Nicolae Negru: Iuşcenko şi „dănţuiala” Rusiei

Cu ocazia inaugurării noului preşedinte ucrainean, merită să ne uităm puţin în urmă la cel care pleacă, Victor Iuşcenko. Din mai multe puncte de vedere, Iuşcenko prezintă un exemplu netipic pentru preşedinţii din fostul spaţiu sovietic. S-a făcut, mai cu seamă în Rusia, mare tam-tam pe marginea eşecului său electoral. Mai toţi politicienii ruşi au considerat de cuviinţă să dea cu piciorul în fostul preşedinte ucrainean. Presa rusă, care, pe parcursul a cinci ani, l-a descris doar în culori negre, zeflemitoare, atribuindu-i toate păcatele posibile şi imposibile, punându-i în cârcă toată vina pentru înrăutăţirea relaţiilor ruso-ucrainene, a trăit mai multe zile de triumf: „monstrul” a fost doborât. Putin şi Medvedev s-au implicat nemijlocit în lupta împotriva lui Iuşcenko, speculând rivalitatea dintre el şi premierul Iulia Timoşenko. Mai cu seamă, după ce preşedintele ucrainean s-a opus trimiterii Flotei Ruse din Sevastopol spre ţărmurile Georgiei, campania împotriva lui Iuşcenko s-a transformat în isterie naţională, cu participarea întregului potenţial mediatic al Rusiei. Şi politicienii ucraineni, trebuie să spunem deschis, nu s-au prea ridicat în apărarea preşedintelui lor. Însă o mare parte din intelectuali a fost de partea lui Iuşcenko.
Pe lângă faptul că nu le stă bine, „dănţuiala” de azi a ruşilor pare cam pripită. Iuşcenko cel nesuferit de ei a fost „doborât” din postul pe care îl ocupa, dar rămâne moştenirea lui care ar putea să dureze mai mult decât vor duşmanii săi.
„Recordul” electoral

Rezultatul de 5%, obţinut de Iuşcenko în primul tur al alegerilor prezidenţiale din Ucraina, este un „record” nu numai în spaţiul postsovietic, dar şi în cel european. Unii l-ar putea considera un ghinionist, dar nu este chiar aşa. Având atâtea pârghii administrative la dispoziţie, el putea cu uşurinţă să îşi asigure o înfrângere „onorabilă”, dacă nu o victorie „convingătoare”, dar a preferat să respecte regulile democraţiei, lăsând electoratul să judece liber. Să ne amintim cu acest prilej despre cazul lui Elţin, care înaintea alegerilor din 1996 avea ratingul la pământ, nu mai ridicat decât al lui Iuşcenko, dar, mobilizând aparatul de stat, televiziunile, administraţiile publice locale, a reuşit să-l învingă pe reprezentantul comuniştilor, Ghennadi Ziuganov. Cu atâţia preşedinţi „longevivi” în jurul său, de la Lukaşenko, la Aliev, Nazarbayev şi tandemul Putin-Medvedev,
Iuşcenko a preferat alte exemple. El a făcut abstracţie de interesul electoral, al său şi al partidului său, gândindu-se la interesul Ucrainei. Democraţia şi valorile europene n-au fost pentru el o frază goală, o regulă de joc pe care o respecţi doar atunci când îţi convine.
Democraţia, în serios
Pare de necrezut, dacă judecăm după realităţile noastre, dar Iuşcenko nu a avut la dispoziţie televiziuni care să înceapă buletinele de ştiri doar cu el, pe care să le pună să-i lustruiască imaginea, pe care să le controleze editorial şi economic. Peisajul presei ucrainene, pluralist, multicolor, se evidenţiază în spaţiul postsovietic, oferind un spaţiu pentru dezbaterea celor mai arzătoare probleme ale societăţii. Datorită mass-media, liderii de la Kiev nu-şi permiteau să se baricadeze în cabinetele lor, fără riscul de a pierde din popularitate, fiind nevoiţi să participe la talk-show-uri şi să răspundă la întrebările jurnaliştilor.
În spatele lui Iuşcenko nu se ascundeau grupuri economice care să se mobilizeze şi să lupte pe viaţă şi pe moarte de teama de a nu-şi pierde afacerile cu venirea altui preşedinte. Deciziile lui Iuşcenko – horribile dictu! – puteau fi contestate în justiţie şi erau contestate, fără a provoca răzbunări şi acţiuni de limitare a independenţei judecătorilor. Vă imaginaţi aşa ceva pe vremea lui Voronin?
Durerea de cap
Marea durere de cap i-a produs-o cea care l-a sprijinit în revoluţia oranj, Iulia Timoşenko, animal politic perfect, cu care nu a putut găsi limbaj comun. Numirea ei în funcţia de preşedinte Iuşcenko a considerat-o printre erorile sale cele mai mari. Din punctul nostru de vedere, el nu a greşit cu nimic: era logic s-o numească pe Timoşenko prim-ministru, în timp ce Ianukovici anunţa că va ghida Ucraina în direcţie opusă. Divergenţele dintre cei doi lideri oranj erau în primul rând de natură filosofică, apoi politică. În timp ce Timoşenko este un politician obişnuit, Iuşcenko este un alt fel de politician. Unii spun că el nu este deloc politician.
Lider spiritual
El s-a comportat mai curând ca un lider spiritual, decât politic. Preocupările lui pentru memoria şi cultura, pentru limba şi identitatea ucraineană au marcat parcursul său politic. De aceea, cu certitudine, Victor Iuşcenko va rămâne în istoria Ucrainei, cât despre Timoşenko încă nu se ştie. Iuşcenko a umplut cu sens fraza predecesorului său, Leonid Kucima, primul care a spus că „Ucraina nu e Rusia”. Iuşcenko nu a fost „pragmatic” şi nu a plătit tribut „realpolitik”-ului, atunci când a insistat, în ciuda presiunilor Gazprom-ului, să aducă la cunoştinţa opiniei publice mondiale genocidul ucrainenilor din 1932-33, Holodomor. El a reabilitat unele figuri emblematice ale ucrainenilor, pe care propaganda sovietică, apoi şi cea rusă îi condamnase pe nedrept la dispreţ şi uitare, cum ar fi Mazepa sau Bandera. Acţiunile lui Iuşcenko au adus un plus de independenţă şi de demnitate Ucrainei. Unii l-ar putea considera un kamikaze politic, dar el, ca creştin, s-a vrut un Moise.
Moştenirea lui Iuşcenko
Efortul său nu s-a pierdut în van, determinându-i pe politicieni să-şi revizuiască mesajele. Până şi rivalul său din 2004, Victor Ianukovici, s-a văzut nevoit să-şi tempereze retorica prorusească şi să accepte integrarea în UE ca obiectiv prioritar pentru partidul său.
Iuşcenko a pierdut alegerile, dar a cucerit sufletul ucrainenilor. Seminţele aruncate de el au prins rădăcini şi vor schimba în continuare chipul Ucrainei. Şi nu numai al Ucrainei. Exemplul ei ar putea fi urmat şi de alte state ex-URSS.
Şi noi, în RM, avem nişte datorii morale de plătit pentru victimele genocidului de după 1944, dar nu am făcut-o până acum, căci nu am avut un lider spiritual, ci doar politicieni.
The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)