de la modelul paternalist, sovietic, de comportament, în timp ce un preşedinte modern este mai curând un „coordonator”, un factor de echilibru şi de „inspiraţie”.

Stimularea presei independente ar necesita în primul rând o altă abordare, axată mai mult pe problemele şi instituţiile media, şi mai puţin pe persoane. Nu i se face dreptate presei, anindu-i-se medalii la gât. Dacă se vorbeşte despre „afirmarea libertăţii de exprimare”, despre  „promovarea democraţiei şi a valorilor general” de ce a fost ignorată activitatea unor ONG-uri care au efectuat monitorizări, au făcut în permanenţă declaraţii, au scris rapoarte… Mă refer la CJI, API, APEL, UJM, Acces Info, care au fost supuse unor presiuni enorme, defăimării şi hărţuirii…

Sau poate dl Ghimpu a vrut să profite de faptul că se află pe scaunul prezidenţial, ca să-şi facă niţel capital politic?

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)