Nicolae Negru: Ce vor găgăuzii?

Nişte politicieni găgăuzi, supăraţi că Ministerul Educaţiei n-a fost receptiv la dificultăţile unor liceeni cu restanţe la limba şi literatura română, au ameninţat că se vor adresa Curţii Constituţionale (CC) pe motivul că progeniturile lor sunt obligate să înveţe „limba şi literatura altui stat”. Ei sunt siguri că, bazându-se pe articolul 13 al Constituţiei RM, CC le va da dreptate.

Poate le va da, poate că nu, altceva ne preocupă acum: tupeul de a ne învăţa cum să ne numim limba, faptul că-şi bagă nasul unde nu le fierbe oala, că pornesc „să clatine barca” în care se află. De ce, de dragul politicii, sunt dispuşi politicienii găgăuzi să calce peste adevăr şi concluziile savanţilor lingvişti din lumea întreagă? De ce ar vrea ei să ne izoleze în spaţiul cultural al câtorva judeţe, să repună cortina de fier pe Prut? Din invidie? Din tâmpă răzbunare? Înţelegem că Rusia doreşte acest lucru din impulsuri imperiale, dar de ce le-ar trebui aceasta găgăuzilor? Dacă nu sunt instrumente conştiente ale imperialismului rusesc, au rolul de „idioţi utili”, acţionând din acelaşi motiv pe care îl invocă şi unii dodoni de la Chişinău. E vorba despre „patriotism”, dar nu din cel sincer, ci patriotism de interes, fals, despre care a spus cineva că este ultimul refugiu al ticăloşilor.

Şi fiindcă veni vorba despre denumirea limbii… Pe net circulă de ceva timp o „ştire” foarte sugestivă: „Un studiu demarat de comitetul pe probleme de lingvism al Uniunii Europene a relevat, în mod absolut surprinzător, că 95.26% dintre români înţeleg spontan limba oficială a Republicii Moldova, respectiv, limba moldovenească! Uluiţi, cercetătorii britanici afirmă că singura explicaţie plauzibilă este că românii sunt înzestraţi genetic cu inteligenţă deosebită, talent în comunicare şi o profundă înclinaţie spre limbi străine. Un argument invocat în sprijinul acestei teorii este şi acela că procentul de 4.74% din populaţie care nu manifestă o asemenea înţelegere spontană este reprezentat de minorităţi naţionale, în special, ungare, care de asemenea, nu înţeleg nici limba română. Studiul a fost demarat de autorităţile europene în încercarea de a cuantifica necesarul de traducători autorizaţi din limba româna în limba moldovenească”.

Deşi pare o glumă, aceasta reflectă o realitate greu de imaginat, dar şi mai greu de acceptat pentru unii.

O întrebare bună

Şi comuniştii, fariseici ca întotdeauna, ameninţă că se vor adresa CC în legătură cu adoptarea legii privind desfiinţarea postului de preşedinte al Consiliului Municipal Chişinău (CMC). Ei declară că aceasta s-a făcut fiindcă, având majoritatea în CMC, postul respectiv le revenea lor. Dar o minimă obiectivitate ne spune că deputaţii AIE au procedat corect. Situaţia în raioane şi în Chişinău este diferită. În raioane nu există postul de primar al raionului şi un preşedinte de raion are atribuţii de executor al deciziilor consiliului raional. În Chişinău, rolul de executor al deciziilor CMC îi revine primarului general.

Un preşedinte al CMC ales ca un preşedinte de raion intră automat în conflict cu primarul căci dublează funcţiile acestuia. Să ne amintim cu acest prilej de scurta, dar turbulenta, perioadă a „preşedinţiei” lui Eduard Muşuc, pe atunci în PSD, care îşi luase în serios funcţia şi încerca să-l înlocuiască pe primarul Dorin Chirtoacă. Să ne imaginăm ce se întâmpla dacă preşedinte al CMC era ales Igor Dodon, cu obsesiile sale „patriotice”.

Comuniştii au nevoie de funcţia de preşedinte al CMC pentru a-i pune beţe în roate lui Dorin Chirtoacă. De ce? E o întrebare bună, spun americanii în asemenea cazuri.

Singurul reproş pe care l-am adresa AIE de data aceasta e că nu a suprimat postul respectiv de la bun început, în 2009.

Efrim, un Lazăr al PLDM?

Marian Lupu, în elanul său festiv, cu ocazia a 20 de ani de la proclamarea independenţei RM, a decis să le facă o surpriză concetăţenilor noştri din închisorile patriei sărbătorite, amnistiindu-i, în tradiţiile aniversărilor revoluţiei din octombrie şi puterii sovietice, pe o parte dintre ei. (Pentru cetăţenii moldoveni din afara închisorilor interimarul preşedinte nu poate face nimic, dar aceasta e o altă temă.) Problema e că amnistierea ţine de funcţiile parlamentului, care o poate face prin adoptarea unei legi ad-hoc. Însă tânărul şi bătăiosul ministru al Justiţiei, căruia Lupu i-a cerut să elaboreze şi să prezinte proiectul de lege respectiv, s-a pus de-a curmezişul acestei iniţiative nobile, generoase, dar cam certate cu tradiţiile statului de drept.

„Am decis să nu promovăm o iniţiativă legislativă cu privire la amnistie”, a declarat ministrul pentru cotidianul „Adevărul”, precizând că „au fost deja câteva legi de acest fel, iar în baza unora mai pot fi eliberaţi condamnaţii care îşi ispăşesc pedeapsa pentru un anumit tip de infracţiuni. Mai mult decât atât, în 2008 a fost decriminalizat Codul Penal. Respectiv, astăzi sunt deţinute persoane pentru infracţiuni grave şi deosebit de grave”.  Dl Efrim nu a ezitat să-i amintească preşedintelui interimar al RM că poate recurge la procedeul graţierii şi că, de fapt, a şi graţiat un şir de persoane cu ocazia Zilei Independenţei.

Pluralul – „am decis să nu promovăm” – nu este semnul unui exces de modestie. E greu de crezut că ministrul a decis personal să-l sfideze în felul acesta pe preşedintele interimar. Chiar dacă are dreptate – aceste amnistii periodice cu ocazii festive, fiind o reminiscenţă sovietică, nu fac decât să încurajeze crima –, tânărul ministru trebuia să evite o confruntare în public cu preşedintele interimar. Faptul că a îndrăznit să-i dea lecţii juridice prin intermediul presei înseamnă că în spatele său stă cineva care îi garantează „imunitatea”. Nu e greu de ghicit că astfel premierul Filat îşi apără „teritoriul” de intruziunea lui Lupu şi se răzbună pentru gesturile similare ale lui Valeriu Lazăr, care, de asemenea, se simte protejat de liderii partidului său. E de regretat că cogeamite miniştri acceptă asemenea roluri umilitoare. E şi mai regretabil că Lupu şi Filat recurg la asemenea metode de „conducere” şi de construire a relaţiilor cu „partenerii” săi.

De fapt, preşedintele RM are dreptul de iniţiativă legislativă, şi putea să elaboreze proiectul de lege cu aparatul său. În prealabil, chestiunea putea fi discutată în cadrul Consiliului AIE. Nu îi reproşa Lupu lui Filat că nu discută divergenţele în cadrul AIE? Adresându-se direct ministrului Justiţiei, peste capul premierului, dl Lupu a nesocotit legea. Cu toate astea, ministrul Justiţiei nu avea niciun drept să se comporte în mod atât de puţin respectuos faţă de autoritatea preşedintelui RM. Chiar dacă nu e fixat în nicio lege, lucrul acesta ţine de bunul-simţ. Putea fi găsită o modalitate decentă de a-i răspunde preşedintelui. Încurajând astfel de gesturi insolite, sfidătoare la adresa premierului sau preşedintelui RM, liderii PD şi PLDM îşi „sapă groapă” propriei autorităţi.

Aceste „reglări de conturi”, „îmbrânceli” şi ciondăneli în văzul lumii sunt şi un semn de lipsă elementară de respect pentru societate, pentru cetăţenii RM.

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)