Nicolae Negru: Livada de… televiziuni a lui Constantin Tănase

Colegul nostru Constantin Tănase ne propune, în ziarul „Timpul”, să medităm împreună „despre televiziune, dar nu despre o televiziune concretă, ci despre televiziune ca fenomen”, pornind de la îngrijorarea şi deziluziile pe care le trăieşte el după apariţia în RM a două televiziuni de ştiri, Jurnal TV şi Publika.

„Dispariţia umanului”

Tănase observă în politica editorială a televiziunilor în cauză (pe care, scrie el, le-a aşteptat „cu mult interes, dar şi cu multă îngrijorare”) „nişte tendinţe îngrijorătoare, cum ar fi dispariţia umanului din ştiri şi reportaje şi înlocuirea acestuia cu un surogat, cu un uman contrafăcut, simulat şi cu senzaţionalul, de fapt cu un senzaţional, de asemenea, surogat şi simulat, inventat, fiindcă – de unde să iei senzaţional în fiecare seară într-o ţară ca R. Moldova unde senzaţionalul se produce la distanţă de secole?”

Ce poate fi mai grav, mai dramatic, decât lipsa umanului în ştirile despre oameni? Tonalitatea şi conţinutul articolului lui Tănase ne aminteşte de melancoliile doamnei Ranevskaia Liubov Andreevna, din „Livada de vişini”, de Cehov. Se referă Tănase la acel uman imperceptibil a cărui pierdere omul o resimte periodic, cu fiecare pas important pe calea care pentru unii se numeşte „progres”? Să fie vorba cumva despre începutul capitalismului mediatic în RM, după decenii de feudalism comod? Să înţelegem că, după ce ne-am obişnuit decenii la rând cu ştiri doldora de uman, iată că au venit de peste Prut două televiziuni care spală umanul din ştirile moldoveneşti, după cum apele Prutului spală nisipul din digurile de protecţie construite de puterea sovietică?

Din punctul de vedere al lui Constantin Tănase, în ştirile şi reportajele de la Jurnal TV şi Publika „durerile sinistraţilor din lunca Prutului nu mai sunt dureri umane, ci material publicitar, insistenţa cu care se repetă aceleaşi imagini aproape fiziologice şi apocaliptice transformă aceste dureri în material promoţional. Cu cât e mai groaznic şi mai şocant, cu atât e mai bine, pentru că televiziunile de acest gen au un singur Dumnezeu căruia i se închină, numele lui fiind AUDIENŢA, iar audienţa are şi ea la rândul ei un (singur) nume – BANUL.”

Sună impresionant, patetic chiar, doar că nu se dau detalii, iar diavolul, se ştie, se ascunde în detalii. Până la urmă, nu este clar prin ce „umanul” din ştirile Jurnal TV este în scădere faţă de „umanul”, să zicem, din ştirile PRO TV sau ale altor televiziuni. Putem rosti „surogat”, „uman contrafăcut”, „simulat”, putem vorbi şi despre făţărnicie, dar unde lipsesc acestea? Poate numai la ziarul „Timpul” găsim sinceritatea întruchipată?

Începutul capitalismului mediatic

Pe de altă parte, ne-am putea justifica şi chiar lăuda cu faptul că am transmis evenimentul inundaţiilor în direct, că am atenţionat în mod operativ autorităţile, le-am determinat să acţioneze şi, în felul acesta, poate că am salvat şi nişte vieţi, umane şi animale. E mult, e puţin? Datorită nouă, o spunem lăsând modestia la o parte, unii moldoveni au sărit în ajutorul sinistraţilor. Repetarea unor imagini era la fel de firească în acest caz, cum e firească repetarea oricărui alt material în care se face recurs la sentimentul de compasiune şi caritate.

(În istoria „televiziunilor de acest gen”, care transmit evenimentele în timp real, este notoriu rolul pe care l-au jucat relatările CNN în salvarea unui prunc de 18 luni, Jessica McClure, care căzuse, la 14 octombrie 1987, într-o fântână adâncă şi foarte îngustă, din Midland, Texas, SUA. Venind imediat la faţa locului, CNN şi-a făcut un nume transmiţând ştiri în direct, care au avut un impact enorm asupra publicului american, mobilizând autorităţile americane. Unii vor spune că jurnaliştii de la CNN au fost mânaţi de goana după senzaţional, că şi-au promovat postul. Şi vor avea, şi nu vor avea dreptate.)

Linia dintre uman şi audienţă

Jurnalismul evoluează şi, în mod firesc, se adaptează şi „umanul” jurnalistic, care, din punctul nostru de vedere, e sinonim cu etica. Iar problemele etice îşi au începutul nu de azi şi nici măcar de ieri. Balzac, la timpul respectiv, le-a dedicat jurnaliştilor un roman întreg („Iluzii pierdute”), înfăţişându-i pe ziariştii parizieni drept nişte „lei şi pantere”, care, în goană după bani, de dragul carierei, îşi sugrumau fără milă victimele. („Dacă nu citiţi ziare, sunteţi neinformat. Dacă citiţi ziare, sunteţi dezinformat”, ironiza Mark Twain pe aceeaşi temă. „Dacă vă pasă de digestie, sfatul meu bun e să nu vorbiţi la masă despre bolşevism şi medicină. Şi – Doamne fereşte! – nu citiţi până la masă ziare sovietice”, le recomanda pacienţilor săi eroul lui Mihail Bulgakov, medicul Preobrajenski.) În funcţia de „câini de pază” (sau „câini turbaţi”, dacă vreţi ) ai societăţii, jurnaliştii de azi, ca şi cei de ieri („lei şi pantere”), sunt umani în măsura în care respectă normele deontologice. Nici mai mult, nici mai puţin. Restul e „filozofeală”. Umanul nu se plantează ca popuşoiul doar pe un sol anumit.

Ce norme deontologice au fost încălcate de jurnaliştii de la Jurnal TV în perioada inundaţiilor (care mai durează), Tănase nu spune. El recunoaşte că nu e vorba despre „scandaluri inventate de dragul unor modeste puncte de audienţă, lauda de sine fără merite reale, o scară inversată a valorilor, vorbe goale, forme fără fond”, pe care Andreea Marin, citată de el, le observă în programele multor televiziuni bucureştene.

Între uman şi audienţă există cu siguranţă o linie de separare. Dar aceasta nu este de multe ori atât de evidentă. Din punctul nostru de vedere, ziarul „Timpul” nu a fost prea „uman” în reflectarea „cazului Muruianu”, iar Jurnal TV a exagerat un pic în cazul cu picnicul funcţionarilor de la Curtea Constituţională. Doar sunt şi funcţionarii oameni, nu-i aşa? Pe de altă parte, „exagerările” de acest fel au şi o latură benefică. Funcţionarii noştri mai trăiesc cu reflexele sovietice, când nu puteau fi criticaţi decât cu permisiune de la „raikom”, când îşi permiteau să folosească bunul public după bunul lor plac. Jurnaliştii sunt obligaţi să „latre”, pentru a-i obişnui cu o nouă realitate, cu una democratică.

Banalul ca senzaţional?

Sigur, apariţia unor televiziuni de ştiri introduce un disconfort într-o societate unde ştirile se dădeau cu linguriţa. Modul lor de operare diferă de cel al televiziunilor „obişnuite”. În goană permanentă după ştiri, jurnaliştii „scotocesc” prin toate „ungherele” societăţii şi scot la iveală unele lucruri sau deprinderi nu tocmai plăcute. Un prunc înecat la botez, o fetiţă gravidă la 12 ani, o bătrână înşelată şi alungată din propria casă… – sunt doar câteva dintre ştirile „banale” din ultimele zile, pe care Jurnal TV le prezintă ca „surogat senzaţional”. O fi fiind aşa cum spune Tănase, dar acest „banal” te strânge în spate, nu-i aşa?

Nu doar „televiziunile de acest gen” se închină audienţei şi nu doar existenţa lor depinde de bani. Tocmai televiziunile care transmit ştiri din oră în oră fac bani mai puţini, având priză doar la o anumită categorie de telespectatori. Cei care vor bani mai mulţi, trebuie să aleagă alt gen de televiziune. În afară de aceasta, două televiziuni de ştiri sunt prea multe pentru un teritoriu atât de mic, şi numărul „oamenilor de televiziune” prea redus, ca să poată ocupa toate locurile vacante. Aici îi dăm dreptate lui Tănase. Probabil, în scurt timp, una dintre televiziuni va trebui să se reprofileze. Competiţia o va câştiga cea care va începe prima să se orienteze către un public mai larg.

Problema Realităţii TV

Problema Realităţii TV, de care nu „se sătura” la început, apoi l-a dezamăgit pe Tănase, nu ţine de „gen” şi nu este „pur românească”. Nu lipsa umanului o caracterizează, ci poate excesul, faptul că şi-a propus, la un moment dat, să-l demită, cu orice preţ, pe Traian Băsescu. Urmând obsesiv acest scop, s-a transformat, volens-nolens, într-un instrument de propagandă, dezgustător şi neruşinat, dar nu mai dezgustător decât, de exemplu, Moldova 1 de altădată sau NIT de ieri şi de azi. Nu genul televiziunii în cazul dat contează. Şi nici geografia.

E adevărat, Publika TV foloseşte în mod mecanic nişte procedee preluate de la Realitatea TV, deşi îi lipseşte motivaţia care există în cazul lui Sorin Ovidiu Vântu. S-a mai scris, de exemplu, despre modul „inuman”, în care a fost speculat leşinul lui Dorin Chirtoacă. Repetitivitatea fără noimă a unor imagini defavorabile, îngroşarea unor defecte reale (cum ar fi, de exemplu, populismul) ale unor lideri ai Alianţei dau impresia unei campanii de demonizare fără sens a acestora. Acest automatism procedural al editorilor postului dat, raportat la situaţia actuală din RM, se poate solda cu consecinţe deloc democratice, pe care le va plăti societatea noastră în întregime. Modelul Jurnal TV, o spunem cu toată certitudinea, nu este şi nu poate fi al Realităţii TV, şi lucrul acesta îl observă telespectatorii noştri, dacă e să credem mesajelor pe care le primim de la ei. Dacă Tănase nu observă asemenea „nuanţe”, atunci „meditaţia în comun” nu mai are nici un rost.

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)