Nicolae Negru: De ce Rusia l-a împuşcat pe Vadim Pisari

Ruşii se arată nedumeriţi de reacţia moldovenilor în cazul omorului de la Vadul lui Vodă. De ce atâta „zgomot pentru nimic”, de ce atâta risipă de sentimente din cauza morţii unui „tânăr în stare de ebrietate”, cum s-a exprimat ambasador0ul rus Valeri Kuzmin, a unui „şofer beat”, în exprimarea unor publicaţii ruseşti, se întreabă ei.

Cinism de cea mai pură speţă

Pentru o cultură în care abstinenţa e aproape un handicap, această criminalizare a consumului de alcool nu e credibilă. E pur şi simplu surprinzătoare, îndoielnică această bruscă antipatie, această nebănuită aversiune a ruşilor faţă de consumatorii de „tărie”. Faptul că tânărul ucis nu era beat este un „detaliu nesemnificativ” în cazul dat. Avem de-a face cu cinismul de cea mai pură speţă. Fiindcă era nevoie de o justificare a omorului, s-a mers „fireşte”, pe calea cea mai simplă: a denigrării victimei.

Un mort e prea puţin

Pe de altă parte, trebuie să recunoaştem că o mentalitate imperială presupune şi „o piele mai groasă”, o anumită „duritate”, un mai mare grad de „insensibilitate” faţă de pierderile omeneşti. Un singur mort e prea puţin ca societatea rusă să reacţioneze, ca să nu mai vorbim despre funcţionarii ruşi care îşi bombardează propriii cetăţeni, cum a fost în Cecenia. De aceea, ambasadorul Kuzmin nu avea cum să manifeste bun-simţ. E cum i-ai cere unui robot sentimente omeneşti.

Două culturi diferite

Deşi am trăit mulţi ani împreună, iar Patriarhul Kiril ne include în „lumea rusă”, noi reprezentăm, totuşi, două culturi diferite, chiar incompatibile în unele aspecte: cultura agricultorului, a viticultorului în special, a pacifistului, a victimei, care îşi deplânge fiecare mort, şi cultura „nomadului”, a cuceritorului, a ocupantului, care nu ia în seamă „victimele colaterale”. Un nou ambasador rus va fi la fel de nesimţit ca şi Kuzmin. Căci nesimţirea funcţionarilor ruşi e genetică, marcată de teroarea bolşevică, de Katyn, de Gulag, de deportări, de foametea organizată. Ca să nu mai vorbim de războaiele cotropitoare. Expulzarea lui Kuzmin, deşi ne poate aduce o oarecare satisfacţie, nu rezolvă problema preîntâmpinării unor noi omoruri, problemă care derivă din aflarea nelegală a trupelor ruse pe teritoriul RM. Căci ele împuşcă în cetăţenii noştri.

Un tânăr mânios

De ce a tras „pacificatorul”, în pofida tuturor regulamentelor, în urma maşinii conduse de Vadim Pisari? De fapt, cu mâna „pacificatorului” (care, aflăm acum, a luptat de partea separatiştilor) a tras Rusia. Ea l-a împuşcat în spate pe tânărul moldovean care circula fără să o ia în seamă. Ea nu a putut suporta faptul că „un ţăran” nu opreşte la somaţia ei, că o ignoră, o sfidează.

Autorităţile Chişinăului nu simt pe pielea lor, decât ocazional, umilinţele la care sunt supuşi autohtonii de dincolo de Nistru, timp de douăzeci de ani. S-a găsit un tânăr mânios, care s-a revoltat. Resentimentele se acumulează şi răbufnesc din când în când. Protestele locuitorilor din Pârâta demonstrează că cuţitul a ajuns la os. Dacă nu participă direct, „pacificatorii” ruşi asistă la maltratarea moldovenilor.

Misiunea nedeclarată

În mod normal, dacă ar fi o forţă morală care se pretinde în ultimii ani, dacă nu ar avea niciun gând ascuns, Rusia ar fi trebuit să fie prima care să vină cu ideea evacuării trupelor sale şi a transformării misiunii de „pacificare” în una civilă, sub egida OSCE. Asta, pe lângă faptul că ar fi scutit-o de cheltuieli în plus, ar fi fost corect din punct de vedere al rolului de mediator pe care şi l-a asumat. Ca să mediezi corect, trebuie să fii echidistant în primul rând.

Însă misiunea „pacificatorilor” ruşi nu e cea declarată. Contingentul de militari pe care Rusia se încăpăţânează să îl menţină pe teritoriul RM este cuiul în care Moscova îşi atârnă casca imperială. Rusia îşi marchează astfel teritoriul, protejează şi încurajează separatismul.

Declaraţiile noului lider de la Tiraspol, făcute după vizita sa la Moscova, demonstrează că ea nu doreşte să renunţe la capul de pod transnistrean, că ne priveşte în continuare ca pe un teritoriu de recucerit. Să nu uităm cum şi-a motivat Moscova intervenţia în Georgia. Un pericol pentru viaţa „pacificatorilor” ruşi poate fi organizat chiar de ei înşişi.

Politica struţului

Chişinăul nu trebuie să facă jocul Moscovei, prefăcându-se că plouă, când de fapt e o secetă cumplită. Tăcerea preşedintelui interimar Marian Lupu este simptomatică. Interimatul nu îl absolvă de executarea obligaţiilor de garant al Constituţiei, de apărător al drepturilor şi libertăţilor, al vieţii cetăţenilor moldoveni. Occidentul ne poate ajuta, dar numai dacă dorim noi, nu în pofida dorinţei noastre. SUA şi UE nu pot vorbi în locul nostru. Politica struţului pe care o observăm în toţi aceşti ani de „independenţă” nu face decât să ne adâncească în mocirla nedreptăţii, a umilinţei şi a fărădelegii, pe care trebuie să o suporte în primul rând transnistrenii, dar şi cei de pe malul drept al Nistrului, RM în general. E demult timpul ca trupele ruse să plece acasă. Şi lucrul acesta trebuie spus cu claritate, cu voce tare, chiar cu riscul de a asista din nou la „execuţia” publică – strivirea cu buldozerele – a vinurilor noastre. Cel mai mare preţ din Europa la gazele ruseşti îl plătim deja.

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)