Nicolae Negru: Eu pentru cine votez? (1)

Revista „Semn” mi-a solicitat un articol pentru numărul dedicat alegerilor din noiembrie. Interesul unei publicaţii literare elitiste pentru o temă electorală ar necesita, prin alte părţi, nişte explicaţii. Nu şi la noi, unde întrebarea sacramentală „Eu pentru cine votez?” are conotaţii nu numai politice, ci şi geopolitice, geoculturale. Încărcătura dramatică a unui simplu scrutin electoral este imensă, mai cu seamă în mediul intelectual, pentru că diferenţele de viziune între polii politici nu sunt pur şi simplu opuse, ci antagonice, incompatibile, care nu se pot întâlni, cum se întâmplă deseori pe scenele politice occidentale.

O singură încercare de acest fel i-a costat mult pe cei care au sfidat regula, deşi o excepţie, se spune, confirmă regula respectivă.

Acum fiecare partid vine cu „vuvuzela” lui electorală. Unele din acestea sună destul de armonios, dar mai e până la adevărata „muzică”. Şi atunci pentru cine votăm?

Aflat pe frontul de la Mărăşeşti, în componenţa armatei ruse, în iulie 1917, Alexei Mateevici scria, cu gândul la soarta basarabenilor, următoarele rânduri: „Să ştiţi: de nu veţi ridica/ Din sânul vostru un proroc,/ În voi viaţa va seca,/ Zadarnic soarta veţi ruga,/ Căci scoşi veţi fi atunci din joc…” („Basarabenilor”).

Starea de spirit a multor basarabeni pare similară celei de atunci şi dacă şi-ar fi scris poezia în zilele noastre, Mateevici ar fi schimbat doar limbajul. Lipsa unor lideri cu viziuni care se pot ridica deasupra intereselor conjuncturale, înguste, care pot vedea lucrurile în complexitatea lor, a fost resimţită pe tot parcursul a douăzeci de ani de tranziţie interminabilă. Avem politicieni şi lideri de partid, dar nu avem lideri naţionali, care să aibă curajul, dar şi înţelepciunea să ne spună lucruri adevărate, să nu ne mintă pentru a ne câştiga voturile.

Nu de economişti, nu de manageri, nu de jurişti sau de medici ducem lipsă în politică (deşi ar fi stupid să negăm rolul lor important), ci de persoane care să poată diagnostica starea întregului organism social, propunând şi tratamentul respectiv. Funcţia unui prim-ministru nu coincide cu suma funcţiilor miniştrilor săi.

Dacă printre mulţimea de lideri de partide măcar unul sau doi par să aibă statură de lider naţional, avem deja un reper. Contează, fireşte, pe cine a adunat în jurul său, şi relaţiile din echipă, şi, fireşte, obiectivele şi calea spre acestea.

În linii generale, toate doctrinele politice pot fi reduse la două-trei. Partidele de stânga rezervă statului un rol mai important decât partidele de dreapta, liberale, care mizează în primul rând pe iniţiativa privată, pe descătuşarea individului. În RM avem nevoie şi de perfecţionarea rolului statului, dar şi de crearea unor condiţii optime pentru iniţiativa individuală. În societăţile democratice evoluate, pendulul preferinţelor electorale oscilează în permanenţă, când mai repede, când mai încet, de la dreapta la stânga şi viceversa. Important este să evoluăm într-un cadru democratic, transparent.

Deşi vom evita să acordăm credit electoral unor lideri dogmatici, inflexibili, incapabili să se replieze la schimbările de situaţie, aceasta nu înseamnă că doctrinele nu contează. Partidele care se bazează pe teorii şi practici verificate prin alte părţi, care întreţin legături cu partidele înrudite din punct de vedere doctrinar din alte ţări europene, sunt în avantaj faţă de cele care sunt fondate după alte principii decât cele doctrinare. PCRM, care are la bază o doctrină eşuată, de care s-au dezis comuniştii înşişi (renunţând la lupta de clasă, revoluţie şi dictatura proletariatului, la proprietatea obştească asupra mijloacelor de producţie) este o formaţiune conjuncturistă ca un vas fără busolă, fără o rută bine determinată, lăsat în voia curenţilor oceanici.

Pentru liderii PCRM, contează mai puţin unde va ajunge RM decât ca ei să rămână la putere. De aceea, aceştia pot opta într-o zi pentru CSI, altă zi pentru UE, apoi iarăşi pentru CSI. În virtutea unor tradiţii moştenite de la PCUS, comuniştii încearcă să se dea drept profeţi, dar sunt falşi. Ei nu ne pot duce decât în trecut, speculând nostalgiile şi reflexele noastre, tânga legată de un stat care „gândeşte şi ia decizii” în locul nostru. Dacă dorim să ieşim din impas, să ne mişcăm spre viitor, trebuie să alegem un alt „ghid”.

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)