Nicolae Negru: La aniversarea bătrânului criminal

La 25 decembrie 1991, de Crăciun, Mihail Gorbaciov a semnat decretul de „încetare a activităţii sale în funcţia de preşedinte al URSS”, iar a doua zi, la 26 decembrie 1991, camera superioară a Sovietului Suprem al Uniunii Sovietice, Sovietul Republicilor, a adoptat declaraţia privind încetarea existenţei URSS. 26 decembrie se consideră ziua morţii oficiale a URSS.

La a douăzecea aniversare de la deces, memoria defunctului imperiu pare mai vie ca oricând. În mod paradoxal, manifestările de ataşament devin tot mai puternice pe măsură ce imaginea sa se estompează cu trecerea timpului. A pomeni despre URSS, în contrast cu realităţile de azi, devine o obişnuinţă, aproape un tic pentru mulţi oameni. Încet, dar sigur în conştiinţa tinerilor moldoveni se inoculează ideea că în URSS s-a dus o viaţă de rai, că s-a pierdut o ţară mare, dreaptă şi bună pentru toţi. În istoria orală, în „folclorul” urban şi rural, imaginea URSS e a unui septuagenar generos, caritabil, „umanist”, care a murit cu zile. La întrebarea firească de ce a murit acel bătrân puternic, viguros, de care se temeau toţi duşmanii, se răspunde de obicei că de vină e Gorbaciov, care a trădat, că URSS a fost ucisă de naţionalişti şi imperialişti, de „ŢRU”, care a uneltit în permanenţă împotriva sa.

Istoria orală bate istoria din manuale, eforturile publicistice ocazionale de a vărsa lumină asupra regimului totalitarist nu pot să biruie opinia ce se formează din frânturi de amintiri. Exhibarea nostalgiilor devine un fel de sport într-o societate „înfometată” de optimism, de sentimente pozitive, în căutare de repere clare şi certe. Memoriile despre Gulag, foamete organizată, deportări, cenzură, distrugerea bisericilor şi nimicirea preoţilor, „înnebunirea” disidenţilor etc. nu pot să învingă „folclorul” care trece peste toate aceste „detalii”, căci cine nu are neajunsuri?, se pune imediat întrebarea. Îmi spunea o colegă că bunicul ei, fost deportat, asemăna deportările de ieri cu exodul de azi al moldovenilor în căutare de locuri de muncă. Impactul nostalgiilor pioniereşti sau pensionare pare spectaculos pe fundalul realităţii dezolante de azi. Şi păcatele capitalismului ne fac mai indulgenţi faţă de regimul comunist.

Între timp, Rusia a decis să nu mai permită citirea liberă a istoriei URSS şi le dă din deget celor care îşi permit să se abată de la versiunea istoriografilor de la Kremlin. Zilele trecute, s-a remarcat Ambasadorul Kuzmin, care ne-a indicat cu tupeu reflexiv ce fel de monumente să punem în centrul Chişinăului şi ne-a admonestat pentru faptul că interpretăm deportările drept genocid. Dar ce au fi fost deportările? Nu cumva un fel de turism?

URSS va muri cu adevărat când se va încheia tranziţia şi oamenii vor păşi pe un teren mai solid din punct de vedere material, al asistenţei sociale, când se vor pune la adăpost de „furtunile” financiare şi economice. Fiindcă procesul acesta ar mai putea să mai dureze, fantomele URSS ne vor vizita şi vor pune în primejdie planurile noastre de viitor. Dar nu e nimic de făcut cu ele, decât să schimbăm realitatea.

Ca martor ocular al acelor vremuri, am trăit prăbuşirea Uniunii Sovietice ca pe un miracol, ca pe un dar nesperat, ca pe o anulare în ultima clipă a unui verdict de moarte limbii şi culturii române în RSSM. Şi această percepţie nu se schimbă. A fost un final firesc pentru un septuagenar grav bolnav de la naştere. Nu trebuie să-i atribuim înclinaţii morale, căci morala nu conta pentru el, considerând că scopul scuză toate mijloacele. Făţărnicia devenise o a doua natură a sa. Da, pe măsură ce îmbătrânea, încerca să-şi dea aere de om civilizat, dar reflexele criminale îl trădau din când în când. El se dădea de gol prin răutatea şi cruzimea sa: Cehoslovacia nu a fost singurul exemplu. Chiar în plină perestroika trupele sovietice au ucis demonstranţi în Kazahstan, Georgia, Azerbaidjan, Letonia… Vărsările de sânge pe Nistru ar fi putut fi evitate, dacă ar fi vrut el.

Dar voi unde aţi fost? – le-a răspuns odată Gorbaciov celor care îl acuzau că ar fi distrus Uniunea Sovietică. Unde au fost milioanele de cetăţeni care varsă azi lacrimi după defunct? De ce nu au sărit în apărarea URSS dacă au iubit-o aşa de tare? Fiindcă de fapt nu au iubit-o. Dacă aveai un pic de bun-simţ, era imposibil să iubeşti acel monstru, acel individ pervers, mincinos, perfid, fariseic, ce proclama drept adevăr absolut „materialismul dialectic” şi considera că „baza întregii dezvoltări şi forţa ei motrice este lupta de clasă”. Aparenta uşurinţă şi parcă întâmplătoarea cădere a sa nu trebuie să ne înşele. Pacientul era slăbit de o maladie ereditară, aşa încât o simplă schimbare de regim i-a fost fatală. Unii spun că putea să se salveze ca „pacientul” chinez. Poate da şi poate nu. Nu vom şti niciodată.

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)