Nicolae Negru: I-a scris Grîzlov, din Havana, SMS-uri lui Lupu?

Trebuie să spunem lucrurilor pe nume: Marian Lupu şi-a cam şifonat imaginea după vizita sa surprinzătoare la Moscova.

Deşi serviciul de presă informa că preşedintele Parlamentului pleacă într-o vizită de lucru, el a discutat doar cu Boris Grîzlov, preşedintele Dumei Ruse, nu a avut alte întâlniri. Cel puţin, aşa susţine ambasadorul Andrei Neguţă în interviul acordat reporterului Kommersant.md. Discuţia cu Grîzlov nu a durat decât 50 de minunte. Spicherul rus nici măcar nu a ieşit să-şi conducă „musafirul”, iar pe site-ul Dumei nu a apărut nicio informaţie despre vizita lui Marian Lupu, spre deosebire de cea a aşa-zisului preşedinte al Sovietului Suprem de la Tiraspol, cu care dl Grîzlov a fost mult mai amabil, tratându-l ca pe un omolog al său.

Se adeveresc presupunerile că dl Lupu a mers la Moscova ca să se justifice, să obţină iertarea pentru că a dezamăgit-o, pentru că nu i-a îndreptăţit aşteptările, făcând alianţă cu PLDM şi PL. Dar Grîzlov nu l-a „iertat”.

Întors „cu coada între vine” la Chişinău, umilit, dl Lupu l-a ofensat la rândul său pe Ghimpu, spunând că a mers la Moscova pentru a „încălzi atmosfera”, pentru a restabili „relaţiile existente anterior” la nivel parlamentar care „s-au răcit” pe parcursul anilor 2009–2010. La întrebarea firească ce rost ar avea această vizită de „încălzire a relaţiilor”, dacă Mihai Ghimpu va reveni în curând funcţia de spicher, dl Lupu a spus că „şi la Moscova sunt persoane inteligente care înţeleg că imaginea ţării nu o crează o singură persoană”. Atunci de ce nu s-au găsit aceste persoane inteligente până acum, în perioada anilor 2009–2010?

Din punctul nostru de vedere, dl Lupu plăteşte pentru lipsa de corectitudine şi sinceritate, pentru ambiguitatea comportamentului. El a mers prea departe în jocul cu PCRM, şi, chiar dacă nu a făcut promisiuni directe, Moscova a fost în drept să interpreteze iniţierea negocierilor şi desfăşurarea acestora până la final ca pe un consimţământ. După ce a fost semnat acordul de constituire a alianţei cu PLDM şi PL, Narîşkin, Grîzlov şi ceilalţi implicaţi în afacerile din RM s-au simţit înşelaţi, duşi de nas într-un mod cinic. Şi nu fără temei. Kremlinul accepta să fie traşi pe sfoară Filat şi Ghimpu, împreună cu Occidentul, dar nu şi el. Faptul în sine putea fi considerat drept un gest grosolan, drept o sfidare la adresa Rusiei.

În mod normal, liderul PD trebuia să stabilească mai întâi cu cine face alianţă, cu care dintre partide obţine o mai mare coincidenţă de „valori şi principii”, apoi să purceadă la negocieri detaliate.

Ca să-şi justifice strategia fariseică, perfidă, PD a inventat o deplină coincidenţă de „valori şi principii” între o eventuală alianţă PD-PCRM, pe de o parte, şi PD-PLDM-PL, pe de altă parte. Doar că nimeni nu a fost atât de naiv să creadă aşa ceva. Cu atât mai mult, nu a crezut Moscova. Atunci când Lupu afirma că oriunde ar fi înclinat PD nimic nu s-ar fi schimbat în ce priveşte orientarea RM, politica ei internă şi externă, spusele sale erau întâmpinate cu zâmbete ironice, ca pe o năstruşnicie, o glumă nereuşită. Crezând că în felul acesta Lupu duce de nas partidele liberale, Kremlinul aştepta vestea cea mare, care însă nu venea. Alarmat, îl suna pe Lupu, dar acesta nu răspundea. Boris Grîzlov, preşedintele Dumei Ruse, care a semnat, din partea partidului de guvernământ „Edinnaia Rossia” un acord de parteneriat cu PD în persoana lui Marian Lupu telefona tocmai de la Havana (trimitea şi SMS-uri?), dar liderul PD păstra tăcerea. De altfel, semnând acordul respectiv, dl Lupu îşi asuma nişte angajamente morale care nu trebuiau neapărat fixate pe hârtie. Semnătura îl obliga să aibă telefonul deschis în relaţia cu Grîzlov.

Există nişte convenienţe pe care trebuie să le respecte un politician. El nu se poate comporta ca un cartofor şi nici măcar ca un comerciant. Valorile şi principiile trebuie respectate măcar de formă, dacă nu sincer. De pe atunci i s-a atras atenţia lui Marian Lupu că se joacă cu focul. Acum încearcă să dreagă busuiocul, dar e târziu. Şi mai grav e că are de suferit nu numai imaginea sa. În persoana lui Lupu, la Moscova a fost umilită Republica Moldova.

Există o similitudine între refuzul lui Voronin de a semna Memorandumul Kozak şi refuzul lui Lupu de a nu face alianţă cu PCRM. Şi în primul şi în al doilea caz, implicarea Moscovei a fost prea personală, prea emoţională, aşa încât nu e de mirare că s-a simţit trădată. Dar e şi vina lui Voronin şi Lupu că au întins prea mult coarda. Comentând memorandumul Kozak, Lupu spunea că un politician profesionist nu ar fi trebuit să nimerească în situaţia lui Voronin. Este adevărat. Dar e la fel de adevărat că un politician profesionist nu ar fi trebuit să nimerească în situaţia lui Lupu de a nu putea răspunde la telefoane, de a se simţi incomod.

Diferenţa între cazul lui Voronin şi a lui Lupu e că primul pare să fi fost sincer în intenţia de a semna memorandumul Kozak, în timp ce al doilea pare făţarnic. Şi dacă liderul PCRM a putut da vina pe presiunea Occidentului şi i-au fost acceptate scuzele, liderul PD nu poate blama Occidentul cu acelaşi succes (deşi nu este exclusă o intervenţie de la Bruxelles). De aceea, nu trebuie să ia exemplul lui Voronin încercând să capete iertarea Moscovei prin gesturi servile, prin disponibilitatea de a alerga la Moscova în orice clipă, pentru orice fleac, punând la bătaie interesul şi demnitatea naţională. De dragul partidului şi al clanului său, Voronin a semnat în martie 2009, înainte de alegerile parlamentare din 5 aprilie, la Barviha, o declaraţie comună prin care accepta aflarea trupelor ruse pe teritoriul RM. Nu este exclus că înverşunarea cu care PCRM se opune alegerii lui Lupu în funcţia de preşedinte să fie încurajată de Kremlin, dar aceasta, ca orice problemă personală, nu poate servi drept scuză pentru umilirea RM.

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)