Nicolae Negru: Împărţirea Republicii Moldova

Declaraţia deputatului ucrainean Oleh Bilorus că Ianukovici şi Medvedev s-ar fi înţeles în secret să împartă Republica Moldova nu este lipsită de sens cum ar părea la prima vedere. Conform presei ucrainene, care l-a citat pe Bilorus, Transnistria ar urma să devină parte a Ucrainei, iar R.Moldova ar reveni în sfera de influenţă a Rusiei. Lucrul acesta însă este posibil numai cu condiţia ca Ianukovici să fi fost ales preşedinte pe vecie, iar Chişinăul să ţină atât de mult la Transnistria încât să renunţe benevol la integrarea europeană de dragul ei. Altfel, Ucraina şi-ar putea lua Transnistria, iar Rusia să rămână cu… coada şopârlei.

Probabil, fiindcă aceste condiţii nu sunt întrunite deocamdată, Rusia şi Ucraina nu se grăbesc să recunoască Transnistria, ca să nu accelereze desprinderea RM de spaţiul postsovietic, să nu o împingă spre reunificarea cu România. Dacă şi există o înţelegere secretă dintre preşedinţii ucrainean şi rus, aceasta nu poate fi realizată în viitorul apropiat fără riscul de a pierde definitiv RM.

Ceea ce au fixat Medvedev şi Ianukovici în declaraţia lor privind reglementarea transnistreană se înscrie în strategia mai veche de menţinere a RM în orbita influenţei ruse: trupele ruseşti rămân pe teritoriul RM până la aplanarea conflictului dintre Chişinău şi Tiraspol, aşa cum de altfel s-a hotărât la întâlnirea din 18 martie 2009 dintre Medvedev, Voronin şi Smirnov. Acum, numai Moscova decide încheierea conflictului. Lui Voronin trebuie să-i „mulţumim” pentru această cedare pe care a făcut-o în ajunul alegerilor parlamentare, în schimbul sprijinului electoral din partea Kremlinului.

Informaţia de până la întâlnirea dintre Ianukovici şi Medvedev privind posibila ridicare a aşa-zisei blocade economice a Transnistriei (e vorba de fapt despre obligativitatea prezenţei ştampilei vamale a RM pe exporturile transnistrene, în corespundere cu normele comerţului internaţional) nu s-a adeverit din acelaşi motiv (presa ucraineană a scris că UE i-ar fi cerut Kievului explicaţii în legătură cu astfel de intenţii, determinându-l să respecte angajamentele asumate prin acordul din martie 2006 cu Chişinăul). Pe lângă faptul că ar fi provocat sentimente antiruseşti şi antiucraineşti, un asemenea gest duşmănos, în contradicţie cu declaraţiile de respectare a integrităţii teritoriale şi a suveranităţii RM, ar fi lovit direct în şansele electorale ale formaţiunilor politice proruseşti, ale PCRM în primul rând.

Asta nu înseamnă că Moscova şi Kievul nu pot reveni la ideea recunoaşterii independenţei economice a Transnistriei (acesta este de fapt sensul ridicării aşa-zisei blocade) după alegeri, în funcţie de rezultatele acestora, ca mijloc nou de presiune asupra politicienilor care vor accede la guvernare. De aceea, AIE trebuie să ia în calcul o asemenea perspectivă.

Fiindcă veni vorba, reacţia premierului Filat în legătură cu documentul semnat la Kiev ni s-a părut formulată cu suficientă claritate şi demnitate, dar incompletă. Anunţând disponibilitatea de a relua „imediat” negocierile constructive în formatul 5+2, Guvernul RM s-a pronunţat „pentru transformarea forţelor pacificatoare actuale într-o misiune civilă, multinaţională de menţinere a păcii” şi a cerut „retragerea completă a muniţiilor şi a contingentului militar rus de pe teritoriul RM”. Suntem de acord cu Vlad Lupan că era necesară şi referirea la faptul că Moscova şi Kievul pun Transnistria pe acelaşi cântar cu RM, chemând la negocieri „între două părţi egale” şi că se amestecă în afacerile noastre interne, atunci când se referă la necesitatea unor garanţii speciale pentru Transnistria şi la neutralitatea RM.

Pe de altă parte, pretenţiile belicoase ale unor politicieni care, altă dată au procedat altfel decât îi recomandă astăzi actualei guvernări, trebuie luate în seamă doar ca model de comportament politicianist, inconsecvent, impulsiv şi iresponsabil.

Declaraţia ruso-ucraineană confirmă că Rusia nu-şi poate permite să-i atribuie Transnistriei un alt rol, decât cel de „coadă”, cu care să manipuleze Chişinăul. În acest sens, există o coincidenţă de interese cu Kievul actual, care nu poate vedea cu ochi buni o apropiere a RM de UE şi România în special. Astfel se explică probabil semnarea declaraţiei despre „rolul stabilizator” al forţelor de pacificare ruse, în pofida faptului că menţinerea armatei ruse în Transnistria subminează securitatea Ucrainei. Indirect, prin conţinutul declaraţiei în problema transnistreană, Ianukovici renunţă la integrarea europeană şi devine instrument al politicii ruseşti, slăbind mult poziţiile RM în negocierile transnistrene. OSCE, dependent de Rusia, rămâne singurul aliat al Chişinăului la masa de negocieri.

Acum ne putem aştepta nu numai la revizuirea acordului cu RM în privinţa exporturilor transnistrene, dar şi la susţinerea eforturilor Rusiei de a-şi impune proiectul de federalizare a RM, pentru a-i asigura Moscovei (prin intermediul Tiraspolului) dreptul de veto asupra politicii moldoveneşti, nu numai externe, ci şi interne. Pericolul revenirii la planul lui Kozak e şi mai mare, în condiţiile în care Washingtonul este dispus, după cum afirmă David Kramer, fost ajunct al secretarului de stat al SUA, să folosească RM şi Georgia drept monedă de schimb în relaţiile sale cu Rusia.

Moscova va încerca, probabil, să „vândă” ideea federalizării şi unor partide de pe scena politică moldovenească, în schimbul acordării de sprijin electoral. Să sperăm că dl Lupu, care este acum curtat de ruşi, nu va muşca momeala federalizării, după cum a procedat Voronin înainte de alegerile din 5 aprilie 2009. Vicepremierul Victor Osipov a lăsat într-un moment să se înţeleagă că actuala guvernare are o atitudine diferită faţă de documentul semnat de Voronin împreună cu Smirnov, dar nu a venit ulterior cu precizările necesare. Chişinăul nu a dezavuat până acum, cu voce tare, angajamentul din 18 martie 2009, prin care a permis de facto aflarea trupelor ruse pe teritoriul RM oricât va dori Rusia. Din această cauză, nici Bruxelles nu poate să ia o atitudine tranşantă faţă de declaraţia lui Ianukovici şi Medvedev. 

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)