Nicolae Negru: Mihai Godea, generația nouă ca cea veche

Gestul lui Mihai Godea ne face să privim încă o dată la ceea ce se numește noua generație de politicieni, de care mulți dintre noi și-au legat speranțele de înnoire, de ieșire din criza interminabilă. În mod obiectiv, într-o societate atât de moleșită, obosită, ca a noastră, după 50 de ani de dictatură și încă opt de „stabilitate”, orice formă de disidență trebuie întâmpinată ca act de curaj, de principialitate. Pe de altă parte, nevoia de solidaritate, de coeziune ne face să ne dorim din partea politicienilor o mai mare dedicație pentru interesul general decât pentru cel personal. Nu e vorba despre sacrificii imposibile, despre ascetism, fanatism sau alte forme de înregimentare ideologică, ci de o minimă moralitate și onestitate.

Se părea că din acest punct de vedere, Mihai Godea era o persoană distinctă, poate chiar un model. Am început să ne îndoim de lucrul acesta după ce își declară, nitam-nisam, intenția de a candida la postul de primar al Chișinăului sub pretextul că AIE nu luptă cu suficientă putere împotriva comuniștilor, încrezut că este un candidat mai de calibru decât ceilalți reprezentanți ai AIE, inclusiv candidatul PLDM, pentru care votase personal. În mod evident, astfel, el îl avantajează pe candidatul comunist și diminuează șansele candidaților democrați. Ceea ce înseamnă că dl Godea fie că a pierdut simțul realității (el nu a figurat niciodată în topul celor mai populari politicieni), fie că este rău intenționat.
La început, dl Godea înainta pretenții doar față de AIE, pe care, dintr-o dată, o văzu „îmbătrânită” și „încurcată în rele”, apoi și față de propriul partid, căruia, până mai ieri, nu îi găsea cusururi. El nu era un membru oarecare, se afla în fruntea acestui partid, sau ni se părea că se află. Ca și Tănase, mai înainte de el, Godea se autodeclară subit o marionetă, care nu era responsabilă în niciun fel de starea de lucruri din partidul pe care se considera că îl conduce.

După trei ani și ceva de existență a partidului, aflăm că Godea și Tănase jucaseră teatru, fără să aibă îndrăzneala de a spune ceea ce gândesc și ceea ce cred ei cu adevărat. Dacă nu au fost sinceri până acum, cum să-i credem că sunt sinceri și „curajoși” peste noapte? Dacă l-au „suportat” pe Filat până acum, de ce nu îl pot suporta măcar până la sfârșitul campaniei electorale, pentru a nu lovi în PLDM și în AIE? De ce fac jocul comuniștilor, dacă spun că există pericolul revenirii comuniștilor la putere? Godea putea să iasă din partid fără a candida. Ce vrea el totuși: democrație sau primărie?

Din păcate, comportamentul politicienilor „noii generații” pare la fel de conformist și laș ca al celei vechi. Ei nu luptă pentru democrație, ci doar profită de aceasta. „Curajul” li se trezește post-factum, când nu le este atins interesul propriu, când se pomenesc în „siguranță”, când capătă un post râvnit sau „oferte” mai avantajoase.

Oricum ai da, din punct de vedere logic, plecarea lui Godea, în plină campanie electorală, nu pare deloc motivată. Iar faptul că vizita sa la Viena a coincis – „ce ciudat! ce bizar!” – cu cea a lui Vlad Plahotniuc îi conferă, volens-nolens, o nuanță dubioasă. Comportamentul lui Godea ne face să revedem și comportamentul lui Alexandru Tănase care, privit într-o lumină nouă, ridică la fel semne de întrebare. Plecarea aproape sincronă a doi fondatori, a doi prim-vicepreședinți ai partidului, nu poate să nu dea de gândit. Prea multe coincidențe într-o scurtă perioadă de timp. Măcar un semn să fi dat ei că nu se simt bine în PLDM. Să fi ieșit măcar la un congres să spună „adevărul”. Faptul că Godea s-a aventurat în campania electorală și aluziile sale că ar putea iniția un proiect politic independent iarăși sugerează o premeditare, imposibilă fără existența unei noi surse financiare. Totuși, în politică, banii nu rezolvă totul. Spre deosebire de Tănase, Godea este un bun funcționar de partid, dar mai puțin carismatic și popular. El riscă să „producă” o nouă formațiune de unu-două procente, de aceea ar fi făcut bine să rămână la locul unde era.

Ceea ce nu înseamnă că Filat este perfect, că îl absolvim de orice vină. Din ceea ce iese la iveală, problema cea mai gravă a liderului PLDM pare să țină, în mod paradoxal, de capacitatea sa de a comunica și de a mobiliza oamenii, fiind în același timp insensibil și indiferent față de sentimentele lor. Unii dintre ei se simt „folosiți” după ce Filat nu le mai acordă atenția de care se bucurau în campania electorală sau în alte situații când era nevoie de ei. (Acesta pare să fie și cazul câtorva bloggeri și bloggerițe care, din simpatizanți devotați, au devenit dușmani feroce ai PLDM, atacându-l pe Filat obsesiv, zilnic și chiar de două ori pe zi, cu textele lor scrise la repezeală. De la dragoste la ură e, se știe, un singur pas.) Sunt interpretate, în mod justificat, drept manifestări de aroganță și supărările premierului, ignorarea colegilor săi. Nu este normal ca un coleg, un deputat să nu aibă acces la șeful partidului său și este cu totul ieșit din comun să nu răspunzi la telefonul unui ministru din propriul cabinet. Aceasta seamănă a formă gravă de narcisism, de supraapreciere a rolului și importanței personale.

Există, s-a spus nu o singură dată lucrul acesta, și problema democrației interne în partidele noastre, inclusiv în PLDM. Dacă în partid se organiza o competiție pentru candidații la funcția de primar al Chișinăului, poate că și Godea „îndrăznea” să-și anunțe dorința de a candida. Asupra democrației interne trebuiau să stăruie Tănase și Godea, dar, după cum reiese din declarațiile lor, s-au temut să scoată gunoiul din casă. Se putea face și în mod confidențial. Dar nu au avut curajul. Acum îl au. Dar nu mai au dreptul moral. Declarându-se marionete, Tănase și Godea nu au dreptul moral să arunce cu pietre în PLDM, când acesta se află în competiție electorală. Altfel, putem socoti că, pur și simplu, au dezertat și s-au înscris în altă tabără, fac jocul altcuiva.

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)