Nicolae Negru // În apărarea Rusiei

Nu este greu de ghicit că, de fapt, nu de dragul comunismului este contestată cu atâta furie hotărârea de condamnare a comunismului şi de interzicere a simbolicii comuniste. În decizia de joia trecută a Parlamentului, coloana imperială vede un atac la adresa Rusiei, căci ea se face vinovată de exportarea comunismului în RSSM. În apărarea Rusiei au sărit ca fripţi numeroşi politicieni şi jurnalişti, „formatori de opinie”, considerând că, lovindu-se în comunism, se loveşte în patria lor. Fiindcă le lipsesc argumentele, apărătorii simbolicii comuniste atacă persoana lui Ghimpu, biografia deputaţilor care au votat hotărârea respectivă a parlamentului, şi mai puţin ideea în sine.

Tertipuri, tertipuri…

Alte tertipuri la care recurg avocaţii comunismului includ trimiteri la „realizările” regimului, la faptul că, începând cu perioada brejnevistă, poporul a trăit fericit, de parcă regimul nazist în Germania nu a avut realizări economice şi sociale şi nu s-a bucurat de sprijinul „maselor”. (Volkswagenul şi autoband-urile sunt primele care ne vin în minte cu acest prilej.) Se mai încearcă să se acrediteze ideea că victimele omeneşti sunt o consecinţă „normală” a oricărui regim sau că comunismul este o ideologie, o doctrină, ca oricare alta, iar doctrinele nu pot fi interzise, altfel suprimăm libertatea de exprimare. Însă prin votul parlamentului din 12 iulie a fost interzisă nu doctrina comunistă, aceasta a fost doar condamnată, ci folosirea simbolicii comuniste (secera şi ciocanul) în scopuri politice şi de propagandă, după cum prin alte părţi ale lumii a fost interzisă svastica. E vorba despre o acţiune de morală, compensatorie, în primul rând pentru victimele regimului comunist, dar şi pentru sănătatea morală a societăţii.

Răul comunist şi nazist

E adevărat, pe lângă faptul că atitudinea faţă de acest fel de interdicţii nu este univocă, există şi unele probleme în ce priveşte asigurarea respectării lor; în unele cazuri de conflict, CEDO s-a pronunţat în favoarea libertăţii de exprimare, de aceea e necesar ca fraza „în scopuri politice şi de propagandă” să fie explicată cu maximă precizie. Cei care consideră că „secera şi ciocanul” simbolizează victoria în lupta cu „fiara nazistă” nu sunt lipsiţi de acest drept, dar nu îl vor folosi în scopuri electorale, directe sau indirecte. Rămâne ca parlamentul să introducă schimbările necesare în legislaţie. Însă faptul că un criminal l-a doborât pe altul nu înseamnă că trebuie să uităm crimele „câştigătorului”. În proclamaţia Casei Albe, din 18 iulie 2008, intitulată „Captive nations week” (Săptămâna popoarelor captive”), semnată de preşedintele american Georges Bush, se vorbeşte, printre altele, de „răul comunismului sovietic şi al fascismului nazist”, învins în secolul XX. MID-ul Rusiei a reacţionat pe 26 iulie 2008, spunând că, egalând răul fascismului nazist cu comunismul sovietic, Bush îi ofensează pe veteranii celui de-al Doilea Război Mondial, inclusiv pe veteranii americani. Dar nu e vorba despre o ofensă, ci despre un adevăr.

URSS cu mănuşi

Comunismul este o doctrină criminală, care justifică ura între oameni şi violenţa, vărsările de sânge în numele unei idei. De ce îi condamnăm pe teroriştii care i-au luat ostatici pe elevii unei şcoli din Beslan, de exemplu, dar nu îi condamnăm pe teroriştii care au luat ostatică populaţia unui imperiu, pentru a realiza nişte idei expuse în Manifestul Partidului Comunist? Cei care protestează împotriva condamnării comunismului sovietic calcă pe osemintele milioanelor de victime. Da, de la un timp, după moartea lui Stalin, Uniunea Sovietică şi-a pus mănuşi, ca să nu i se vadă petele de sânge de pe mâini, dar esenţa a rămas aceeaşi. E suficient să ne amintim de Ungaria, 1956, Cehia, 1968, Afganistan, 1979, Alma-Ata, 1986… În RSSM, în 1986, inginerul Gheorghe David era arestat de KGB şi plasat în ospiciul din Dnepropetrovsk pentru că i-a scris lui Gorbaciov o scrisoare în care vorbea despre ocuparea Basarabiei, limba română şi necesitatea de a reveni la alfabetul latin.

Fireşte, cu trecerea timpului, „teroristul” a mai îmbătrânit, s-a ramolit, şi-a dat obştescul sfârşit în final, şi poate chiar să pară simpatic pentru unii moldoveni (sindromul Stockholm se numeşte ataşamentul faţă de propriul torţionar), dar aceasta nu-i anulează crimele, care, se ştie, nu sunt prescriptibile.

Efectul secundar

În corul de voci contestatare nu puteau să lipsească nici membrii şi simpatizanţii PCRM care acuză că, prin această hotărâre de parlament, partidele AIE ar dori să distrugă cea mai mare formaţiune politică din RM. Nu putem nega un asemenea scop, dar ca efect secundar. Însă despre condamnarea regimului comunist din RSSM se vorbeşte de peste 20 de ani, odată cu perestroika şi glasnost’. Şi ideea vine de la intelectualitatea rusă în primul rând. Unele voci răzleţe de condamnare a comunismului în Rusia se aud şi azi, inclusiv venind din partea Patriarhiei Moscovei, care consideră că procesul început în anii ’90 trebuie dus la bun sfârşit prin comemorarea victimelor represiunilor, renunţarea la simbolica sovietică de pe clădirile publice, eliminarea monumentelor unor lideri sângeroşi din pieţele centrale ale oraşelor ruse şi înmormântarea lui Lenin.

Urmează legea lustraţiei?

Decizia de joi a parlamentului se cere explicată, ca cetăţenii moldoveni să nu cadă pradă isteriei presei ruse. Şi acesta e un proces de durată. Are dreptate Vitalie Ciobanu care scrie că actul condamnării comunismului este doar un prim pas, formal, în direcţia corectă. Trebuie să urmeze rapid desecretizarea tuturor arhivelor şi adoptarea Legii Lustraţiei care să-i elimine de pe scena politică pe foştii înalţi demnitari comunişti, pe responsabilii de represiuni şi pe informatorii KGB. Vitalie Ciobanu mai propune, în „Adevărul”, fondarea unui „Muzeu al Totalitarismului – ca o carte de învăţătură pentru tineri”, şi care să fie „o mărturie zdrobitoare despre Răul pe care l-am învins”. Subscriem acestei idei.

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)