Nicolae Negru: Efectul Şevciuk şi efectul ucrainean

În timp ce Karel de Gucht, comisarul european pentru comerţ, ne propune un termen record de semnare a acordului de liber schimb aprofundat şi comprehensiv între RM şi UE, până la summitul Parteneriatului Estic (sfârşitul lui septembrie 2013), pe „frontul de est” se produc mişcări mai puţin spectaculoase, dar, posibil, cu bătaie la fel de lungă.

Teama de reîntregire

În primul rând, proaspătul lider separatist de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, confirmă că la Moscova există „anumite cercuri” dispuse să încurajeze concesiile şi apropierea Tiraspolului de Chişinău, pentru a stopa „procesul de reunificare a R. Moldova cu România”. Din punctul său de vedere, acest calcul este greşit, deoarece „şi administraţia de la Bucureşti, şi cea de la Chişinău acţionează în prezent de pe poziţiile unionismului camuflat, iar Moldova deja este ancorată serios în sfera de influenţă a României”. Orice ar crede Şevciuk, nu el va decide aplicarea acestui scenariu. Şi la Kiev, care s-a deşteptat în ultimele luni, se aud voci care consideră că integrarea alegătorilor transnistreni în spaţiul electoral al RM va schimba raportul de forţe de pe scena politică în folosul partidei „stataliste”. Aşa că intenţiile ruse şi ucrainene ar putea să coincidă pe un anumit segment.  

Să ne întâlnim în Eurasia

Şevciuk însă sugerează o altă cale. Într-un interviu el afirmă că trebuie să se profite de faptul că o parte a populaţiei de pe malul drept al Nistrului este dezamăgită de integrarea europeană, preferând relaţiile cu Rusia şi „uniunea eurasiatică”. El vorbeşte despre o „atracţie” a unei părţi a societăţii moldoveneşti spre Est şi despre posibilitatea, în viitor, a unei eventuale „uniuni economice” a celor două maluri ale Nistrului „în cadrul proiectului de integrare în Uniunea vamală”. Cu alte cuvinte, el se pronunţă pentru status quo, propunând Moscovei să „lucreze” cu RM în aşa fel încât populaţia acesteia să se simtă atrasă mai puternic de Est, decât de Vest, lăsând Tiraspolul să-şi caute în continuare de „independenţa” sa.

Status quo

Deşi se arată mult mai deschis în relaţiile cu Chişinăul, pledând pentru înlăturarea a tot felul de bariere de-a lungul Nistrului, care împiedică circulaţia şi legăturile de tot felul între malul stâng şi malul drept, el se situează de facto pe poziţiile lui Smirnov în ce priveşte statutul şi viitorul raioanelor transnistrene. De menţionat însă că înlăturarea barierelor sus-menţionate comportă cedări mult mai mari din partea Chişinăului decât a Tiraspolului, care nu cedează mai nimic. E vorba de fapt ca RM să se dezică în mod oficial de controlul asupra teritoriului transnistrean, după ce a pierdut controlul real asupra acestuia. De exemplu, reluarea transportului feroviar este concepută la Tiraspol ca o renunţare oficială a Chişinăului la segmentul transnistrean al căii ferate, acaparate de separatişti. Retragerea Chişinăului de pe poziţia anului 2006, când a fost instituită, în acord cu ucrainenii, condiţia înregistrării de către autorităţile RM a exporturilor transnistrene, e o altă concesie pe care trebuie să o plătim în schimbul unor promisiuni vagi de „prietenie şi bună vecinătate”.

De dragul relaţiilor interumane

Ni se propune să tratăm Transnistria ca un stat separat, de dragul relaţiilor interumane. Ceea ce în sine nu e rău, dacă privim lucrurile cu detaşare, făcând abstracţie de scopul reintegrării. Dacă însă mai urmărim acest obiectiv, atunci riscăm să fim consideraţi nişte proşti care dau vrabia din mână pe cioara promisiunilor şi speranţelor din par. De altfel, în felicitarea sa către Şevciuk, cu prilejul intrării acestuia în funcţie, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, nu a mai repetat formula pe care o preluase de la omologul său moldovean, Iurie Leancă, privind reglementarea transnistreană „în limitele integrităţii teritoriale” a RM şi „statutul special” al regiunii transnistrene în cadrul RM.

„Succese” de coordonare

La întâlnirea de la Dublin, s-a obţinut un „anumit progres în ceea ce priveşte coordonarea aspectelor ce ţin de gestionarea negocierilor în formatul 5+2, urmând ca discuţiile să continue pe parcursul următoarei runde”. În mod paradoxal, nimeni nu a avut şi nu are aşteptări mari de la negocierile formale, în schimb se pune mare preţ pe întâlnirile neformale între Filat şi Şevciuk, sub patronajul ucrainean. Dar şi acestea ar putea să fie zădărnicite, deoarece proaspătul „prezident” simte deja lipsa unui „omolog” la Chişinău. Ca şi în perioada lui Smirnov, Tiraspolul este interesat mai mult de activitatea grupurilor comune de experţi care să elaboreze măsuri de consolidare a încrederii decât să negocieze vreun statut cu Chişinăul. Încredere pe contul suveranităţii RM, fără nicio garanţie din partea separatiştilor. Ei nu fac niciun pas înapoi în ce priveşte trupele ruse de „pacificare”.

Motanul Vaska

În esenţă, după 20 de ani, nimic nu pare să se fi schimbat pe „frontul transnistrean”. Ca motanul Vaska, dintr-o fabulă de Krîlov, Moscova îşi caută de treabă şi nu reacţionează la pretenţiile noastre asupra raioanelor de peste Nistru. Deşi Chişinăul s-a pronunţat împotriva deschiderii secţiilor de vot pentru alegerile prezidenţiale din Rusia „în localităţile care nu se află sub controlul autorităţilor constituţionale” ale RM, Moscova a scuipat şi de data aceasta pe sentimentele moldovenilor.

Ideea unei schimbări

Şi totuşi, în aer pluteşte ideea unei schimbări. E, poate, un rezultat al efectului Şevciuk, întărit şi de implicarea Germaniei în procesul reglementării transnistrene. O fi fiind poate la mijloc şi efectul „trezirii” neaşteptate a Ucrainei, care a făcut nişte mişcări pe cont propriu, şi care e capabilă să schimbe radical nu numai unghiul de vedere asupra regiunii, dar şi modul în care transnistrenii se percep pe ei înşişi? Trebuie să avem răbdare, să nu ne grăbim să luăm drept primăvară un simplu dezgheţ.

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)