Nicolae Negru: Lupu are șanse

Alegerile locale fiind încheiate, următorul și principalul test de rezistență pentru alianță este alegerea președintelui RM. Curtea Constituțională urmează să se pronunțe abia în septembrie în această chestiune, dar e de presupus că răspunsul ei nu se va deosebi în esență de cel al Comisiei de la Veneția. Ar fi ciudat ca, după ce i-a cerut Comisiei punctul de vedere, CC să-l ignore. Oricum, intențiile unor politicieni de a rezolva blocajul constituțional prin adoptarea unei legi organice care să schimbe stipularea Constituţiei privind proporţia de trei cincimi de voturi necesare alegerii preşedintelui vor întâmpina nu numai dezaprobarea Comisiei de la Veneția, dar și împotrivirea lui Filat, care declară, fără să aștepte decizia CC, că nu va accepta un asemenea scenariu. Din respect pentru instituția națională, el nu ar trebui să se grăbească cu astfel de declarații. Este însă clar că o interpretare care ar face posibilă reducerea, altfel decât printr-un amendament constituțional, a numărului de voturi cu care este ales președintele, ar provoca multă suspiciune la adresa CC și ar pune la îndoială legitimitatea președintelui ales în acest fel.

În definitiv, aceasta ar compromite democrația moldovenească și reprezentanții ei în persoana liderilor AIE. Chiar dacă sunt consultative și decizia definitivă îi aparține CC, recomandările Comisiei de la Veneția nu sunt de neglijat, cântărind greu în atitudinea adoptată de UE, oricât ar încerca Lupu sau Ghimpu să le diminueze semnificația.

Fiindcă datele problemei nu se schimbă – fără participarea PCRM, alegerea președintelui RM nu este posibilă –, liderii AIE trebuie să vină cu soluții noi. Ideile fixe, ca cea a adoptării unei noi Constituţii, propusă de Mihai Ghimpu, ne vor băga într-un impas și mai mare. Trebuie să fii complet rupt de realitate ca să crezi că poți adopta o nouă Constituție în condițiile actuale.

Până acum, observăm, pe de o parte, în poziția PD și PL o lipsă de flexibilitate, un refuz de a discuta în public alte variante decât cea prevăzută în acordul AIE. Pe de altă parte, liderul PLDM pare să fi abandonat destul de repede obiectivul respectiv. Este însă inutil să punem în discuție dacă Filat dorește sau nu ca liderul PD să ajungă președinte (este vizibil că nu dorește, că se împotrivește reflexiv), nu asta contează acum. Chiar dacă ar dori, Filat nu i-ar putea convinge pe comuniști să-l voteze pe Lupu președinte. De aceea, în loc să facă mine bosumflate, liderii PD și PL trebuie să se pună și ei pe treabă, căci cele două voturi lipsă pentru alegerea președintelui nu pot cădea din pom, cum s-ar părea că așteaptă ei.

Mai întâi, AIE, ca entitate guvernatoare, trebuie să le adreseze în mod cât se poate de deschis și oficial propunerea de a vota candidatul Alianței la funcția de președinte, pentru a debloca situația și a nu provoca alegeri anticipate. Este important răspunsul PCRM.

Apoi, fiindcă va fi un răspuns negativ, propuneri similare trebuie făcute fiecărui deputat comunist. Și abia la al treilea pas se va ajunge la soluţia care se conține în mesajul premierului către cetățenii RM: „identificarea de către toate partidele parlamentare, în urma unui dialog constructiv, a unei candidaturi de consens pentru funcția de președinte al Republicii Moldova”. Această mișcare pas cu pas în deplină transparență le va permite cetățenilor RM să urmărească și să evalueze rolul fiecărei părți în procesul de ieșire din criza politică.

Deși nu imposibilă, identificarea unui candidat comun nu e o sarcină ușoară. Marian Lupu poate candida și el, înaintat de fracțiunea PD, care dispune de 15 deputați necesari pentru aceasta. PCRM nu are niciun motiv să se împotrivească în acest caz, decât riscând să fie considerat vinovat de eventuala declanșare a alegerilor anticipate.

Alegerea unui președinte din afara Alianței este preferabilă și din alt punct de vedere. Astfel, poate am evita o eventuală luptă pe viață și pe moarte (ca mai toate luptele politice de la noi), între președinte și prim-ministru, cum e de presupus că se va întâmpla în cazul alegerii în postul de președinte a liderului PD. După cum se vede, implicarea lui Plahotniuc în politică a dat un impuls puternic rivalității dintre Filat și Lupu. Dincolo de egocentrismul său exacerbat, de setea de publicitate, de neputința de a lucra în echipă, care pare să devină o problemă, un handicap serios pentru Filat, el nu poate să ignore potențialul lui Lupu și faptul că PD-ul finanțat copios începe să strâmtoreze PLDM în zonele rurale. Și cazul Godea, orice s-ar spune, nu poate fi iertat. Așa că, dacă nu s-ar opune deschis Voronin, ar face-o, probabil, Filat. Antipatia pentru Lupu i-a unit pe ambii.

Ca să nu se facă de râs, Lupu trebuie să conștientizeze și să se împace cu faptul că nu are nicio șansă să devină președinte. Singura lui mișcare onorabilă e să se adreseze deputaților comuniști în parte, și, dacă obține două voturi, să-l pună pe Filat în fața adevăratei sale dileme.

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)