Nicolae Negru: De ce ziarele de „orientare naţională” fac reclamă secerii şi ciocanul?

La începutul lunii mai, senatorul american John Ensign s-a văzut nevoit să-şi dea demisia, în urma unei dezvăluiri că ar fi avut o relaţie extraconjugală cu soţia unui prieten de familie, care îi fusese şi asistent loial. Comisia de Etică a Senatului SUA a investigat dacă nu cumva Ensing a încercat să cumpere tăcerea soţului înşelat, abuzând de funcţia sa.

Chipul moral al politicianului

Chiar dacă nu demisiona, senatorul avea puţine şanse de realegere în 2012, reputaţia sa de om religios, conservativ fiind compromisă. Marea majoritate a americanilor pot accepta, conform sondajelor, divorţul, dar nu şi adulterul, cu minciuna care îl însoţeşte. Organizaţii neguvernamentale, ca să nu mai vorbim de presă, monitorizează atent comportamentul „reprezentanţilor poporului”. Una dintre ele, care s-a ocupat şi de cazul lui Ensign, este CREW – Citizens for Responsability and Ethics in Washington, a cărei misiune e să-i determine pe guvernanţi, indiferent de afilierea lor, „să acţioneze cu onestitate şi integritate şi să merite încrederea publicului”.

Spre deosebire de moldoveni, pentru americani contează nu numai „orientarea” ideologică sau „platforma doctrinară”, ci şi chipul moral al politicianului, cât de onest, sincer şi principial este el, cum votează într-un caz sau altul.

În Europa e la fel

Şi în Europa, şi în alte părţi ale lumii au loc demiteri, din motive pe care majoritatea moldovenilor le-ar considera banale, minore şi nici nu le-ar lua în seamă. Iată câteva exemple, selectate de hotnews.ro: În 2004, ministrul de Interne al Marii Britanii, David Blunkett, a demisionat în urma acuzaţiilor că ar fi profitat de funcţia sa ca să grăbească obţinerea unei vize pentru bona angajată de fosta sa iubită. În 2005, Henriette Kjaer, ministrul danez pentru familie şi consumatori, s-a retras din funcţie pentru că partenerul său nu plătise ratele la mobila cumpărată de ei. În 2007, ministrul suedez al Comerţului, Maria Borelius, şi ministrul suedez al Culturii, Cecilia Stego Chilo, si-au prezentat demisia la câteva zile după numire. Borelius – pentru că a angajat „la negru” o bonă pentru copiii săi, iar Chilo – pentru că nu plătise taxa TV (circa 13 euro pe lună) în ultimii 16 ani. În 2009, Yoshitada Konoike, un ministru adjunct din cabinetul premierului japonez Taro Aso, a demisionat după ce s-a aflat din presă că a călătorit cu abonamentul gratuit de tren oferit de guvern pentru a-şi vizita amanta. În februarie 2011, ministrul francez de Externe, Michele Alliot-Marie, şi-a dat demisia după ce presa a scris despre ea că a mers de două ori gratis cu un avion aparţinând unui apropiat al fostului preşedinte tunisian Ben Ali. În martie 2011, ministrul german al Apărării, Karl-Theodor zu Guttenberg, a demisionat în urma acuzaţiilor de plagiat la scrierea tezei sale de doctorat,

Etica succesului economic

De ce occidentalii, japonezii se despart fără regret de politicienii şi administratorii care au călcat strâmb, oricât de profesionişti s-ar arăta aceştia? Logica este simplă şi sănătoasă: un deputat, un şef, un administrator cu probleme morale, coruptibil, mincinos, care poate abuza de funcţia sa este un pericol mai mare pentru societate. A trece peste acţiunile neetice ale unei persoane sus-puse de dragul profesionismului său este nu numai imoral, dar, în ultima instanţă, şi dăunător din punct de vedere al eficienţei. Profesionismul fără etică este distructiv. S-a demonstrat: etica este factorul primordial care asigură dezvoltarea, succesul economic al unei societăți. Etica a fost avantajul societăţilor avansate faţă de cele rămase în urmă.

La noi arestarea directorului FMI Dominique Strauss-Kahn, învinuit că ar fi agresat sexual o menajeră de hotel, nu ar fi fost posibilă. Calităţile sale profesionale şi prestigiul FMI i-ar fi servit drept scut. Ne mai domină, din perioada sovietică, un fel de cult al funcţiei, când „nacealnicul” se situa în afara judecăţii „omeneşti”, el fiind răspunzător doar în faţa partidului.

Noua generaţie – salvatoarea naţiei

Noua generaţie ar trebui să schimbe lucrurile în acest sens. Etica trebuie repusă la locul ei. Alegerile ne oferă această posibilitate. În Occident, o persoană ca Dodon, cu moralitate relativă, şmecher, mincinos, conformist, hoţ, nu ar avea nici o şansă. El ar fi fost eliminat din start pentru faptul că, fiind în postul de ministru al Economiei, ne asigura că criza mondială ne-a ocolit. Şi mai grav ar fi fost judecat faptul că numele său este legat de privatizarea frauduloasă a Hotelului Naţional şi a Hotelului Codru, că a luat timp de un an salariu nemeritat de la Institutul de Economie (bani pe care a fost nevoit să-i întoarcă ulterior, după ce Curtea de Conturi a descoperit frauda), că şi-a început campania electorală necorect, afişând panouri finanţate de nu se ştie cine. O persoană obişnuită să mintă, să bage mâna în buzunarul statului nici nu ar fi îndrăznit să candideze. S-ar considera o sfidare la adresa societăţii, o ignorare crasă a bunelor moravuri. Unui funcţionar care a minţit, care a băgat mâna în buzunarul statului nu i se poate oferi posibilitatea să facă lucrul acesta a doua oară.

Ruşinea naţională

Orice s-ar spune, nu poate să existe semn de egalitate între Dorin Chirtoacă, un „om de caracter”, după cum l-a numit Spiridon Vangheli, onest, incoruptibil, care a demonstrat voinţă de înnoire, şi Igor Dodon, mincinos şi conjuncturist, care nu se jenează să folosească simbolurile regimului criminal comunist, căruia i se creează „pe loc gol” o imagine de bun manager, de „pragmatic”. (De ce unele ziare independente sau de „orientare naţională”, cu excepţia „JURNALULUI de Chişinău”, „Ziarului de Gardă”, „Literaturii şi Artei”, publică aceste simboluri în paginile lor e o întrebare retorică. E clar pentru toată lumea de ce: pentru bani. La bani se rezumă „valorile şi principiile” noastre. E curios dacă ele ar fi publicat pentru bani şi simbolurile naziste.)

În timp ce Chirtoacă, în condiţii financiare extrem de dificile, a reuşit să menţină capitala şi serviciile comunale pe linia de plutire, Dodon „făcea şcoală” de demagogie şi lustruire a realităţii în stil comunist. Faptul că preferinţele electorale s-au polarizat, conform sondajelor, în jurul acestor doi candidaţi trebuie privit ca o ruşine naţională, pe care doar generaţia tânără o mai poate spăla.

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)