Nicolae Negru: Politicienii moldoveni jucând poker

Belgienilor le-a luat aproape 18 luni pentru a negocia formarea unei coaliţii de partide antagoniste, care să guverneze o ţară pe cale de a se rupe în două. Nu s-a recurs la soluţia alegerilor anticipate pentru că acestea nu rezolvau nimic. Tot la negocieri trebuia să se ajungă.

Alegătorii de centru

Şi la noi, deşi există pe centru un segment de alegători mai puţin „ideologizaţi”, indiferenţi faţă de disputa est-vest, care migrează când într-o parte, când în alta, acesta nu pare atât de mare încât să-i asigure vreunei părţi necesara majoritate de 61 de voturi pentru a guverna de una singură. Jocul e pe muchie: după alegerile din aprilie 2009, PCRM-ului nu i-a ajuns un vot, după cele din noiembrie 2010, AIE îi lipsesc 2 voturi. De aceea, Occidentul insistă asupra dialogului între AIE şi PCRM. De aceea, Bruxelles-ul, orice s-ar spune, a acceptat candidatura Zinaidei Greceanîi. Nedispunând de o majoritate parlamentară, ea nu avea cum să schimbe orientarea geopolitică a RM. Dar nu despre ea e vorba.

Voronin renunţă

Întrebarea e pe cât de corectă este percepţia că nu sunt posibile „migrări” masive de electorat dinspre partidele prooccidentale spre cele proruse sau viceversa? Totuşi a existat anul 2001, când PCRM a avut majoritatea constituţională, după ce, în 1994, partidele pro-CSI, agrarian şi socialist, acumulaseră împreună peste 80 la sută din mandate.

Amintirile unor vremuri mai bune pentru el personal şi condiţiile economice grele, cu care trebuie să lupte AIE, îl ameţesc şi îl stimulează pe Voronin să împingă lucrurile spre alegeri anticipate. El a declanşat deja campania electorală şi aşteaptă cu nerăbdare momentul dizolvării parlamentului. El nu vrea să negocieze, punând condiţii inacceptabile, umilitoare: autodesfiinţarea Alianţei. Referirile la un „candidat apartinic” sunt praf în ochii alegătorilor. Fireşte, minţile mai deschise din PCRM nu pot să nu înţeleagă că, după plecarea grupului Dodon, rezultatul alegerilor ar putea fi altul decât cel scontat, dar sentimentul revanşei îl orbeşte pe liderul comuniştilor. El procedează mai curând ca un jucător de poker, care, având o mână slabă, renunţă, aşteptând o nouă distribuire a cărţilor.

O veste bună şi una proastă

Şi de cealaltă parte, în tabăra AIE, puţini sunt cei care cred că PLDM, PD şi PL pot realiza un scor mai bun în actualele condiţii, când preţurile şi tarifele „explodează”, când sondajele indică o dezamăgire fără precedent a alegătorilor. În cel mai bun caz, dacă liderii AIE îşi vin în fire şi se comportă civilizat (măcar aşa ca în ultimele câteva săptămâni), se poate spera la un rezultat asemănător cu cel din alegerile din noiembrie 2010. Vestea bună e că alegătorii AIE pot migra de la un partid la altul, în cadrul Alianţei. Vestea proastă e că alegătorii dezamăgiţi de AIE ar putea sta acasă.

Dacă se va opune PCRM, ar putea eşua şi referendumul privind modificarea art. 78 din Constituţie, privind pragul de alegere a preşedintelui RM. Doar în speranţa că partidul său va fi cel care va profita de această schimbare, Voronin îşi va îndemna alegătorii să spună „da”.

Tactica bluffului

În acest context, cei care resping ideea unui candidat neafiliat, insistând asupra candidaturii lui Marian Lupu, blufează. Ei de fapt nici nu ascund lucrul acesta. Strategia lor e bazată pe hazard, pe ideea că grupul Dodon, ale cărui „farmece” electorale mai urmează a fi probate, şi unii comunişti, cărora nu le convin alegerile anticipate, vor ceda. Demersul, deloc dezinteresat, al unora dintre cei care se opun schimbării candidatului AIE, este învăluit cu tot felul de artificii verbale: că se va distruge Alianţa, că este imposibil de găsit o persoană neafiliată, că un preşedinte neafiliat va crea probleme etc. Mai nou e că Marian Lupu este un simbol al „proiectului” pro-Vest, că „cei care susţin schimbarea lui Marian Lupu, prin diverse formule neutraliste sau de alt tip, nu fac decât să împingă R. Moldova, cu voie sau fără voie, conştient sau inconştient, într-un proiect pro-Est…” Chiar aşa?! Nici să discutăm despre retragerea lui Lupu nu se mai poate?! Nu degeaba se spune că de la sublim la ridicol nu e decât un pas. Ce „carieră” spectaculoasă pentru o persoană care acuza nu demult România de „tentativă de lovitură de stat”, pe motiv că nişte tineri au arborat tricolorul pe „batimantul” preşedinţiei! Un candidat neafiliat – un Vasile Nedelciuc sau un Igor Munteanu, de exemplu, pe care i-a numit Mihai Ghimpu – nu ar putea fi un simbol pro-Vest mai convingător?

Problema de fond

Astfel se camuflează tactica bluff-ului, încercarea PD şi PL de a-şi convinge adversarii că au o mână mai puternică decât este în realitate. În acest scop, unii mai şi trişează, atribuindu-i lui Filat deplinul control asupra grupului Dodon, ascunzând faptul că „proiectul Greceanîi” vine de la PD.

„Problema de fond” este ca politicienii noştri să nu acţioneze ca nişte cartofori. Căci, orice s-ar spune, bluff-ul este un procedeu mai mult din domeniul jocurilor de cărţi. Nu excludem că poate avea succes. Ideea noastră e că aparţine mai mult unor aventurieri decât unor politicieni, oameni de stat, care se numesc democraţi şi ar trebui să dea un alt exemplu de politică. Mai morală, mai „elegantă”, dacă vreţi, cu efecte de lungă durată.

Unii riscă, alţii plătesc

„Să nu ne temem de alegeri anticipate” înseamnă în condiţiile noastre un risc inutil, pe socoteala societăţii. Personal, cei care îl împing pe dl Lupu la acest pas, îl îndeamnă să nu cedeze, să nu accepte negocierile, nu riscă nimic. Nici dl Lupu nu riscă prea mult. Cetăţenii RM sunt cei care plătesc pentru jocurile, pentru cinismul politicienilor. Că RM va mai pierde un an, că imaginea ei va degrada, că moldovenii vor fi mai sărăci un pic, cui îi mai pasă? Ca să nu mai trăncănim despre Belgia, democraţie etc.

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)