Nicolae Negru: Cine se teme de Serafim Saka?

Pentru cititorii mai tineri vom aminti că, într-un timp, numele lui Serafim Saka, chiar dacă nu egala faima lui Ion Druță sau Grigore Vieru, era printre puţinele care se bucurau de respect, fiind considerat, în cercuri intelectuale, un model de scriitor care a reuşit să treacă prim „vămile sovietizării” fără a se „lepăda de sine”, fără a se înregimenta în rândurile propagandiştilor comunişti.

Numele Saka era pomenit în rezoluţiile și materialele CC al PCM atunci când erau vizaţi intelectualii naţionalişti români sau scriitorii care nu respectau canoanele realismului socialist. Astfel, în cadrul adunării activului republican de partid din 22 decembrie 1965, însuşi primul secretar de atunci, Ivan Bodiul, l-a blamat pe „literatorul Saka”, alături de regizorii Margină şi Siminel („fiu de popă”) pentru faptul că, sub forma unor serate literare, organizau „discuţii dăunătoare, orientate împotriva orânduirii sovietice, împotriva intereselor poporului moldovenesc”. În 1970, numele său figura printre cei care împiedicau reflectarea „principiilor ideologice” în procesul adoptării scenariilor de filme moldovenești.

Membru al grupului de inițiativă

Cartea sa de interviuri „Aici și acum” a fost un eveniment de rezonanță, după „standardele” de atunci, un reper în ceea ce poate fi numit rezistenţa prin cultură în Basarabia. După cum s-a exprimat scriitorul, într-un interviu acordat Valentinei Tăzlăuanu pentru „Sud-Est Cultural”, prin acea carte-document el a încercat să „întreţină puţina lumină care mai pâlpâia în acei ani în stingerea noastră generală”. Conștient de lucruri pe care mulți le ignorau, Serafim Saka a fost printre scriitorii cu inițiativă, care au pus în mișcare perestroika gorbaciovistă în RSSM, în condițiile unei împotriviri înverșunate din partea nomenclaturii, a satrapilor comuniști locali. El a fost convins că Basarabia are nevoie de reunirea cu România pentru a supraviețui. „Oceanul Prut” care ne-a separat de-a lungul deceniilor trebuie transformat într-un simplu râu, spunea el.

Faptul că nici președintele interimar, nici premierul, nici măcar ministrul Culturii nu au găsit de cuviință să se „abată de la trebi” electorale pentru a aduce omagiu unei persoane de talia lui Serafim Saka demonstrează că elitei și statului de azi îi lipseşte un fundament conceptual bine gândit, naţional şi democratic, că aceasta mai funcționează încă într-o inerție comunistă. Alte dăți când era vorba despre vreun fost nomenclaturist, conducerea RM se manifesta mai receptivă, semnând necroloage lungi. Firește, perspectivele unui stat, prins în chingile trecutului, în care mai sunt venerați colaboraționiștii, nu pot fi decât întâmplătoare.

În off-side

E adevărat, Serafim Saka a fost o persoană cu multă demnitate, foarte incomodă. El nu a încercat niciodată să se pună bine cu puterea, nu le-a oferit servicii electorale liderilor mai importanţi, ci a fost un cetăţean responsabil care a vegheat cu ochi critici, din apartamentul său de la etajul 7, cartierul Râșcani, mersul lucrurilor pe scena politică şi culturală din ambele state româneşti. Nu-i scăpa nimic. Replicile sale caustice nu puteau să placă, nici puterii, nici colegilor săi, atunci când îi viza fără cruţare. Era o causticitate care, în opinia regretatului Laurenţiu Ulici, „îl introduce (pe Saka) în categoria marilor cârtitori pe care i-a dat cultura română din spaţiul muntenesc”. Saka respingea reproşurile că s-ar exprima critic de dragul „gestului polemic”, căci „cine îşi pune capăt zilelor de dragul legănatului în ştreang?” – se întreba el în interviul menţionat. Unele prietenii le-a rupt el însuşi, atunci când i s-a părut că trebuie să plătească pentru ele cu făţărnicie şi compromisuri morale. Neglijând convenienţele locale, toate „alchimiile comuniste”, care însemnau conformism şi conjuncturism, s-a pomenit „în off-side”, şi faţă de putere şi faţă de unii colegi de breaslă. În ultimele zile ale vieţii, s-a simţit singur şi nedreptăţit.

Orgolii şi supărări

Din păcate, banalele supărări s-au dovedit a fi mai puternice decât afinităţile ideologice, decât „cauza comună” şi chiar decât moartea lui Saka. Unii dintre colegii săi „creştini” s-au răzbunat, refuzând să-l petreacă pe ultimul drum, demonstrând că pun un preţ exagerat de mare pe orgoliile lor rănite, pe posturile pe care le-au pierdut din propria vină. De asemenea, nu a fost prezent nici măcar un jurnalist de la publicaţia al cărui director de onoare a fost un timp. Aceasta vorbeşte mult despre cât costă toate vorbele noastre despre „valori şi principii”, despre omenie şi solidaritate.

Duşmanul moșionismelor

Serafim Saka nu şi-a „menajat” nici cititorii, scriind într-un limbaj modern, respingând fără menajamente „moşionismele” (Arcadie Suceveanu) şi „filosofeala” pseudorurală din lucrările considerate a fi model de „literatură sovietică moldovenească”. În primii ani de independenţă, spre deosebire de mulţii scriitori care se grăbeau să recupereze anii de colaborare cu ocupanţii, gâdilând coardele „patriotice” ale moldovenilor, Serafim Saka a adunat cu migală, cu mult efort, mărturiile victimelor regimului sovietic, ale deportaţilor şi deţinuţilor politici, publicându-le în volumul „Basarabia în Gulag”. Chiar dacă ar fi scris numai această carte, cortegiul său funerar ar fi trebuit să se întindă de la Casa Scriitorilor până la Cimitirul Central din Chişinău, unde a fost înmormântat.

Elita, nici moartă, nici vie

Moartea scriitorului Serafim Saka ne oferă prilejul să mai aruncăm o privire asupra liderilor noştri, dar şi asupra celorlalţi care, luaţi împreună, formează ceea ce se numeşte „elita societăţii”. Tabloul, trebuie să spunem, este unul dezolant, ruşinos: avem în faţă mai curând o „ruină” sovietică, o struţocămilă bolnavă de sine, dezorientată, care încearcă zadarnic să ne reprezinte speranţele şi eforturile cele mai nobile. Luată în ansamblu, ea nu preţuieşte meritul şi demnitatea, lăsându-se copleşită de reflexele şi instinctele meschine, egoiste. Ea nu este moartă, dar nici vie nu se poate spune că este.

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)