Nicolae Negru: „Musca” Plahotniuc de pe faţa AIE

Într-o fabulă de La Fontaine (preluată de Krîlov), un „amator de grădini”, un sihastru, se împrieteni cu un urs, ambilor lipsindu-le ceea ce se numeşte azi socializare şi comunicare. Într-o zi, văzând o muscă aşezându-se pe faţa prietenului dormind, ursul, vrând să-i facă acestuia un serviciu, încercă să o alunge şi, fiindcă musca nu se lăsa alungată, ridică un bolovan şi o lovi cu putere…

Această fabulă îţi vine în gând văzând cum luptă cu mafia ex-consilierul prezidenţial Sergiu Mocanu. Vrând să salveze societatea moldovenească de influenţa mafiei, întruchipată, din punctul lui de vedere, de Vladimir Plahotniuc, el loveşte cu bolovanul în capul Alianţei pentru Integrare Europeană, a cărei susţinător se declară. „Deosebirea dintre regimul lui Voronin şi actualul regim al Alianţei pentru Integrare Europeană este că, atunci, mafia era sub control politic, iar acum, politica este sub control mafiot”, afirmă Mocanu. „Mafiotul Plahotniuc este arhitectul AIE”.

Dovezile pentru mai târziu

Aceste cuvinte extrem de grave ar fi putut să producă un şoc, să pună pe jar societatea moldovenească, dacă dl Mocanu s-ar fi gândit să-şi argumenteze declaraţiile. El însă lasă argumentele pe mai târziu, limitându-se doar la un şir de întrebări incomode, unele dintre care au mai fost puse liderilor AIE.

Nu e pentru prima dată când despre omul de afaceri Vladimir Plahotniuc se spun lucruri deloc măgulitoare. El a preferat să acţioneze „în culise”, să se ascundă de ochii lumii, abia nu demult apărând pentru prima dată la un post de televiziune, pe care, de altfel, a pus mâna cu concursul guvernării comuniste. Abia acum, opinia publică află despre companiile care îi aparţin şi îşi aminteşte despre istoria acaparării acestora. Se poate deduce, post-factum, că zvonurile despre el se adeveresc că, fără îndoială, Vladimir Plahotniuc s-a bucurat de atitudine specială din partea lui Vladimir Voronin, că a fost o persoană foarte influentă în perioada regimului comunist. Deşi nu sunt suficient de clare mecanimele acestei influenţe mediate, se poate presupune, de Oleg Voronin, este evident că relaţiile lui Plahotniuc cu puterea se aflau dincolo de limitele normale pentru o societate civilizată, democratică.

Plahotniuc a reuşit să devină principalul acţionar al Victoriabank printr-o operaţiune secretă, care nu putea să se desfăşoare decât sub „patronajul” preşedintelui Voronin şi cu autorizaţia Băncii Naţionale. Preşedintele de atunci al primei bănci private, Victor Ţurcan, care s-a opus tranzacţiei, a fost ameninţat, iar, în octombrie 2005, arestat, pentru că ar fi estorcat suma de 15 mii de dolari pentru a favoriza… acordarea unui credit de 500.000 de dolari unui agent economic, principalul martor fiind Adrian Nichifor, un controversat om de afaceri, arestat nu de mult pentru că ar fi împuşcat un cetăţean într-un bar din Nisporeni. Mai târziu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului va constata că bancherul a fost ţinut în arest ilegal.

Tranzacţia s-a făcut prin intermediul unor companii obscure de peste hotare, adevăratul proprietar al acestora aflându-se mai târziu, ca şi în cazul preluării (de la Analitic Media Grup) dreptului de difuzare în RM a programelor postului public rus ORT şi a frecvenţei postului TVR 1. Astfel, Valdimir Plahotniuc deveni deţinătorul celor două din trei frecvenţe cu acoperire naţională, aparţinând statului Republica Moldova. În ambele cazuri, Ministerul Tehnologiilor Informaţionale s-a implicat direct în favoarea lui Plahotniuc, acesta având şi concursul membrilor CCA, controlaţi de autorităţile comuniste. Retragerea licenţei TVR 1 nu ar fi fost posibilă fără trădarea unui membru al CCA, propus de Partidul Democrat. Ulterior, membrul respectiv va deveni prezentator al postului „Prime”, deţinut de Plahotniuc.

Conform unor informaţii din ultima vreme, tot Valdimir Plahotniuc este cel care a fost beneficiarul controversatei privatizări a hotelului „Codru”, la finele anului 2008, înainte de alegerile parlamentare, şi tot el este proprietarul întreprinderii „Franzeluţa”, care a fost favorizată de guvernul comunist.

Hotelul „Codru” se numără printre fondatorii Asociaţiei Oamenilor de Afaceri, înfiinţate recent de Vladimir Plahotniuc. S-ar putea presupune că toate cele circa zece companii care au devenit membre ale AOA sunt proprietate ale lui Plahotniuc şi că el planifică să devină o persoană publică.

Întrebări fără răspuns

Deşi s-a aflat câţiva ani în anturajul lui Voronin, dl Mocanu nu a avut, probabil, ştiinţă despre relaţiile şefului său cu Plahotniuc, ieşind la rampă cu mare întârziere, la începutul unei campanii electorale. El afirmă fără nicio dovadă că Plahotniuc este cel care l-a determinat pe Lupu să plece din PCRM şi că ceilalţi membri ai Alianţei sunt, prin Lupu, ostaticii lui Plahotniuc. Un asemenea mesaj îl face să fie suspectat de partizanat împotriva lui Lupu, dar are de suferit şi imaginea Alianţei în întregime, ca o creaţie „mafiotă”. Explicaţia că s-a văzut nevoit să vorbească doar din cauza că Plahotniuc intenţionează să devină deputat pe lista PD, apoi şi prim-ministru este neconvingătoare. Poţi deveni prim-ministru fără să devii deputat. Dacă Plahotniuc este mafiotul care trage sforile în AIE, trebuia să ştim despre aceasta de la bun început. Şi Mocanu a comis o crimă, dacă a tăinuit informaţia până acum.

Din punctul de vedere al lui Mocanu, dependenţa AIE de Plahotniuc se observă în modul de acţiune sau inacţiune a Procuraturii Generale. „De ce Procuratura Generală nu investighează cum a fost privatizat hotelul „Codru”? Cum s-au schimbat proprietarii la „Victoria Bank”? Cine este adevăratul proprietar al întreprinderii „Franzeluţa” şi al magazinului „Gemenii” etc.?

De ce Gurbulea şi Zubic nu fac obiectul unor cercetări penale? De ce mai multe zeci de poliţişti şi procurori implicaţi în evenimentele din 7 aprilie şi într-un număr enorm de scandaluri de corupţie activează în continuare în organele de drept? De ce schemele de import fraudulos al mărfurilor de larg consum în Republica Moldova au rămas intacte?”, se întreabă Mocanu.

Sunt întrebări pertinente, importante, care îi preocupă pe simpatizanţii partidelor AIE, la care, întrebaţi fiind, liderii AIE ne îndeamnă să avem răbdare, deoarece regimul pe care l-a instalat Voronin nu e simplu de demolat, acesta menţinându-se prin cadrele rămase în structurile de stat şi pătrunse, fără îndoială, în corpul legiutor al AIE, adăugăm noi. O suspiciune în acest sens a ridicat torpilarea de către unii deputaţi AIE a proiectului de lege privind desfiinţarea judecătoriilor economice.

Pericolul generalizărilor pripite

Însă faptul că moştenitorii regimului comunist sunt neputincioşi în faţa consecinţelor acestui regim nu îi face în mod automat complici ai lui Plahotniuc. Cu atât mai mult, faptul că Lupu a fost lăudat de Plahotniuc nu înseamnă în mod automat că liderul PD este marioneta acestuia. Se cer dovezi clare. Extrapolările şi generalizările de acest fel, fără documente doveditoare, nu fac decât să provoace suspiciune, paranoia, să discrediteze democraţia. În felul acesta, ceea ce Voronin (şi Plahotniuc) au construit timp de opt ani acum este transformat în capăt de acuzare pentru AIE doar din simplul motiv că Alianţa întârzie să acţioneze. Trebuie să fie luate în calcul şi alte cauze de întârziere care nu sunt de neglijat, cum ar fi imperfecţiunea legislaţiei, caracterul eterogen al AIE etc.

Fără îndoială, „musca” Plahotniuc există şi, luându-şi zborul de pe faţa lui Voronin, zboară să se aşeze pe faţa AIE. Ea trebuie alungată, dar nu lovind cu bolovanul, cum face Sergiu Mocanu.

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)