Nicolae Negru: Julian Assange, un Robin Hood al secolului XXI

2010 va intra în istorie ca an al WikiLeaks-ului, site care a pus la dispoziţia presei sute de mii de documente secrete şi confidenţiale ce varsă o lumină nouă asupra SUA şi a relaţiilor sale cu lumea. Obţinute pe căi obscure, cea mai mare parte dintre acestea cuprind informaţii privind operaţiunile SUA din Irak şi Afganistan, dar şi corespondenţa diplomaţilor americani cu Departamentul de Stat al SUA.

Opinia publică mondială a obţinut astfel acces la „bucătăria” politicii externe americane şi impresia nu a fost plăcută deloc nici pentru autorii documentelor, nici pentru pentru persoanele ale căror nume figurau în rapoartele trimişilor americani. Caracterizările făcute Angelei Merkel, lui Nicolas Sarcozy, Silvio Berlusconi, Vladimir Putin, Dmitri Medvedev, Recep Tayyip Erdogan, premierul Turciei etc., nu puteau să nu provoace iritare, reacţii supărate, dar faptul în sine a fost benefic ca orice adevăr neplăcut care ajunge să fie spus în faţă.

Alţii la rând

Unii reprezentanţi ai administraţiei americane au explicat scurgerile prin faptul că, după 11 septembrie 2001, accesul la informaţia secretă a fost simplificat, un volum mare de informaţie confidenţială circulând între CIA şi FBI pentru ca aceasta să poată fi pusă la dispoziţia analiştilor implicaţi în lupta împotriva terorismului.

Medvedev, preşedintele Rusiei, unul dintre „protagoniştii” acestor dezvăluiri, a ironizat pe seama SUA că nu ar fi capabilă să-şi păstreze secretele de stat. WikiLeas a răspuns indirect că vor urma şi dezvăluiri care ţin de secretele altor ţări. Şi opinia publică din RM a avut parte de o surpriză neplăcută. Conform unui raport al ambasadorului SUA la Chişinău, după alegerile din 29 iulie 2009, Vladimir Voronin i-ar fi propus lui Marian Lupu 10 milioane de dolari pentru ca acesta să accepte formarea unei coaliţii dintre PD şi PCRM. Deşi ambii au negat aceste informaţii, trebuie să recunoaştem că nu e pentru prima dată când în societate se vorbeşte despre corupţia din politica moldovenească.

Cui prodest?

Fireşte, scurgerile WikiLeaks-ului (Wiki are sensul de „rapid” iar „leak” înseamnă „scurgere”, în engleză) au atras comentarii şi interpretări de tot felul. Opinia cel mai des întâlnită e că în spatele scurgerilor respective stau unele servicii secrete a căror origine poate fi dedusă după vechea formulă „Cui prodest?”, cui foloseşte activitatea acestei organizaţii.

În mod ciudat, americanofobii şi americanofilii ajung, pe diverse căi, la aceeaşi concluzie: în spatele dezvăluirilor WikiLeak-ului stau serviciile americane (uneori – israeliene, pentru că, deocamdată, Israelul nu a fost vizat).

Asta în pofida faptului că are de suferit reputaţia armatei şi a diplomaţiei americane. Ultima apare într-o lumină foarte proastă, jenantă, în rolul de subdiviziune a serviciilor secrete (diplomaţilor cerându-li-se, de exemplu, să obţină datele biometrice ale conducătorilor mai multor ţări) şi Washingtonul se vede nevoit să-şi retragă ambasadorii compromişi de dezvăluirile WikiLeaks-ului. Se spune că, prin intermediul WikiLeaks-ului, prin fluxul de informaţie veridică poate fi strecurată şi informaţie falsă pentru a manipula conducerea unor state şi opinia publică mondială. Ceea ce pare plauzibil, dar nu întotdeauna.

În urma dezvăluirilor WikiLeaks-ului, în SUA a fost arestat un soldat cu acces la documente secrete, acuzat că ar fi transmis imagini video privind un atac al unui elicopter american asupra unor civili în Irak, omorând 16 persoane, inclusiv doi jurnalişti care lucrau pentru agenţia Reuters. E greu de crezut că şi această scurgere a fost autorizată de vreun general sau înalt funcţionar al CIA.

Un fenomen nou

Din punctul nostru de vedere, suntem martorii unui fenomen nou pe care încă nu îl controlează serviciile secrete, deşi e de presupus că vor încerca să o facă. WikiLeaks „deposedează” statele de informaţie de interes public pentru a o reda societăţii, după cum Robin Hood îi deposeda pe bogătaşi de bani pentru a-i împărţi celor săraci. Robin Hood era un iscusit mânuitor al arcului cu săgeţi, în timp ce Julian Assange, fondatorul WikiLeaks-ului, este un iscusit mânuitor al calculatorului. Ca şi Robin Hood, care a evoluat de la banale tâlhării la tâlhării justiţiare, Asssange a evoluat de la un „simplu” hacker la „spargeri” şi decriptări în numele unui ideal. El şi colegii săi sunt cavalerii libertăţii de exprimare, după cum Robin Hood şi tovarăşii săi erau cavalerii unei egalităţi intuitive, „naturale”. Diferenţa e determinată de timp: Robin Hood opera prin păduri, iar Assange operează prin reţeaua Internetului, sprijinit de mii de hackeri care, în felul acesta, pot conferi un sens nobil pasiunii lor reprobabile, blamabile până la apariţia WikiLeaks-ului.

Parafrazându-l pe Victor Hugo, putem spune că astfel ei au găsit idealul care să le justifice crimele. „Victimile” lor, ca şi „victimile” lui Robin Hood, nu trezesc compasiunea noastră. Faptul că, de exemplu, şeful de cabinet al ministrului german de Externe, Helmut Metzner, şi-a dat demisia, după ce a recunoscut că a furnizat informaţii Ambasadei americane despre negocierile confidenţiale de formare a noului cabinet Angela Merkel a părut logic şi nu a putut suscita decât reacţii maliţioase. E adevărat, unii au sărit în apărarea intimităţii diplomatice ca o condiţie a eficienţei muncii diplomaţilor, dar asta e altă vorbă.

Trierea informaţiei

Fenomenul WikiLeaks începe să prolifereze. Zilele trecute şi-a anunţat apariţia site-ul OpenLeaks, fondat de unii disidenţi din grupul lui Assange, şi siteul BalkanLeaks. Totuşi rolul acestui fenomen nu trebuie nici supraestimat, nici subestimat, atâta timp cât WikiLeaks nu este un proiect sinucigaş. Niciun document publicat până acum nu pune în pericol securitatea naţională a SUA. Şi nu o va pune până când organizaţia va fi condusă de un idealist ca Assange. Şi dacă lucrul acesta s-ar întâmpla, SUA dispune, în opinia experţilor, de mijloace de anihilare a WikiLeaks-ului, oriunde şi-ar ascunde Assange calculatoarele. E vorba de mijloace IT pe care americanii evită să le folosească pentru a nu le dezvălui înainte de timp, în beneficiul altor ţări. După cum haiducii secolelor trecute evitau să se confrunte cu armata regulată, „haiducii” erei informaţionale nu vor îndrăzni nici ei să provoace forţele armate. Julian Assange declară că organizaţia sa triază informaţia aşa încât în reţea să nu apară informaţie cu adevărat secretă a cărei publicare ar pune în pericol securitatea unor persoane şi, cu atât mai mult, securitatea unor ţări.

De la arc la Internet

Internetul a fost la început un proiect al Departamentului Apărării SUA. Conceput ca o armă (defensivă), el este folosit ca o armă a informării (parţiale) a cărei eficienţă o va depăşi pe cea a arcului lui Robin Hood în numele altui ideal egalitarist. Totuşi depăşirea nu va fi decisivă, căci statul se va replia foarte curând şi îşi va ascunde mult mai bine secretele. În cazuri contrare, Sherifful de Nottingham (funcţionarul statului) va fi sacrificat. Societăţile moderne vor întâmpina aceste sacrificii cu satisfacţie şi entuziasm, în numele aceluiaşi ideal al informării (parţiale).

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)