Nicolae Negru: Întâlnirea de la Iaşi: câtă înţelegere, atâta unire

Reacţia comuniştilor şi a altor politicieni proruşi în legătură cu şedinţa comună a guvernelor României şi RM la Iaşi a dat impresia unei isterii jucate, teatrale. Ei strigau şi răcneau ca apucaţi, dar nu aduceau vreun argument de ce anume fac panică, în ce constă „umilinţa”, pericolul real pentru suveranitatea şi independenţa RM. Nu aduceau, fiindcă nu au argumente. Cu siguranţă, dacă guvernul RM se întâlnea într-o şedinţă similară cu guvernul ucrainean sau cu cel rus, puţini ar fi remarcat evenimentul.

O practică obişnuită

Este o practică a guvernelor ţărilor europene, şi nu numai să se întâlnească din când în când pentru a discuta problemele ce se adună în relaţiile bilaterale. Există şi o încărcătură simbolică, nu mai puţin importantă, cât se poate de nobilă a unor asemenea întâlniri: despărţirea de perioada unor neînţelegeri, a unor rivalităţi de ordin istoric, schimbarea „paradigmei”, a naturii relaţiilor dintre statele respective. O asemenea interpretare putem da şedinţelor comune ale guvernelor român şi ungar sau român şi bulgar, german şi francez, german şi israelian ş.a. De exemplu, cu o lună în urmă, la 6 februarie 2012, s-a întrunit a 14-ea şedinţă comună a cabinetelor francez şi german, care se ţine anual. Au participat nouă miniştri francezi şi opt miniştri germani. S-a vorbit despre „aprofundarea cooperării franco-germane în toate domeniile”, în special despre „convergenţa fiscală”. Probabil, nici semnificaţia întâlnirii comune a guvernelor german şi israelian nu mai are nevoie de explicaţii. La 31 ianuarie 2011 a avut loc, la Ierusalim, o a treia şedinţă de acest fel. La 27 iulie 2010, la Sofia s-a organizat prima şedinţă comună a cabinetelor bulgar şi grec, în cadrul căreia s-a decis să fie instituţionalizată această formă de relaţii interstatale, constituindu-se un Consiliu de Cooperare de Nivel Înalt Bulgaro-Grec. Ar însemna aceasta că Bulgaria şi Grecia au de gând să se unească? Nici vorbă, accentul se pune pe îndelungata relaţie de prietenie ce leagă aceste ţări.

State vecine ca oarecare altele?

Aşa că, din punct de vedere formal, evenimentul de la Iaşi nu poate fi atacat, chiar dacă unii au făcut-o din ignoranţă, probabil. E cazul jurnalistului Ernest Vardanian, care a afirmat, înainte de întâlnire, că e vorba despre o acţiune ce nu se înscrie în practica europeană şi că, astfel, este pusă în pericol suveranitatea RM şi „demnitatea noastră naţională”. Ca să vezi! La fel de ineptă şi aberantă a fost declaraţia liderului socialiştilor, Igor Dodon: că nu e momentul potrivit pentru o asemenea şedinţă, având în vedere că la 2 martie s-au împlinit 20 de ani de la izbucnirea războiului de pe Nistru. Ce are una cu alta? Răneşte cumva acest eveniment sentimentele celor căzuţi în război? S-a luptat atunci pentru menţinerea cortinei de fier de pe Prut? Dacă da (nu excludem acest fapt), atunci nu le putem ajuta cu nimic acestor oameni nenorociţi. Ei sunt victime ale unui regim defunct şi trebuie trataţi ca atare. Dodon ne cere de fapt să ne „infectăm” şi noi de românofobia lor. Este absurd. Dacă se pretinde că RM şi România trebuie să se comporte ca două state vecine oarecare, de ce se reacţionează atât de violent împotriva normalizării relaţiilor dintre ele?

O anumită „prudenţă”

O anumită „prudenţă” în ce priveşte identitatea comună şi relaţiile cu România ne este recomandată chiar şi de unii prieteni occidentali, care tresar la orice frază spusă la Bucureşti cu referire la RM. Ei consideră că nu trebuie să afişăm identitatea românească sau cel puţin să o facem cât mai discret, să ne ţinem cât mai departe de România, pentru a nu-i tulbura pe transnistreni. De parcă aceştia ar fi nişte imbecili care nu-şi dau seama că noi, românii şi moldovenii, vorbim aceeaşi limbă şi suntem acelaşi popor.

Am putea presupune că scoaterea sârmei ghimpate de pe Prut nu i-a entuziasmat prea tare pe aceşti prieteni, ei atribuindu-i rolul de simbol al independenţei „veşnice” a RM, văzând un avantaj în problemele noastre identitare – moştenire a ignoranţei, a reflexelor provinciale, a peste 40 de ani de spălare pe creier, de propagandă antiromânească. Le-ar plăcea să rămânem aşa, încremeniţi în proiectul sovietic, crezând că astfel vor rezolva, în sfârşit, problema transnistreană. În spatele unor asemenea „raţionamente” se ascund interese geopolitice, nu neapărat proruse, dar de care profită Rusia. Ea ştie prea bine că războiul nu a fost generat de revenirea la alfabetul latin, la limba română, dar îi convine ca această idee să migreze din capetele moldovenilor în capetele occidentalilor.

Să nu ne ascundem după deget

Pe de altă parte, nu trebuie să ne ascundem după deget: şedinţa comună a guvernelor României şi RM are în mod inevitabil şi semnificaţia de care se tem comuniştii. Prin natura sa, întâlnirea de la Iaşi apropie reunirea, chiar dacă nu se urmăreşte anume acest scop.

Câtă înţelegere, atâta unire. În unire se va transforma orice vor „produce” în comun guvernele noastre, aşa cum regele Midas transforma în aur orice atingea cu mâna.

Dacă vor fi realizate, deciziile luate la Iaşi vor contribui la integrarea ambelor state româneşti, îi vor apropia pe românii de pe ambele maluri ale Prutului mai mult decât declaraţiile oricărui Consiliu al Unirii. Fără interconectarea reţelelor energetice, fără construcţia de noi poduri, fără proiecte culturale şi educaţionale comune, fără un spaţiu informaţional comun şi o liberă circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi capitalurilor dintre ambele maluri ale Prutului, reunirea nu se poate face, oricât s-ar mărşălui pe străzile Chişinăului sau Bălţiului şi s-ar clama: „Basarabia, pământ românesc!”. Fireşte, acţiunile festive, simbolice îşi au rostul lor. Dar nu în locul faptelor concrete, cum sunt cele anunţate la Iaşi.

 

 

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)