Nicolae Negru: Interzicerea PCRM e singura soluţie

În noaptea din 7 spre 8 aprilie 2009, Vladimir Voronin a stat „până dimineaţă” în sediul Guvernului. A mărturisit chiar el acest fapt, la Jurnal TV.

Prin urmare, s-ar putea să fie vreun consilier de-al lui sau al Zinaidei Greceanâi cel care a mânuit camera video, fixând acţiunile banditeşti ale poliţiei în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi în parcul de vizavi. Nici Voronin, nici Greceanâi nu aveau cum să nu audă împuşcăturile şi urletele victimelor lovite cu bestialitate de poliţiştii dezlănţuiţi, acţionând ca o haită. Preşedintele şi premierul RM nu aveau cum să nu-l vadă pe generalul Gumeniţă şi alţi ofiţeri de poliţie lovind cu piciorul în Valeriu Boboc care era mort şi în alţi tineri căzuţi. Crimele s-au produs sub ochii lui Voronin şi prin voinţa lui. Potrivit deputatului Vladimir Ţurcan, ex-ministru de Interne, o operaţiune de acest fel putea fi autorizată doar de ministrul de Interne, Gheorghe Papuc, iar acesta a declarat că nu a făcut nimic fără ştirea lui Vladimir Voronin.

Înalţii complici?

Şi chiar dacă Papuc ar fi acţionat fără să-l întrebe, Voronin este complice, deoarece a văzut şi nu a luat măsuri pentru a stopa „măcelul” şi pentru a-i trage la răspundere pe criminali. Greceanâi, care dă vina azi pe „comandantul suprem”, spunând că „nu a ştiut”, că a aflat despre moartea lui Boboc „din ziare”, este vinovată, la rândul ei, pentru complicitate şi pentru eschivarea criminală de la funcţiile sale. Ea era obligată să ştie ce face poliţia.

Există temei să presupunem că Ion Ţâbuleac, Eugen Ţapu, Maxim Canişev sunt alte victime din acea noapte ale regimului criminal instaurat de clanul PCRM. Marianne Mikko, şefa delegaţiei Parlamentului European, venită în Chişinău după evenimentele din 7 aprilie 2009, vorbea oripilată despre bătăile şi tortura din comisariatele de poliţie. Realitatea însă era cu mult mai gravă: aceste practici sălbatice, proprii regimurilor dictatoriale, au „demarat” în centrul capitalei, sub ochii guvernului şi sub „înaltul patronaj” al preşedintelui Vladimir Voronin.

Glasul conştiinţei

Persoana care l-a informat, acum o jumătate de an, pe primarul Dorin Chirtoacă despre faptul cum a fost ucis Valeriu Boboc este chiar poliţistul reţinut, zilele trecute, acuzat de comiterea crimei respective. A fost un gest cinic din partea lui sau o fi avut mustrări de conştiinţă?

Arestarea persoanei care, se presupune, l-a lovit mortal pe Boboc este o veste bună. E un prim pas. Am putea să credem că justiţia începe să-şi facă datoria, că ne aflăm pe calea cea dreaptă. Să nu ne grăbim însă. A fost arestat ţapul ispăşitor, un executant care şi-a dat frâu liber sentimentului de răzbunare, care nu şi-a putut stăpâni pornirile atavice. S-ar putea ca cel care a dat ordinele, care a autorizat operaţiunea, dar mai cu seamă cei care au încercat să ascundă de ochii opiniei publice faptele abominabile ale poliţiştilor să nu ajungă în instanţă, să scape basma curată. Şi asta nu numai din vina liderilor AIE. Căci nu totul depinde de ei sau, mai precis, nu este în puterea lor să schimbe imediat unele lucruri, oricât ar dori-o.

Mai important, din punctul nostru de vedere, decât numele poliţiştilor criminali este faptul că dezvăluirile făcute în preajma zilei de 7 aprilie au scos la iveală un lanţ de acţiuni şi inacţiuni, de cauze şi efecte, care au determinat tragicul final şi au permis făptuitorilor, direcţi şi indirecţi, ai crimelor să evite justiţia.

Aşteptând „indicaţii”

Dincolo de detaliile concrete, de discuţiile nesfârşite despre care a fost şi care trebuia să fie reacţia în cadrul AIE, despre ce putea şi nu a făcut guvernarea actuală, descoperim că, până acum, niciuna din instituţiile statului nu a funcţionat cum se cuvine: nici procuratura, nici poliţia, nici SIS, dar nici conducerea MAI. Nici până la 29 iulie, nici după 29 iulie. Şi aceasta trebuie să ne preocupe în mod deosebit.

Într-un stat democratic, indiferent de voinţa preşedintelui sau premierului, s-ar fi pus în funcţiune „mecanismul” justiţional, instituţiile responsabile de găsirea şi pedepsirea vinovaţilor. La noi însă aceste instituţii nu funcţionau şi nu funcţionează în regim „autonom”, ele erau şi mai sunt, din inerţie, dependente de factorul politic, de „indicaţiile” celor de la putere.

Deşi a dispus de la bun început de imagini video, procuratura, SIS, Ministerul de Interne nu au întreprins nimic pentru a stabili făptaşii crimelor din acea noapte, ci doar au mimat ancheta, aşa cum guvernarea comunistă mima procedurile democratice. Nu au funcţionat nici Consiliul Superior al Magistraturii, nici Curtea Supremă de Justiţie, care erau şi ele în stare de dependenţă politică.

Schimbarea conducerii în aceste instituţii nu a dat efectele dorite, deoarece personalul vechi este preocupat să facă tot posibilul ca să nu se descopere inacţiunile şi complicitatea lor cu regimul criminal al lui Voronin. Instituţiile nu ştiu de morală. Spre deosebire de poliţistul Perju, ele nu au niciun pic de conştiinţă.

De dragul adevărului, trebuie să spunem că nici presa nu şi-a făcut datoria. Imaginile care au ajuns la Mihai Ghimpu trebuia să le găsească jurnaliştii mai întâi.

Lupu nu putea fi votat

Revoluţia tinerilor a fost o revoluţie fără program, o revoltă, un strigăt de nemulţumire. Ei au reuşit să schimbe puterea, dar nu şi instituţiile, nu şi mentalitatea funcţionarilor. Boicotul acestora este o problemă reală. Faptul că SIS a nimicit unele documente privind evenimentele din 7 aprilie 2009, iar Reşetnicov nu este anchetat, ci participă la dispute televizate e o dovadă în plus. Cu Voronin le era mai uşor, fiindcă e mult mai simplu să funcţionezi răspunzând indicaţiilor decât să-ţi asumi responsabilitatea confruntării cu problemele reale. Acum unii dintre ei aşteaptă „indicaţii” de la liderii AIE, iar alţii aşteaptă… alegeri anticipate.

De aceea, Papuc, Zubic, Gumeniţă ş.a. au fost chemaţi la procuratură ca „martori”. Puşcăria plânge după Voronin cu Greceanâi, dar nu le spune nimeni aceasta. Ei nu aveau cum să-l voteze pe Marian Lupu preşedinte, ei nu l-ar fi votat pe nimeni, fiindcă vor să revină cât mai repede la putere, pentru a şterge urmele crimelor din noaptea dinspre 7 spre 8 aprilie 2009. Iată de ce comuniştii se bat ca turbaţi pentru alegeri anticipate. Asta e singura lor salvare. Alegerile din 29 iulie ne vor părea o simplă „repetiţie” faţă de cele care ne aşteaptă la începutul anului viitor.

Singura soluţie

Dezvăluirile făcute de Ghimpu confirmă ceea ce s-a spus nu o singură dată: că în RM fusese instituit un regim poliţienesc, dictatorial, criminal. PCRM reprezintă „aripa politică” a acestui regim, care profita de democraţie, demonstrând dispreţ faţă de valorile democraţiei, drepturile şi libertăţile omului. AIE nu poate face să funcţioneze instituţiile statului fără a înlocui funcţionarii complice, procomunişti, ignorând Codul Muncii. Dar poate iniţia procedura de interzicere a partidului pentru care lucrează aceştia. PCRM trebuie interzis ca partid care a substituit democraţia cu un regim autoritarist. Este soluţia optimă, este singura soluţie pentru instituirea unui stat de drept.