Nicolae Negru: De ce Tkaciuk loveşte în Voronin

Zvonurile despre cearta dintre Voronin şi fostul său consilier Mark Tkaciuk par să aibă o bază reală. O confirmare indirectă a acestui fapt o prezintă apariţia pe paginile unui site (ava.md) a unui articol critic la adresa liderului PCRM, semnat de Serghei Erlih, declarat discipol şi prieten al lui Mark Tkaciuk.

Nu e vorba despre o critică ocazională, superficială. Erlih loveşte necruţător în esenţa regimului instaurat de Voronin, considerând că „greşelile grosolane, comise de preşedintele-comunist, s-au soldat cu consecinţe grave” pentru RM. Nu Ghimpu, Filat, Urechean şi Lupu l-au învins pe Voronin. Voronin a fost învins de el însuşi, scrie prietenul lui Tkaciuk. E pentru prima dată când din anturajul fostului consilier prezidenţial se aruncă cu pietre în liderul PCRM.

Iată câteva din principalele idei expuse în acest articol:

Provenienţa de nomenclaturist sovietic a determinat comportamentul lui Voronin, el construind o verticală a puterii de tip sovietic. Principiul de bază al politicii sale de cadre era devotamentul personal. Autorul cunoaşte „o listă de persoane onorabile, care s-au arătat incapabile să cumuleze devotamentul faţă de statalitatea moldovenească şi devotamentul personal faţă de ţarul moldovenesc”. Aceşti oameni au fost excluşi de Voronin de la putere, fapt care nu a contribuit la sporirea profesionalismului „guvernului comunist de profesionişti”.

Deşi este un leninist fidel, în chestiunile politicii de cadre Voronin s-a manifestat ca antipod al lui Lenin, ca birocrat din perioada brejnevistă, temându-se să concureze cu persoane mai strălucite ca el, selectând doar persoane care nu puteau să-l umbrească. „Impozantul” Marian Lupu, care putea să aducă multe voturi, a fost marginalizat tocmai din acest motiv, şi preferată insipida Zinaida Greceanâi doar pentru că nu atenta la statutul lui Voronin în cadrul partidului.

Deoarece nu aveau şanse să ajungă preşedinţi, excepţie făceau, „fireşte”, doar rusofonii, printre care erau profesionişti „remarcabili”. (Aluzie la Tkaciuk?) În mare parte datorită eforturilor lor au fost realizate programele reuşite ale celor opt ani de guvernare comunistă, crede autorul. Se vede că reflexele „fratelui mai mare” îşi mai spun cuvântul în acest caz.

Cât priveşte reprezentanţii „etniei titulare”, aceştia nu puteau să fie mai „vizibili” decât Voronin. Tendinţa lui de a-şi asigura regimul de putere personală a dus în mare măsură la pătrunderea în vârful ierarhiei de stat a unui „material uman necalitativ”. Aceşti oameni nu posedau nici calităţi altruiste, nici gândire de stat. Mulţi dintre ei nu erau pregătiţi din punct de vedere profesional, ca să-şi exercite obligaţiile de serviciu. Drept exemplu Erlih îl aduce pe fostul ministru de Externe, Andrei Stratan, care posedă doar rusa şi româna. Şi asta în ţara poligloţilor înnăscuţi, scrie autorul. Nu ştiu prin ce l-a sedus pe Voronin, dar multele eşecuri ale politicii externe voroniene sunt încă o dovadă a ineficienţei puterii de stat, construite după principiul devotamentului personal şi intrigilor interne.

În acest fel, mulţimea de neprofesionişti devotaţi lui Voronin crea un mediu favorabil pentru corupţie, scrie autorul cu trimitere la privatizarea hotelului Naţional de către o firmă estoniană necunoscută, care propusese cea mai mică sumă de cumpărare a pachetului majoritar de acţiuni. (Privatizarea a fost semnată de ministrul Economiei, Igor Dodon, după demiterea din funcţie a lui Valeriu Lazăr, care s-a împotrivit acestei operaţiuni.)

Punând în aplicare „principiul birocratic antic” – divide et impera, liderul PCRM canaliza ambiţiile subordonaţilor săi pe orizontală, rezervându-şi rolul de arbitru în conflictele dintre grupările concurente şi, astfel, apărându-şi cu succes tronul de pretendenţii din rândurile tovarăşilor de partid.

Autorul consideră că Voronin a făcut multe lucruri bune, însă setea lui de putere este cauza principală a catastrofei naţionale, pe care o trăieşte RM astăzi. „Rămâne doar să te miri în ce măsură ambiţiile de putere pot să-l lipsească pe un om înţelept de simţul realităţii.” Erlih consideră că PCRM are nevoie de un rebranding, iar pentru aceasta Voronin trebuie să părăsească postul de lider până la alegerile anticipate. Argumentele celor care spun contrariul nu rezistă deloc. Ratingul lui Voronin se datorează în primul rând PCRM-ului, nu lui Voronin, care, spre deosebire de Lupu, trage partidul în jos. Conform sondajului CIVIS din 24 aprilie – 15 mai pentru PCRM sunt dispuşi să voteze 29,5% din alegători, în timp ce pentru Voronin personal – doar 25,1%. Iar pentru PD – sunt dispuşi să voteze doar 9,1%, în timp ce Lupu ar atrage 20,4% din alegători.

PCRM ezită să se modernizeze deoarece în cadrul partidului există forţe care nu sunt interesate ca organizaţia lor să se înnoiască radical. E vorba despre un grup destul de mare, numit de autor „planctonul de partid”, format din membrii şi deputaţii în vârstă, care îşi dau seama că fără vechiul conducător sunt condamnaţi să iasă la pensie. Dar şi unii tineri comunişti nu sunt pregătiţi să iasă din umbra lui Voronin, preferând să se ascundă în spatele lui. Întârzierea, ezitarea în faţa modernizării este soră cu moartea, scrie Erlih.

De remarcat în acest articol două momente: insistenţa cu care este promovată ideea plecării lui Voronin înainte de alegerile parlamentare, pentru ca PCRM să poată concura în alegerile prezidenţiale, şi referirea la Stratan, ca la un exemplar negativ, care, din întâmplare, l-a sfidat cândva pe Tkaciuk. Nu putem să nu fim de acord că PCRM nu mai are viitor cu Voronin, dar nici fără Voronin viitorul acestui partid nu este prea luminos, din cauza deficitului de cadre provenind din „etnia titulară”. Chiar dacă ar fi atins vârsta cuvenită, nici Muntean şi, cu atât mai mult, Dodon nu pot fi decât executanţi zeloşi, dar nu lideri.

Pare plauzibilă ipoteza că apariţia articolului ar putea fi legată de intenţiile lui Voronin de a-l „recicla” pe Stratan, readucându-l în rândurile comuniştilor. Şi e de înţeles reacţia „profesioniştilor remarcabili”, care văd în Stratan un duşman de moarte. Ei au lovit fără să ezite, din reflex. Ironia sorţii e că Stratan rămâne singura lor speranţă şi că, de data aceasta, Voronin vede mai departe.

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)