Nicolae Negru: Cine îi linşează moral pe poeţii noştri

Prăbuşirea imperiului sovietic pe care mulţi dintre noi au întâmpinat-o ca pe un miracol, ca pe un act de generozitate divină, alţii au trăit-o şi o mai trăiesc ca pe „cea mai mare catastrofă a secolului XX”, ca pe o tragedie personală, visând zi şi noapte la refacerea URSS. Anii pe care noi îi numim „de renaştere naţională”, alţi moldoveni îi consideră de „dezmăţ naţionalist” şi chiar „fascist”, evenimentele pe care noi le considerăm înălţătoare şi luminoase, cum ar fi marea adunare naţională din 27 august 1989, sunt văzute de către unii dintre concetăţenii noştri în cu totul alte culori, sumbre, întunecate.

Eroii noştri şi eroii lor

Pe teritorii, unde, în virtutea unor condiţii istorice, se întâlnesc diferite etnii, religii sau civilizaţii, cum este, în anumite privinţe, şi Basarabia, istoria lasă urme diferite în sufletele oamenilor. Eroii „noştri” nu pot fi şi ai „lor”, ai celor care se aflau de cealaltă parte a baricadei. Noi locuim în aceleaşi blocuri, călătorim în aceleaşi autobuze şi trenuri, facem cumpărături la aceleaşi pieţe şi în aceleaşi magazine, petrecem în aceleaşi restaurante şi chiar la aceleaşi nunţi şi cumetrii, ne plimbăm prin aceleaşi parcuri, ne îngropăm morţii în aceleaşi cimitire, dar privim în mod diferit realităţile de ieri şi de azi. Şi lucrul acesta părea, până mai ieri, suportabil.

Ura din apartamentele vecine

Moartea poetei Leonida Lari, unul dintre numele simbolice ale acelei perioade de timp, scoate la iveală nişte aspecte noi, mai grave, dincolo de linia unei dihotomii „fireşti” în actualele circumstanţe istorice şi politice. Cel puţin mie mi se părea că există o limită a bunului-simţ, a tradiţiei creştine, dacă vreţi, peste care concetăţenii noştri, care au învăţat „răbdarea” sau „toleranţa” la „şcoala vieţii”, nu vor trece în niciun caz. Dar au trecut. Răutatea, ura care au izbucnit triumfător din piepturile de aramă ale multora dintre ei au fost prea puternice ca să poată fi stăpânite, şi asta ne duce, volens-nolens, cu gândul la ceea ce s-ar putea întâmpla dacă, mâine-poimâine, tancurile ruseşti, în calea cărora s-a pus cândva, în fruntea unui grup de femei, Leonida Lari, ar intra din nou în Chişinău. Cei care au urmărit în aceste zile ce s-a scris pe forumurile din Internet îşi pot face o idee despre aceasta. Îndemnurile, rare, că nu e creştineşte să te bucuri de moartea unei femei, provocau noi valuri de ură anonimă, care mocneşte pe undeva, în apartamentele sau casele vecine.

Cine întreţine focul minciunii

Se vede bine că cineva o cultivă, nu o lasă să se stingă, să se calmeze de la sine, cu trecerea timpului. Cineva suflă intens în cenuşa acestei uri, o întreţine prin răspândirea unor mituri, a unor minciuni monstruoase despre anii şi personalităţile de atunci. Leonida Lari, de exemplu, este prezentată ca o fiinţă crudă, sângeroasă, un fel de Ginghis Han al Basarabiei, atribuindu-i-se declaraţii pe care nu numai că nu le-a rostit, ci i s-ar fi ridicat părul în cap dacă cineva le-ar fi rostit în prezenţa ei. Un site rusesc, condus de o persoană care a lucrat într-un post înalt în administraţia preşedintelui Putin, şi va reveni, probabil, după 4 martie, la Kremlin, titra în zilele trecute următoarele: Autorul apelurilor „să ardem copiii ruşi” „va rămâne pentru totdeauna în inimile” conducerii Moldovei. Făcând click, găseai titlul ştirii un pic modificat, dar nu mai puţin înfricoşător: „Autorul apelurilor „să spălăm străzile cu sânge rusesc” va rămâne pentru totdeauna în inimile conducerii Moldovei.

Fragment de „portret”

Astfel, publicaţia respectivă comenta necrologul guvernului RM la dispariţia Leonidei Lari.

Dar iată un fragment din portretul pe care i-l schiţa redacţia poetei. Cerem scuze de la rudele şi prietenii poetei, este un text de neimaginat, dezgustător şi oribil, de o ticăloşenie monstruoasă, pe măsura monstruozităţilor pe care le inventează, dar trebuie să-l dăm, ca să înţelegem cu cine avem de-a face: „În 1989, Lari a declarat că renaşterea naţiunii îi este mai scumpă decât propria familie şi a divorţat de soţul rus, iar preotul Petru Buburuz a cununat-o cu monumentul Ştefan cel Mare din Chişinău. În discursurile sale „înflăcărate” la mitingurile antiruseşti ale Frontului Popular, în Chişinău, ea chema deschis „să fie arşi copiii ruşi” şi „să fie spălate străzile cu sânge rusesc”.

„Folclorul” rusesc

Să se fi interesat publicaţia respectivă cine e soţul Leonidei Lari şi când şi unde a făcut ea, mamă a trei copii, declaraţiile înspăimântătoare, de îţi îngheaţă sângele în vine, care i se incriminează… La cererea mea de a transmite redacţiei să scoată de pe site această „informaţie”, reprezentantul agenţiei în RM mi-a răspuns că „ştirea a fost făcută la Moscova, bazându-se pe sursele deschise, adică pe ceea ce se găseşte în internetul de limbă rusă. … E o informaţie foarte răspândită şi a devenit parte a „folclorului” de internet în reţeaua de limbă rusă” şi nici măcar el, care e chişinăuean, nu ştie „dacă corespunde realităţii”.

Avem o problemă

Noi avem aici o problemă, cum spun americanii, pe care trebuie măcar să încercăm să o rezolvăm. Căci cazul Leonidei Lari nu este unul singular. Declaraţii „vampirice” i s-au atribuit în presa rusă şi lui Grigore Vieru. Avem de a face cu ceva mai mult decât o „obişnuită” românofobie, pe care s-o justificăm sau să o explicăm printr-o simetrică rusofobie din internetul de limbă română. O agenţie informaţională care se respectă nu se informează din „folclor”, ci verifică informaţia înainte de a o publica, jurnaliştii ruşi nu pot să nu cunoască aceste elementare norme deontologice. Înseamnă că scopul agenţiei este altul decât informarea. Faptul e cu atât mai grav cu cât publicaţia respectivă acoperă întregul spaţiu postsovietic şi este finanţată de statul rus.

Cea mai urâtă dintre poeţi

E timpul ca societatea, statul nostru să sară în apărarea eroilor săi. Pe Leonida Lari, cu toate greşelile şi păcatele sale, putem să o considerăm printre aceştia, măcar şi pentru faptul că a fost printre primii care au rostit nişte adevăruri şi au îndrăznit să se posteze în faţa tancurilor sovietice pentru a le opri să înainteze spre Piaţa Marii Adunări Naţionale, zădărnicind ultima paradă militară sovietică. Lucrul acesta nu era aşa de simplu precum pare. Poate de aceea este cea mai urâtă dintre poeţii de atunci. Publicaţiile care dezinformează trebuie chemate în judecată. Imaginea ei trebuie curăţată de acuzaţiile monstruoase care i se aduc în mod mincinos. Dacă liderii de azi au măcar un pic de demnitate, ei trebuie să reacţioneze.

Lăsaţi fără apărare

Da, Leonida Lari a înaintat nişte pretenţii faţă de Rusia, dar aceasta nu o face imediat rusofobă sau, cu atât mai mult, „vampir”. Da, poeţii noştri au cerut dreptul firesc la limba română şi la alfabetul latin, dar demonstrează aceasta că ei au provocat războiul de pe Nistru, că vărsarea de sânge era inevitabilă? Nu era inevitabilă. O demonstrează exemplul Estoniei. Autorii războiului trebuie căutaţi în altă parte, dar nu-i caută nimeni. Şi poeţii sunt lăsaţi fără apărare, să fie linşaţi moral de cei care au declanşat carnagiul, pentru a salva imperiul, de cei care tânjesc după regimul stalinist, ignorând milioanele de victime…

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)