Nicolae Negru: Gusturile liderilor AIE sau viaţa după plecarea lui Joe Biden


La o săptămână de la vizita vicepreşedintelui american Biden, moldovenii par să fie în aşteptarea „miracolului” promis de Filat. Deocamdată însă nu se vede nicio schimbare spre bine.

E adevărat că nici spre rău, ceea ce, trebuie să recunoaştem, este un semn bun. În general, dacă nu ar fi fost discursul emotiv, neobişnuit de cald, din scuarul Operei, vizita lui Joe Biden ar fi lăsat puţine urme în viaţa politică din RM. Niciun document semnat, nicio promisiune nouă, nicio declaraţie ieșită din comun. Presa s-a concentrat pe aspectele ceremoniale, protocolare, pe măsurile aproape maniacale de securitate, creându-ne senzaţia că asistăm mai curând la un eveniment monden decât politic: familia vicepreşedintelui american Biden în ospeţie la familia premierului Filat şi relaţiile înduioşătoare ce s-au legat între aceste cupluri. De partea sa, dl Filat a făcut tot posibilul ca noi să ne pătrundem de importanţa istorică a vizitei, dar a fost atât de egoist, egocentric, încât mai mult ne-a alarmat decât ne-a încurajat, rostind mereu „eu, eu”, fără să fi pomenit măcar o dată despre „Alianţa pentru Integrare Europeană”.

Linişte neobişnuită

Biden a plecat şi liderii AIE nu se pot întruni pentru a pune la punct legea bugetului pentru anul în curs. Din cauza unor neînţelegeri, au de suferit pensionarii şi alte categorii de populaţie care depind de bugetul de stat. Filat, Lupu şi Ghimpu nu au cum simţi că pentru mulţi oameni 130 de lei este o sumă importantă, hotărâtoare. Totuşi faptul că timp de o săptămână ei nu s-au certat şi nu s-au atacat unii pe alţii e deja neobişnuit. După încheierea vizitei lui Biden, Filat şi Lupu au participat împreună la o emisiune de la Moldova 1, fiind prezent şi „cel mai moldovean dintre americani”, ambasadorul SUA Asif Chaudhri. Asta ar sugera că între liderii AIE a fost încheiat un armistiţiu.

Dependenţa de factorul extern

Să spunem lucrurilor pe şleau: până acum liderii noştri nu au demonstrat că sunt suficient de deştepţi pentru a-şi da seama că, luptând unul cu altul, îşi sapă propria groapă. Partea şi mai proastă a acestor interminabile certuri e că moldovenii îşi pierd completamente speranţele în puterile proprii şi devin total dependenţi de factorul extern. De aceea, l-au întâmpinat cu atâta pasiune pe Biden. În opinia mea, dacă ar fi fost mai puţine bariere, doritorii de a-l asculta pe vicepreşedintele american ar fi umplut Piaţa Marii Adunări Naţionale. Biden le-a spus o poveste frumoasă, și s-a văzut că moldovenii sunt dornici de povești frumoase despre ei înșiși.

Efectul moldovenesc

Există un reflex în acest sens, căci RSSM a fost un fel de Lake Wobegon al URSS. (Lake Wobegon este o localitate ficţională creată de jurnalistul american Garrison Keillor, pentru a descrie tendinţa multor oameni de a-şi supraestima propriile capacităţi şi realizări, trăind senzaţia unei superiorităţi iluzorii. În Lake Wobegon „toate femeile sunt puternice, toţi bărbaţii sunt simpatici şi toţi copiii sunt capabili, cu un IQ peste media” americană.) Deşi nu era un tărâm ficţional, propaganda comunistă a creat în RSSM o realitate ficţională, cu denumirea „livadă a Uniunii”. Moldovenii au ajuns să creadă că în RSSM trăiau cei mai harnici, cei mai primitori, cei mai modeşti, cei mai veseli şi optimişti oameni din întreaga URSS (care, la rândul ei, era „cea mai democratică ţară din lume” etc.).

 

După 1991, aceste baloane propagandistice au început să se spargă repede, unul după altul. La lumina statisticii și sondajelor internaționale de azi, în RM trăiesc cei mai săraci, cei mai beţivi, cei mai corupţi, mai depravaţi şi cei mai puţin inteligenţi oameni. „Infirmitatea” moldovenilor s-a relevat lumii întregi în 2001, când în RM, ca nicăieri în alt stat din spaţiul postsovietic, au revenit, în mod democratic, comuniştii la putere. Atunci s-a văzut că moldovenii sunt un popor specific, credul, uşor de manipulat. De atunci porneşte opinia despre vulnerabilitatea moldovenilor, despre nostalgia şi propensiunea lor către trecut, în detrimentul propriului viitor. Putem vorbi chiar despre un „efect moldovenesc” sau „efectul Republica Moldova”, contrariu „efectului Lake Wobegon”, care descrie tendința mai multor oameni de a-și subestima propriile capacități.

Evenimentele din 7 aprilie 2009 au determinat o schimbare de optică asupra RM, dar nu se ştie pe cât timp. De atunci, moldovenii, mai cu seamă tinerii, au început să creadă în forțele proprii. „Povestea de succes” a lui Biden este de asemenea inspirată de 7 aprilie, și poate să devină realitate numai dacă va crede în ea majoritatea moldovenilor. Iar aceasta depinde de Filat, Lupu și Ghimpu, care par să nu înțeleagă că lucrurile mari nu se fac decât pe principii solide.

Toți au dreptate

Lui Filat i se reproșează și pe drept cuvânt că, deși se declară liberal-democrat, îl imită în comportament pe Voronin (și Putin), muştruluindu-i pe miniştri, „afişându-se” cu orice prilej, mai ceva ca o vedetă provincială. De ce trebuia să spună în public că micşorarea preţului la pașapoarte biometrice este praf în ochi? Ar fi fost suficient să-i propună ministrului Pavel Filip să prezinte niște măsuri la nivel guvernamental. Mimetismul autoritarist (ca să nu-i spunem comunist) al premierului nu are cum să aducă pace în Alianță și nici în propriul partid. El nu s-a putut stăpâni să nu-l „pună la punct” pe prim-vicepreşedintele PLDM și ministrul Justiției Alexandru Tănase, care făcuse o declarație nu tocmai reușită cu privire la dosarul „7 aprilie”. (Tănase i-a răspuns iritat pe blogul său, apoi şi-a retras textul.)

La rândul său, Filat are dreptate să privească cu suspiciune dependența lui Marian Lupu de Vlad Plahotniuc. În cazul Moldtelecom, dar și în cel al bugetului pe 2011, politica economică a lui Valeriu Lazăr nu miroase a principii, ci a interese obscure. În aceste condiții, alegerea lui Marian Lupu în funcția de președinte al RM nu are cum suscita entuziasm. Și Mihai Ghimpu pare să calce pe principii, dând frâu liber resentimentelor, atunci când se solidarizează cu Marian Lupu împotriva lui Filat, iar obsesia liderului PL pentru schimbarea imediată a Constituției sau pentru depășirea crizei politice prin trucuri legislative e de-a dreptul stupidă. El devine ridicol cu „așii” săi din „buzunar”.

Ca un celebru personaj dintr-un roman de Hortenzia Papadat Bengescu, liderii noștri par să nu aibă principii, ci „gusturi”. Iar de gustibus, se știe, non est disputandum. De aceea, disputele lor par fără sens, ca între muţi şi surzi.

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)