Nicolae Negru: Kiril, Putin, Filat şi alţii

Toată lumea crede că Rusia este mare, foarte mare, extraordinar de mare. Cu o suprafaţă de 17 075 200 km pătraţi, ea întrece de aproape două ori celelalte ţări din topul mondial: Canada (9 984 670 km2), SUA (9 826 630 km2) şi China (9 572 419 km2). S-ar părea că, cel puţin, în privinţa întinderii ţării lor, ruşii nu ar trebui să fie nemulţumiţi. Dar conducerea de azi a Rusiei gândeşte altfel.

URSS = Rusia

După ce Patriarhul Rusiei Kiril a pus semnul egalităţii între Rusia şi URSS, exemplul său a fost urmat de premierul Vladimir Putin, care aspiră din nou la scaunul de preşedinte. „Anul acesta marcăm 20 de ani de la prăbuşirea Uniunii Sovietice. Eu prefer cu această ocazie să vorbesc despre prăbuşirea Rusiei istorice”, a spus Kiril. Între URSS şi Rusia Mare nu a fost nicio diferenţă, a declarat peste câteva zile Putin, care şi-a luat angajamentul electoral să reunească teritoriile postsovietice sub o altă denumire – Uniunea Eurasiatică.

URSS ocupa 22 402 200 km2. În aparenţă, imnul Uniunii Sovietice transmitea un alt mesaj decât afirmă Patriarhul şi premierul rus. Primele două rânduri – „Soiuz neruşimîh respublik svobodnîh/ Naveki splotila Velikaia Rus` (Uniune indestructibilă a republicilor libere/ Pe vecie reunite de Marea Rusie”) – sugerau că „Marea Rusie” este o entitate diferită de celelalte „republici surori”. Totuşi, Kiril şi Putin au dreptate. În realitate, Uniunea Sovietică nu era deloc o uniune a „republicilor libere”, ci o nouă formă a Imperiului Rus, care reuşise să adune, cu forţa armelor, către iunie 1941, toate teritoriile pierdute în 1918 şi ceva în plus. Principalul preot al ruşilor şi premierul lor au spus ceea ce nu recunoştea nici în ruptul capului propaganda comunistă: că URSS era un stat unitar rusesc. Celelalte popoare aveau rolul de condiment în supa care se numea „cotropire”, formare a „unei noi comunităţi de oameni” ruşi, numită „popor sovietic”.

„Integrare” în loc de „Uniune”

La 18 noiembrie, preşedinţii Rusiei, Belarusului şi Kazahstanului au semnat declaraţia privind integrarea economică eurasiatică şi acordul de constituire a Comisiei economice eurasiatice – organ suprem al Uniunii Vamale şi al Spaţiului Economic Unic. Scopul final al integrării eurasiatice este crearea Uniunii economice eurasiatice. Dmitri Medvedev insistase ca în titlul declaraţiei să figureze „uniunea economică eurasiatică”, dar Nursultan Nazarbaiev, preşedintele Kazahstanului, s-a împotrivit, spunând că nu e cazul să se grăbească, propunând cuvântul „integrare” în loc de „uniune”. În felul acesta, el a temperat puţin Kremlinul, care îşi făcuse din prezumtiva uniune eurasiatică un căluţ electoral. Acesta e încă un semn rău pentru Putin, dacă nu luăm în seamă refuzul expres al Ucrainei de a adera la proiectul său. Nazarbaiev fiind cel care în 1994 a venit cu ideea unei uniuni eurasiatice, reticenţa lui de acum dovedeşte că lucrurile s-au mai complicat, atât în interior, cât şi în exterior. Între timp, în Kazahstan s-au consolidat nişte forţe care nu sunt de acord cu vasalitatea ţării lor faţă de Rusia, şi Nazarbaiev nu poate să nu ţină cont de ele, după cum nu poate ignora nici faptul că enormele resurse naturale ale Kazahstanului nu pot fi valorificate fără ajutorul Occidentului, care – e adevărat – astăzi se confruntă cu probleme enorme, dar mâine şi-ar putea reveni. Puterea Rusiei se ţine pe preţurile la petrol, dar mâine lucrurile s-ar putea schimba. Graba Moscovei e un indiciu că ea doreşte să profite de conjunctura de azi. De altfel, căderea bruscă a preţului la petrol, după moartea lui Brejnev, i-a fost fatală URSS, care s-a prăbuşit ca un castel de nisip.

Jocul Moscovei la Chişinău

Sunt destule partide care fac jocul Moscovei în RM. Dar e suficient să numim PCRM şi AIE.

Liderul comunist a şi lansat ideea renunţării la UE în favoarea Uniunii Vamale organizate de Rusia, iar liderii AIE, deşi declară că mergem cu „paşi viforoşi” spre Vest, clatină nebuneşte barca RM, ca s-o înece lângă ţărmul Rusiei. Faptul că intenţiile lor sunt contrarii nu schimbă concluziile. Ei au făcut tot ce este posibil şi chiar mult peste posibilităţile lor pentru a compromite integrarea europeană. În mod paradoxal, anume în timpul unei guvernări proeuropene, pentru prima dată de când RM şi-a asumat cursul european, Barometrul opiniei publice, lansat recent, arată că numărul celor care ar opta pentru uniunea vamală moşită de Putin este mai mare decât al celor care ar opta pentru UE. Chiar dacă avem suficiente motive să punem la îndoială exactitatea acestor date, identificată cu egoismul, sminteala şi iresponsabilitatea liderilor Alianţei pentru Integrare Europeană, cu incertitudinea şi instabilitatea „instituţionalizate”, cu „destrăbălarea” şi lipsa de repere etice şi civice ale guvernării actuale, opţiunea europeană nu are cum să nu stârnească dezamăgire.

Deşi Filat şi ceilalţi nu îşi coordonează acţiunile cu Patriarhul sau cu Putin (totuşi, i-am putea reproşa premierului nostru că în timpul vizitei lui Kiril s-a comportat ca un egumen, iar la întâlnirea cu premierul rus s-a linguşit în mod dezgustător), cu siguranţă efectul acestora este similar. Ei „reuşesc” să le trezească moldovenilor nostalgii totalitariste şi astfel încurajează efortul politic expansionist al Bisericii Ortodoxe Ruse şi al Kremlinului. Să ne mai mire faptul că 60 la sută din moldoveni consideră că RM trebuie să fie guvernată de un singur partid?

Am spus „Filat şi ceilalţi”, fiindcă, în ultima vreme, Lupu şi Ghimpu încearcă să prezinte lucrurile în aşa fel ca lumea să-i creadă marginalizaţi, în afara guvernării, nişte îngeri sau nişte porumbei pe care „demonul” Filat îi împiedică să survoleze „întinderile Patriei”.

Opţiunea noastră nu e între alegerea preşedintelui şi alegerile anticipate, cum încearcă să prezinte lucrurile Ghimpu şi Lupu. Opţiunea e între alegerea preşedintelui şi Uniunea Eurasiatică.

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)