Nicolae Negru: Dodon, cât frunză și iarbă

Comentariul din numărul trecut al JURNALULUI în care vorbeam despre faptul că unele publicaţii de „orientare naţională” s-au pus în serviciul comuniştilor, făcând reclamă secerii şi ciocanului, a generat reacţii bolnăvicioase, făţarnice, din partea celor care s-au simţit cu musca pe căciulă.

Nu am prezentat decât punctul meu personal de vedere, nu am fost împuternicit în cazul dat de niciun trust sau vreun alt grup de persoane, cum s-a insinuat. Nu judec pe nimeni, dar consider că este monstruos, în contradicţie cu normele morale să faci reclamă simbolurilor comuniste, oricât de generos ar plăti ei pentru aceasta. Să deplângi milioanele de victime ale regimului comunist, să te opui revenirii comuniştilor la putere şi, în acelaşi timp, să iei bani de la ei pentru a le spăla imaginea, pentru a-l „umaniza” pe unul dintre ei, mi se pare o nesimţire sau un gest inconştient. Este cel puţin un semn de inconsecvenţă să faci apel la memoria istorică, să vorbeşti despre anul 1812, şi, în acelaşi timp, să onorezi simbolurile ocupanţilor, care au sfâşiat Moldova. Comuniştii nu pot fi trataţi ca oricare alt partid şi pentru faptul că timp de opt ani ei au demonstrat că nu sunt democraţi, că profită de democraţie pentru a o suprima. 7 aprilie i-a oprit.

****

De la un timp, dl Valeriu Lazăr pare să joace rolul unui clovn, care apare în pauze pentru a-i imita pe artiștii ieșiți din arenă. Dacă în „pauza” de Crăciun el a apărut cu morgă de economist principal ca să anunțe că nu va admite abateri de la principiile economiei de piață ale lui Colbert, insistând asupra majorării tarifelor Moldtelecom, în „pauza” electorală el a încercat să capteze din nou atenția publicului, venind cu declarația că nu are de gând să plafoneze salariile exorbitante ale directorilor întreprinderilor de stat, după cum i-a cerut primul ministru. Numerele sale ar putea fi intitulate „Lazăr, apărătorul bogaților”.

Astfel economistul principal al RM a mai făcut un deserviciu partidului său, dar și Alianței în general. El a greșit de trei ori spunând aceasta. În primul rând e un moment nepotrivit, e înainte de alegeri, și nu e bine să transmiți alegătorilor că nu-ți pasă de faptul că unii primesc salarii exorbitante, iar alții abia o duc de azi pe mâine. Asta cu atât mai mult, cu cât Lazăr reprezintă un partid social-democrat, adept al statului providențial, care se implică activ în dirijarea economiei și are grijă de păturile vulnerabile. Nu e lipsit de importanță nici detaliul că declarația în cauză poate fi văzută ca un gest sfidător al unui reprezentant al alianței de guvernare în raport cu primul ministru. Nu era cazul ca dl Lazăr să-și afișeze în mod atât de demonstrativ dezacordul. Comportamentul său produce o impresie penibilă și pentru că nimeni nu crede în independența și principialitatea sa, văzându-l ca un „instrument” al altcuiva. Mai cu seamă după cazul Moldtelecom, când Lazăr insista asupra majorării tarifelor, el s-a ales cu reputația de personaj care reprezintă niște interese obscure.

Salariile „nesimțite” sunt o problemă, măcar și prin faptul că e vorba despre niște întreprinderi de stat monopoliste. Neimplicarea ministrului Economiei înseamnă liber pentru unii directori să-și satisfacă poftele nemăsurate pe contul cetățenilor, umflând tarifele și prețurile.

****

Pe de altă parte, premierul Vlad Filat trebuie să facă efortul de a accepta inițiativa lui Lupu, susținută de Ghimpu, convocând, înainte de alegeri, ședința AIE, pentru a transmite astfel un mesaj de coeziune și stabilitate către alegători. Poate chiar ar fi cazul să facă un apel comun către cetățenii RM, în care să le spună că neparticiparea la alegeri sau votarea comuniștilor va însemna o încurajare a acestora în intențiile de declanșare a alegerilor anticipate. Măcar în ceasul al doisprezecelea liderii AIE trebuie să demonstreze că pot să-și stăpânească instinctele autodistructive, că nu și-au pierdut rațiunea și bunul-simț. Doar azi se mai poate face acest lucru.
PD, la rândul său, trebuie să o retragă pe Valentina Buliga. Ca să nu se facă de râs.

****
Cât privește alegerile din Chișinău… Vă recomand să citiți, alăturat, opinia publicistului tiraspolean Roman Konopliov, care consideră că persoane ca Dodon sunt cât frunză și iarbă în spațiul postsovietic. Dodon a demonstrat, de altfel, în postul de ministru al Economiei, că poate fi o marionetă, că nu are caracter și că este coruptibil. Chirtoacă se află la polul opus, este un primar deosebit, printre puținii care nu s-au lăsat corupţi. El nu-i cedează lui Dodon nici ca profesionist. Cine va fi ales depinde doar de chișinăueni.

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)